Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Galbeni: Consacrarea altarului bisericii "Sfântul Iosif Muncitorul"

Ziua de 17 octombrie 2010 a fost una specială pentru credincioșii din Parohia Galbeni. O dimineață liniștită de duminică, în care nici clopotul bisericii nu îi deranja pe locuitorii satului ca în fiecare duminică începând cu ora 7.00. Doar fumul de pe hornurile caselor se ridica falnic spre înălțimi, sfidând parcă picăturile de ploaie. Soarele, vrând să participe și el la sărbătoare, nu reușea să străpungă norii, care de câteva zile își făceau simțită prezența. Totuși, credincioșii din această localitate, situată pe valea Siretului se pregăteau din plin pentru ca această zi să poată fi trăită la intensitate maximă.

Pe la ora 9.00, deja puteai vedea pe ulițele satului câte o bătrânică sprijinindu-se de baston și îndreptându-se spre biserică, poate că va mai prinde și ea un loc pe scaun. Cu cât ne apropiam de ora fixată la care trebuia să ajungă Preasfințitul Aurel, străzile care duceau spre Biserică erau din ce în ce mai populate.

La ora 10.45, majoritatea credincioșilor erau adunați în jurul părintelui paroh Gabriel Farcaș și al preoților oaspeți, în fața bisericii, unde l-au întâmpinat pe Preasfințitul cu pâine și sare. A urmat cuvântul de salut din partea părintelui paroh, iar apoi Preasfințitul Aurel și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul credincioșilor din Galbeni pentru a consacra noul altar al bisericii.

Actuala biserică a fost construită în anul 1984 și a fost sfințită în același an. Lucrările de renovare au fost efectuate anul acesta și au constat în reamenajarea prezbiteriului, schimbarea tabernacolului, a geamurilor, a lambriului, a "Căii Sfinte Cruci", a părții electrice, amplasarea în centrul prezbiterului a unui mozaic care îl reprezintă pe sfântul Iosif Muncitorul, patronul Bisericii. Altarul de lemn a fost înlocuit cu un altar de marmură.

Sfânta Liturghie a început la ora 11.00 și a fost prezidată de Preasfințitul Aurel înconjurat fiind de 26 de preoți, în prezența autorităților locale și a unui număr impresionant de credincioși, biserica dovedindu-se cu mult neîncăpătoare.

La începutul sfintei Liturghii a fost sfințită apa cu care s-a stropit noul altar, dar și toți credincioșii prezenți. În cadrul omiliei, episcopul a explicat semnificația și ritualul consacrării altarului pe care se va celebra în fiecare zi sfânta Liturghie, insistând asupra faptului că altarul va fi uns cu sfânta Crismă, uleiul binecuvântat, care este folosit la consacrarea episcopală, la sfințirea preoților, dar cu acest ulei binecuvântat a fost uns fiecare credincios la Botez și la Mir.

Îndată după omilie s-a trecut la ritualul consacrării altarului, care a început prin cântarea Litaniei tuturor sfinților. A urmat rugăciunea de consacrare a altarului și ungerea cu sfânta Crismă, sfințirea focului și depunerea în interiorul altarului unor relicve cu moaștele următorilor sfinți: Vincenzo M. Strambi, Gabriel al Maicii Îndurerate, Maria Goretti, Paul al Crucii, Gemma Galgani, Roza Venerini și fericitul Ieremia Valahul. După aceea, altarul a fost împodobit și s-a continuat sfânta Liturghie.

După rugăciunea finală, pr. Mihai Budău a citit decretul episcopal emis la 17 octombrie 2010 de Episcopia Romano Catolică de Iași cu ocazia consacrării altarului bisericii "Sf. Iosif Muncitorul" din Galbeni. După citirea decretului, părintele paroh a mulțumit celor care au efectuat lucrările de renovare și reamenajare a Bisericii, dar și fiecărui credincios în parte, pentru contribuția acordată. De asemenea, în numele comunității a mulțumit Preasfințitului pentru bunăvoința de a veni în mijlocul nostru pentru a celebra sfânta Liturghie și a sfinți noul altar. La rândul său Preasfințitul a mulțumit părintelui paroh Gabriel pentru activitatea rodnică prestată în cadrul comunității noastre parohiale; atât pentru lucrările efectuate la biserică, dar mai ales pentru munca depusă la zidirea spirituală a credincioșilor.

Ceremonia s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă episcopală, iar credincioșii s-au îndreptat spre casele lor cu inimile pline de bucurie de harurile primite de la Domnul.

Pr. Irimia-Romică Pal

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 octombrie: Galbeni: Consacrarea altarului bisericii "Sfântul Iosif Muncitorul"


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat