Vatican: Audienţa generală de miercuri, 3 noiembrie 2010. Despre Margareta d'Oingt

Iubiţi fraţi şi surori,

Cu Margareta d'Oingt, despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi, suntem introduşi în spiritualitatea certozină, care se inspiră din sinteza evanghelică trăită şi propusă de sfântul Bruno. Nu ne este cunoscută data ei de naştere, deşi unii o situează în jurul anului 1240. Margareta provine dintr-o familie puternică din nobilimea antică din Lionese, familia Oingt. Ştim că mama se numea tot Margareta, că avea doi fraţi - Guiscard şi Alois - şi trei surori: Ecaterina, Isabela şi Agneza. Aceasta din urmă o va urma în mănăstire, în Certoza, urmându-i după aceea ca prioră.

Nu avem ştiri cu privire la copilăria sa, însă din scrierile sale putem intui că a trecut liniştită, într-un ambient familiar afectuos. De fapt, pentru a exprima iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, ea valoriza mult imagini legate de familie, cu referinţă deosebită la figurile tatălui şi mamei. Într-o meditaţie a sa se roagă astfel: "Preadulce Domn, când mă gândesc la harurile speciale pe care mi le-ai dăruit prin grija ta: înainte de toate, cum m-ai păzit încă din copilăria mea şi cum m-ai ferit de pericolul din această lume şi m-ai chemat să mă dedic slujirii tale sfinte, şi cum mi-ai dăruit toate acele lucruri care-mi erau necesare pentru a mânca, a bea, a mă îmbrăca şi a mă încălţa, (şi ai făcut asta) în aşa fel încât n-am avut ocazia să mă gândesc în toate aceste lucruri decât la marea ta milostivire" (Margherita d'Oingt, Scritti spirituali, Meditazione V, 100, Cinisello Balsamo 1997, pag. 74).

Tot din meditaţiile sale intuim că a intrat în Certoza din Poleteins ca răspuns la chemarea Domnului, lăsând totul şi acceptând severa regulă certozină, pentru a fi total a Domnului, pentru a sta mereu cu el. Ea scrie: "Dulce Domn, eu l-am lăsat pe tatăl meu şi pe mama mea şi pe fraţii mei şi toate lucrurile din lumea aceasta din iubire faţă de tine; însă asta e foarte puţin, deoarece bogăţiile din lumea aceasta nu sunt decât spini ascuţiţi; şi cu cât are cineva mai multe cu atât este mai nefericit. Şi pentru aceasta mi se pare că n-am părăsit altceva decât mizerie şi sărăcie; dar tu ştii, dulce Domn, că dacă au aş avea mii de lumi şi aş putea dispune de ele după plăcerea mea, aş părăsit toate din iubire faţă de tine; şi chiar când tu mi-ai da tot ceea ce ai în cer şi pe pământ, nu m-aş retrage satisfăcută până nu te-aş avea pe tine, pentru că tu eşti viaţa sufletului meu, nici nu am şi nici nu vreau să am tată şi mamă în afară de tine" (ibid., Meditazione II, 32, pag. 59).

Şi despre viaţa ei în Certoză avem puţine date. Ştim că în anul 1288 a devenit a patra prioră, funcţie pe care a avut-o până la moarte, adică 11 februarie 1310. Oricum, din scrierile sale nu reies cotituri deosebite în itinerarul său spiritual. Ea concepe toată viaţa ca un drum de purificare până la deplin configurare cu Cristos. Cristos este Cartea care trebuie scrisă, trebuie imprimată zilnic în propria inimă şi în propria viaţă, îndeosebi pătimirea sa mântuitoare. În opera Speculum, Margareta, referindu-se la ea la persoana a treia, subliniază că prin harul Domnului "a imprimat în inima sa sfânta viaţă pe care Dumnezeu Isus Cristos a dus-o pe pământ, exemplele sale bune şi învăţătura sa bună. Ea îl pusese aşa de bine pe dulcele Isus Cristos în inima sa încât i se părea chiar că acesta era prezent şi că ţinea o carte închisă în mâna sa pentru a o instrui" (ibid., I, 2-3, pag. 81). "În această carte ea găsea scrisă viaţa pe care Isus Cristos a dus-o pe pământ, de la naşterea sa până la înălţarea la cer" (ibid, I, 12, pag. 83).

Zilnic, încă de dimineaţă, Margareta se dedica studiului acestei cărţi. Şi, atunci când a privit-o bine, începe să citească în cartea propriei conştiinţe, care revelează falsităţile şi minciunile din viaţa sa (cf. ibid., I, 6-7, pag. 82); scrie despre sine pentru a folosi altora şi pentru a fixa mai profund în propria inimă harul prezenţei lui Dumnezeu, adică pentru a face în aşa fel încât în fiecare zi existenţa sa să fie marcată de confruntarea cu cuvintele şi acţiunile lui Isus, cu cartea vieţii lui. Şi asta pentru ca viaţa lui Cristos să fie imprimată în suflet în mod stabil şi profund, aşa încât să poată vedea cartea în interior, adică să poată contempla misterul lui Dumnezeu Treime (cf. ibid., II, 14-22; III, 23-40, pag. 84-90).

Prin scrierile sale, Margareta ne oferă câteva indicii despre spiritualitatea sa, permiţându-ne să percepe câteva trăsături ale personalităţii sale şi ale capacităţilor sale de conducere. Este o femeie foarte cultă; scrie în mod obişnuit în latineşte, limba celor erudiţi, dar scrie şi în franceza provensală şi aceasta este o raritate: scrierile sale sunt, astfel, primele, despre care se ştie, redactate în această limbă. Trăieşte o existenţă bogată în experienţe mistice, descrise cu simplitate, lăsând să se intuiască misterul inefabil al lui Dumnezeu, subliniind limitele minţii în înţelegerea lui şi neputinţa limbii umane în exprimarea lui. Are o personalitate liniară, simplă, deschisă, cu dulce încărcătură afectivă, cu mare echilibru şi discernământ ascuţit, capabil să intre în profunzimile spiritului uman, să-i perceapă limitele, ambiguităţile, dar şi aspiraţiile, tânjirea sufletului spre Dumnezeu. Arată o aptitudine deosebită de conducere, conjugând profunda sa viaţă spirituală mistică cu slujirea surorilor şi a comunităţii. În acest sens este semnificativ un text dintr-o scrisoare adresată tatălui său: "Dulcele meu tată, vă comunic că sunt aşa de ocupată din cauza necesităţilor din casa noastră încât nu-mi este cu putinţă să exercit spiritul în gânduri bune; de fapt, am atâtea de făcut încât nu ştiu în ce parte să merg. Noi n-am recoltat grâu în a şaptea lună din an şi viile noastre au fost distruse de furtună. În afară de asta, biserica noastră se află în condiţii aşa de rele încât suntem obligate în parte s-o refacem" (ibid., Lettere, III, 14, pag. 127).

O călugăriţă certozină schiţează astfel figura Margaretei: "Prin lucrarea sa ne revelează o personalitate fascinantă, cu inteligenţă vie, orientată spre speculaţie şi, în acelaşi timp, favorizată cu haruri mistice: într-un cuvânt, o femeie sfântă şi înţeleaptă care ştie să exprime cu un anumit umorism o afectivitate în întregime spirituală" (Una Monaca Certosina, Certosine, în: Dizionario degli Istituti di Perfezione, Roma 1975, col. 777). În dinamismul vieţii mistice, Margareta valorizează experienţa afectelor naturale, purificate de har, ca mijloc privilegiat pentru a înţelege profund şi a însoţi cu promptitudine şi ardoare mai mare acţiunea divină. Motivul se află în faptul că persoana umană este creată după imaginea lui Dumnezeu şi de aceea este chemată să construiască împreună cu Dumnezeu o minunată istorie de iubire, lăsându-se implicată total de iniţiativa sa.

Dumnezeul Treime, Dumnezeul iubire care se revelează în Cristos o fascinează, şi Margareta trăieşte un raport de iubire profundă faţă de Domnul şi, prin contrast, vede nerecunoştinţa umană până la mârşăvie, până la paradoxul crucii. Ea afirmă că crucea lui Cristos este asemenea mesei de naşteri. Durerea lui Isus pe cruce este asemănată cu durerea unei mame. Scrie ea: "Mama care m-a purtat în sân, a suferit puternic atunci când m-a născut, timp de o zi şi o noapte, dar tu, preadulce Domn, pentru mine ai fost chinuit nu o noapte sau o zi numai ci timp de peste treizeci de ani [...]; cât de amar ai pătimit din cauza mea toată viaţa! Şi atunci când a venit momentul naşterii, travaliul tău a fost atât de dureros încât sfânta ta sudoare a devenit ca nişte picături de sânge care curgeau pe tot trupul tău până la pământ" (ibid., Meditazione I, 33, pag. 59).

Margareta, evocând relatările Pătimirii lui Isus, contemplă aceste dureri cu profundă compasiune: "Tu ai fost depus pe patul tare al crucii, în aşa fel încât să nu te poţi mişca sau merge sau agita mădularele tale aşa cum obişnuieşte să facă un om care suferă o mare durere, pentru că ai fost complet întins şi ţi-au fost pironite cuiele [...] şi [...] au fost sfâşiaţi toţi muşchii tăi şi venele tale. [...] Dar toate aceste dureri [...] încă nu-ţi erau îndeajuns, aşa încât ai voit ca să fie străpunsă coasta ta aşa de crud încât trupul tău docil să fie complet arat şi sfâşiat; şi sângele tău preţios curgea cu atâta putere încât să formeze un drum larg, ca şi cum era un mare pârâu". Referindu-se la Maria afirmă: "Nu trebuie să ne uimim că suliţa care ţi-a străpuns trupul a pătruns şi în inima glorioasei tale mame căreia atât de mult îi plăcea să te susţină [...] deoarece iubirea ta a fost superioară tuturor celorlalte iubiri" (ibid., Meditazione II, 36-39.42, pag. 60 şi urm.).

Dragi prieteni, Margareta d'Oingt ne invită să medităm zilnic viaţa de durere şi de iubire a lui Isus şi cea a Mamei sale. Aici este speranţa noastră, sensul existenţei noastre. Din contemplarea iubirii lui Cristos faţă de noi se nasc forţa şi bucuria de a răspunde cu tot atâta iubire, punând viaţa noastră în slujba lui Dumnezeu şi a altora. Cu Margareta să spunem şi noi: "Dulce Domn, tot ceea ce ai împlinit, din iubire faţă de mine şi faţă de întregul neam omenesc, mă provoacă să te iubesc, însă amintirea preasfintei tale pătimiri dă o vigoare fără egal puterii mele de afect pentru a te iubi. Pentru aceasta mi se pare [...] că am găsit ceea ce am dorit aşa de mult: să nu iubesc nimic altceva decât pe tine sau în tine sau din iubire faţă de tine" (ibid., Meditazione II, 46, pag. 62).

La prima vedere această figură de certozină medievală, precum şi toată viaţa sa, gândirea sa, apar foarte depărtate de noi, de viaţa noastră, de modul nostru de a gândi şi de a acţiona. Însă dacă privim la esenţialul acestei vieţi, vedem că ne atinge şi pe noi şi ar trebui să devină esenţial şi în existenţa noastră.

Am auzit că Margareta l-a considerat pe Domnul ca o carte, şi-a fixat privirea asupra Domnului, l-a considerat ca o oglindă în care apare şi propria conştiinţă. Şi din această oglindă a intrat lumină în sufletul său: a lăsat să intre cuvântul, viaţa lui Cristos în propria fiinţă şi astfel a fost transformată; conştiinţa a fost luminată, a găsit criterii, lumină şi a fost curăţită. Tocmai de asta avem nevoie şi noi: să lăsăm să intre cuvintele, viaţa, lumina lui Cristos în conştiinţa noastră pentru ca să fie luminată, să înţeleagă ceea ce este adevărat şi bun şi ceea ce este rău; ca să fie luminată şi curăţită conştiinţa noastră. Gunoiul nu există numai pe diferite străzi din lume. Există gunoi şi în conştiinţele noastre şi în sufletele noastre. Numai lumina Domnului, forţa lui şi iubirea lui ne curăţă, ne purifică şi ne dă calea dreaptă. Deci s-o urmăm pe sfânta Margareta în această privire spre Isus. Să citim în cartea vieţii sale, să ne lăsăm luminaţi şi curăţiţi, pentru a învăţa viaţa adevărată. Mulţumesc.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.