Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Creația continuă

Vorbește pr. Sabino Maffeo, membru al Observatorului Astronomic Vatican

De Antonio Gaspari și Maurizio Tripi

Este adevărat că Dumnezeu nu există? Ipoteza că există un Creator este crezută numai de cei care mărturisesc o religie monoteistă abrahamică? Poate fi cineva și om de știință și credincios?

E vorba de întrebări tot mai frecvente și în pofida tentativei Bisericii Catolice de a explica în forme diferite și articulate că rațiunea și credința înaintează pe șine paralele și în multe puncte convergente, fac zgomot intervențiile ateilor militanți care reafirmă incompatibilitatea absolută dintre știință și credință.

Pentru a încerca să clarifice discuția, agenția Zenit l-a intervievat pe părintele Sabino Maffeo, preot iezuit și membru al Observatorului Astronomic dependent de Sfântul Scaun.

În ultima sa carte, Stephen Hawking susține că "nu-i nevoie de Dumnezeu pentru a explica nașterea universului". Care este opinia dumneavoastră în această privință?

Pr. Maffeo: Rațiunea umană se poate îmbogăți de cunoștințe de grad diferit, adică la trei nivele: pe baza experienței sensibile prin intermediul instrumentelor furnizate de fizică, chimie, biologie și matematică; pe baza raționamentului filozofic, care nu se folosește de instrumente materiale dar argumentează cu privire la realitate pe baza exigențelor înnăscute ale rațiunii; pe baza revelației din partea lui Dumnezeu. Astfel există cunoașterea de lucruri noi datorată credinței supranaturale care este un dar pe care Dumnezeu vrea să-l ofere tuturor.

Notă importantă: Aceste trei nivele nu sunt compartimente etanșe în sensul că atunci când mintea umană lucrează la primul nivel și studiază de exemplu ochiul uman, sau structura unui fagure de miere, sau ordinea geometrică a unei pânze de păianjen și atâtea alte lucruri minunate, nu poate să nu rămână uimită în fața ordinii care există în natură și să treacă la nivelul superior de cunoaștere pentru a se întreba cum se explică această ordine: cu întâmplarea sau cu finalismul datorat unei minți ordonatoare, și de aici să treacă la al treilea nivel pentru a găsi confirmare în credință în ceea ce ne spune revelația.

Rămânând la primul nivel nu se poate spune nimic despre Dumnezeu, nici că există nici că nu există. Cercetarea despre Dumnezeu, despre existența lui, despre creația lui etc., nu face parte din primul nivel, deoarece este realitate care nu poate să fie experimentată de simțuri.

Eroarea lui Hawking este dublă: raționează despre Dumnezeu ca și cum ar fi o realitate care poate fi descoperită cu argumente din fizică și matematică, argumente care sunt instrumente din primul nivel; are un concept greșit de creație deoarece vorbește despre un Dumnezeu considerat de cei care cred ca necesar pentru a da început lumii, care odată creată, merge înainte singură (= Dumnezeu ceasornicar). În realitate creația este un act continuu al lui Dumnezeu care a dat început lumii din nimic și o menține în ființă (= continuă s-o creeze) în fiecare clipă pentru ca să continue să existe (= creație continuă).

Toate acestea putem spune că le știm de la rațiune, dar numai pentru că este ajutată foarte mult de credință. Numai din credință știm că lumea nu a fost creată 'ab aeterno', ci în timp.

Pontiful Benedict al XVI-lea susține că ipoteza Creatorului este cea mai rațională. Dumneavoastră ce părere aveți?

Pr. Maffeo: Sunt de acord. Însă, dat fiind faptul că numai cu rațiunea pot spune puțin sau nimic despre Creator, mă îndoiesc că există persoane care admit existența lui Dumnezeu numai pe baza rațiunii, fără a avea o credință în Dumnezeu.

Puteți să ne indicați care sunt motivele pentru care dumneavoastră credeți în existența Creatorului?

Pr. Maffeo: Mă conving Căile sfântului Toma care, ca principiu, ar trebui să fie suficiente pentru a convinge numai rațiunea, însă de fapt, dată fiind slăbiciunea cauzată de păcatul strămoșesc, nu conving așa cum 2+2=4. În această privință Catehismul Bisericii Catolice, la numerele 36 și 37, susține că "Dumnezeu, început și sfârșit al tuturor lucrurilor, poate fi cunoscut în mod cert cu lumina naturală a rațiunii umane pornind de la lucrurile create". Citat preluat din Conciliul I din Vatican.

Planeta noastră este singura care are viața în sistemul solar și nu numai. Și nu are numai floră și faună ci este populată de ființe umane. Cum explicați această unicitate?

Pr. Maffeo: Nimeni nu știe cum a avut origine viața. S-a născut singură sau a fost necesară o intervenție a lui Dumnezeu? Ateii trebuie să spună că s-a născut singură dar nu au dovezi. Acestea vor exista numai în ziua în care viața va fi realizată în laborator pornind de la materie care nu e vie. Eu, care cred, am două posibilități: viața ori a apărut singură, ori prin intervenția lui Dumnezeu. Însă în ceea ce privește ființa umană, credința îmi spune că în trecerea de la non-om la om este necesară intervenția lui Dumnezeu, adică sufletul fiecărei ființe umane este creat de Dumnezeu.

Cât privește viața pe celelalte corpuri din sistemul solar, pare demonstrat că condițiile lor fizice și chimice nu permit viața pe care o cunoaștem. Probabil a fost posibilă pe Marte în timpuri foarte îndepărtate, ceea ce se va putea constata cu viitoare explorări ale planetei. Însă rămâne mereu problema de a ști dacă viața a venit singură sau prin intervenția lui Dumnezeu!

Diferite persoane cred că acel care este credincios nu poate face știință și nu poate vorbi despre știință. Puteți să ne dați niște exemple de oameni de știință credincioși și catolici în mod special?

Pr. Maffeo: Aproape toate observatoarele astronomice italiene au avut origine din seminarii sau ordine călugărești și erau conduse de astronomi care erau și preoți. Vezi în această privință situl internet http://www.disf.org/altriTesti/Chinnici.asp. Un exemplu actual este Observatorul Astronomic Vatican unde astronomii sunt toți preoți iezuiți.

Vezi și volumul lui Ivan Tagliaferri și Elio Gentili: "Știința și Credința - Protagoniștii" (De Agostini) circa 300 de pagini cu sute de oameni de știință credincioși. Îmi vin în minte câțiva oameni de știință de faimă mondială: Nicola Cabibbo, fizician; Ennio de Giorgi, matematician; Max Plank, fizician; Johan Gregor Mendel, genetician; și apoi Galileo Galilei; Isaac Newton; Ioan Kepler; Nicolae Copernic; Georges Lemaître; Antonio Stoppani și Angelo Secchi.

(După Zenit, 24 noiembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 25.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat