Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Timișul de Sus: Întâlnirea grupului de lucru pe probleme de învățământ catolic de ambele rituri

La mănăstirea "Congregatio Iesus" de la Timișul de Sus (Brașov), în zilele de 17 și 18 octombrie 2010, a avut loc întâlnirea membrilor grupului de lucru pe probleme de învățământ catolic de ambele rituri.

Au participat: pr. dr. Robert Bălan, inspector de religie pentru Arhidieceza de București, pr. Ioan Riba, membru în Comisia Națională pentru Curriculum din Învățământul Preuniversitar și director adjunct la Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif din București, sr. Rodica Miron, director la Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif din București, pr. Petrică Daniel Tintelecan, director la Liceul Teologic Român-Unit "Inocențiu Micu" din Cluj, pr. diac. Ioan Ureche și subdiac. Traian Câmpean, de la același liceu, pr. Eusebiu Țâmpu, director la Liceul Teologic "Sf. Francisc de Assisi" din Roman, prof. Monica Grosu de la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Onești, prof. Raissa Marchievici de la Grupul Școlar "Vasile Sav" din Roman, sr. Avram Rodica, profesoară la Liceul Teologic Greco-Catolic "Sf. Vasile cel Mare" din Blaj, sr. Maria Ciocoiu, profesoară la Școala generală nr. 8 din Brașov.

Punctele propuse pe ordinea de zi au fost următoarele:

  • Analiza rezultatelor și a modului de desfășurare a Olimpiadei de religie și discipline teologice, la nivel național, organizate la Oradea în anul școlar precedent.

  • Întocmirea Metodologiei Olimpiadei de religie pentru Colegiile/Liceele Teologice Romano-Catolice și Greco-Catolice, precum și pentru liceele teoretice, cultul catolic, anul școlar 2010-2011.

  • Întocmirea tematicii pentru olimpiada mai sus menționată, atât pentru Colegiile/Liceele Teologice cât și pentru liceele teoretice.

  • Stabilirea bibliografiei aferente tematicii.

  • Discutarea și stabilirea structurii subiectelor în vederea susținerii Olimpiadei de religie.

  • Diverse.

După ce s-a făcut o scurtă analiză a modului în care s-a desfășurat Olimpiada de religie și discipline teologice, care a avut loc la Oradea în anul școlar trecut, activitatea grupului de lucru a continuat cu elaborarea celor două metodologii pentru Olimpiada de religie (profil teologic și profil teoretic), conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursurilor școlare (OM 3109/28 ianuarie 2009), dar și a tematicii. Având în vedere faptul că nu există programe școlare de religie comune pentru cele două culte și că pentru disciplinele teologice la cultul greco-catolic programele nu sunt publicate pe MECTS, tematicile întocmite au avut ca bază programele aprobate pentru cultul romano-catolic și programele utilizate de cultul greco-catolic la Oradea, Blaj și Cluj. Au existat dificultăți în elaborarea temelor și, ca atare, s-a făcut compromisul de a prelua teme din programele aferente anilor anteriori, iar în cele mai multe situații s-au creat teme noi.

De reținut este faptul că, pentru a avea posibilitatea organizării Olimpiadei naționale cu finanțare MECTS, se cere, conform legislației în vigoare, implicarea unui număr de cel puțin 15 județe, lucru care nu poate fi asigurat de un singur cult.

S-a stabilit că Olimpiada națională de religie din acest an școlar va fi organizată de Arhidieceza de București, la Snagov (Ciofliceni), în perioada 28-30 aprilie 2011.

Întâlnirea participanților s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru harurile primite și pentru tot ajutorul.

Prof. Monica Grosu
Liceul Teologic "Fericitul Ieremia"


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat