Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Centrul Diecezan Caritas Iași la 20 de ani

"Faptele iubirii pot să fie foarte diferite și, astfel, datorită acestei diversități, toți creștinii buni pot să se exercite în ele, nu numai cei bogați și puternici, ci inclusiv oamenii obișnuiți, și chiar și cei săraci; în felul acesta, cei care sunt inegali datorită capacității lor de a face pomană sunt asemănători prin iubirea cu care o fac" (Din Predicile Sfântului Leon cel Mare, papă, PL 54, 285- 287).

Pentru fiecare părinte este o bucurie deosebită să vadă cum propriul copil crește și se dezvoltă de la o zi la alta.

În ciuda dificultăților și a problemelor, apar și satisfacții și împliniri. Lacrimile încercării se împletesc cu cele ale bucuriei și ale speranței.

Și Centrul Diecezan Caritas Iași, asemeni unui copil, a trecut prin frământări și încercări, prin momente mai grele dar a avut și realizări și împliniri, și acum a ajuns la vârsta de 20 ani. O vârstă care cu specificul ei, trezește năzuințe, dă curajul depășirii obstacolelor și dă forța de a privi cu optimism spre viitor.

Sunt 20 ani de activitate în domeniul socio-caritativ. Este un moment aniversar de bucurie și împlinire, o retrospectivă a anilor în care am dorit să fim un braț care să-i sprijine pe cei slabi, o voce care să-i facă auziți pe cei care nu sunt luați în seamă.

Acționând pentru refacerea spiritului de solidaritate, compasiune între semeni și pentru redarea demnității umane, am încercat astfel să dăm expresie imperativului evanghelic de promovare a dreptății și carității și de a-i ajuta pe cei marginalizați și aflați în sărăcie.

O preocupare deosebită a fost și aceea de a stabili noi parteneriate și contacte cu diferiți binefăcători și persoane dornice de a-i sprijini pe semenii aflați în nevoi, care ar putea oferi mai mult curaj și speranță beneficiarilor noștri.

Fie că vorbim despre finanțatori, donatori, parteneri, colaboratori sau voluntari, este vorba despre aceeași categorie de persoane: binefăcători. Este vorba despre dumneavoastră, cel care ați fost alături de Centrul Diecezan Caritas Iași pe drumul carității, cel care v-ați asumat datoria creștină și civică de a întinde o mână celor care se află în diferite forme de sărăcie.

Cu acest prilej, vă mulțumim pentru colaborarea și sprijinul acordat în toți acești ani sperând că și în viitor ne veți fi alături și vă asigurăm de respectul, de dragostea și rugăciunile recunoscătoare ale beneficiarilor și nu în cele din urmă de binecuvântarea Domnului "bogat în milostivire" (Efes 2,4).

Programul zilelor aniversare

  1. Ziua I, vineri 22 octombrie 2010 - catedrala romano-catolică Iași

    • 08.30-09.30: Primirea participanților

    • 09.30-10.30: Festivitatea de deschidere a zilelor jubiliare

    • 10.30-11.00: Pauză de cafea

    • 11.00-13.00: Remember Caritas 20 ani - Film retrospectiv, mărturii

    • 13.00-14.00: Recepție festivă

  2. Ziua a II-a, duminică 24 octombrie 2010

    • 18.30-19.30: Liturghie - catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului"

    • 19.30-20.30: Concert - catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină"

      • Aria "Höre, Israel" pentru sopran, și corul "Fürchte dich nicht" de F.M. Bartholdy

      • Aria "Sei stille dem Herrn" pentru alto, și corul "Wer bis an das Ende beharrt" de F.M. Bartholdy

      • "Fie, Doamne, mila ta asupra noastră", pentru cor mixt, de F. Spătariu

      • "Litaniae de venerabili altaris Sacramento, KV 243", de W.A. Mozart

        Interpretează: Corul catedralei romano-catolice și orchestra formată din tineri interpreți ieșeni. Soliști: sopran: Andreea Chinez (Mozart) și Cătălina Antal (Mendelssohn); alto: Mihaela Blându; tenor: Adrian Ionescu; bas: Silviu Cilinschi; organist: Octavian Bișoc; dirijor: pr. Florin Spătariu.

Adaptare după www.caritas-iasi.ro

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22 octombrie: Centrul Diecezan Caritas Iași la 20 de ani


 

lecturi: 24.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat