Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Colocviu cu arhiepiscopul Amato despre canonizările de duminică, 17 octombrie 2010

Sfințenia trăită în diferite contexte sociale

De Nicola Gori

Benedict al XVI-lea canonizează duminică, 17 octombrie 2010, în Piața "Sfântul Petru", șase persoane consacrate care au trăit experiențe desigur diferite în realitățile lor respective. De fapt, e vorba de o doamnă nobilă, de un preot, de un frate laic, de o fiică de emigrați, de o femeie din popor și de o orfană. I-am cerut arhiepiscopului Amato, prefect al Congregației Cauzelor Sfinților, să ne ilustreze câteva trăsături caracteristice ale noilor sfinți.

Ce sugerează extracția socială diferită a celor șase canonizați în ziua de duminică?

Sfințenia este mereu prezentă în Biserică, în orice parte a lumii. Botezați sfinți continuă să fie și astăzi o veste bună pentru Biserică și pentru societatea civilă, nu numai din exemplul lor, ci și din activitățile lor caritative.

Primul care a trăit în ordinea timpului este Stanislau Kazimierczyk. Minunea atribuită mijlocirii sale, vindecarea contelui Petru Komorowski, a avut loc în anul 1617. Cum e posibil de evaluat astăzi că acea vindecare a fost într-adevăr miraculoasă?

Minunea atribuită lui Kazimierczyk are ceva uluitor. Este bine mărturisită și descrisă cu amănunțime în documentația medicală din anii aceia. De altfel, el s-a dedicat mereu cu iubire asistării bolnavilor. Medicii timpului - a subliniat într-un interviu la "L'Osservatore romano" din 21 august președintele Comisiei medicale din congregația noastră - nu numai că erau buni, ci erau și foarte scrupuloși și notau totul în amănunt. Deci, chiar și la distanță de secole n-ar fi fost o părere diferită cu privire la vindecarea imediată miraculoasă a contelui. Aș vrea să adaug că faima de sfințenie a lui Stanislau s-a păstrat vie până în zilele noastre în Polonia, mai ales la Cracovia. A murit în faimă de sfințenie la Kazimierz în anul 1489.

Îngrijirea bolnavilor se pare că a fost și preocuparea unui alt canonizat din cei șase.

Fericitul Andrei, un călugăr laic, foarte evlavios față de sfântul Iosif - care a făcut să se ridice un sanctuar care pe care l-a avut în custodie toată viața sa - animat de mare caritate și de profund spirit de rugăciune, efectiv era obișnuit să viziteze bolnavii. Îi încuraja și-i îndemna să aibă o devoțiune încrezătoare față de sfântul Iosif. După ce a terminat noviciatul și perioada de formare, i-a fost încredințată misiunea de portar al colegiului "Sfintei Fecioare Maria" din Montreal, unde a rămas timp de patruzeci de ani desfășurând cu umilință profundă slujirea sa. În timpul care-i rămânea liber, fericitul îi vizita pe bolnavi și-i încuraja, îndemnându-i să aibă o devoțiune afectuoasă față de sfântul Iosif.

Pentru Maria a Crucii MacKillop fac sărbătoare în aceste zile la Roma australieni și scoțieni împreună.

Era fiică de catolici scoțieni imigrați în Australia. Îngrijirea copiilor săraci era vocația sa. În acest scop a întemeiat o congregație călugărească. Surorile Sfântului Iosif ale Preasfintei Inimi a lui Isus au avut imediat o mare răspândire în Australia și în alte părți sunt încă prezente astăzi în trei sute patruzeci de opere. Figura de educatoare sfântă a lui MacKillop este foarte vie în continentul acela. În fața multelor dificultăți, sora Maria nu s-a descurajat niciodată, păstrându-și încrederea în Providența Divină și aprofundând angajarea sa în slujba Bisericii și a promovării umane și religioase a ambientului său. Cu sănătate șubredă, în ultimii ani a fost constrânsă să stea într-un scaun cu rotile din cauza unor probleme apoplectice, care, deși slăbindu-i fizicul, nu i-au luat luciditatea mentală, nici nu i-au slăbit credința și caritatea.

Și Candida Maria a lui Isus, într-un anumit sens a trăit experiența emigrării și a întemeiat și ea un institut călugăresc.

E vorba de o spaniolă, întemeietoarea congregației fiicelor lui Isus pentru educarea copiilor și a tinerilor nevoiași. Încă din ziua primei Împărtășanii, a simțit puternic dorința de a-i aparține total Domnului Isus: această convingere va fi menținută cu fidelitate și după aceea, în pofida insistenței părinților în fața propunerilor avantajoase de căsătorie. La vârstă tânără s-a pus în slujba familiei unei magistrat, a cărui soție a favorizat-o în viața spirituală și în rugăciune. Și cu ajutorul confesorului, Candida Maria a început să definească trăsăturile spiritualității sale: devoțiunea euharistică și mariană, predilecție față de cei săraci, dăruirea de sine, pocăință și meditarea Pătimirii Domnului. Însă este întemeietoarea unui institut călugăresc și italianca Giulia Salzano, născut la Santa Maria Capua Vetere, în provincia Caserta, care a întemeiat congregația surorilor catehete ale preasfintei inimi, al cărei apostolat este formarea tinerelor generații prin cateheză.

Și Giulia Salzano a întemeiat un institut călugăresc. Ce experiență a făcut să se formeze în ea ideea unei asemenea opere?

Giulia a manifestat de foarte tânără carisma sa nu numai de educatoare, ci și de catehetă, colaborând cu dedicare la cateheza parohială dată copiilor de la prima Împărtășanie și organizând laboratoare de cusut pentru împodobirea bisericilor sărace. În felul acesta s-a consolidat în ea intenția de a întemeia un institut călugăresc care să aibă ca finalitate imediată educația religioasă a tinerelor generații. Giulia a continuat în activitatea sa de catehetă, fără a neglija nici o categorie de persoane: de la copii la tineri, la adulți și chiar la militarii din primul război mondial. Angajarea sa educativă, desfășurată cu credință și competență, a fost apreciată unanim nu numai de credincioși ci și de autoritățile civile. Angajarea intensă în fundație și pasiunea pentru apostolat n-au scăzut nici măcar în timpul frecventelor crize de angina pectoris, dintre care una, în anul 1929, i-a fost fatală.

Complet diferită pare să fie experiența trăită de întemeietoarea unei mănăstiri între cei care sunt proclamați sfinți duminică, doamna nobilă Varano.

Nobila Battista Varano a întemeiat o mănăstire pentru contemplative clarise, la care a fost abatesă până la moartea sa, în anul 1524. În afară de a fi o călugăriță sfântă, Varano a fost o mare mistică, remarcându-se prin lirismul și profunzimea spirituală a scrierilor sale. Încă de mică, a simțit fascinația vieții călugărești. Dar numai după ce a trecut peste perioadele de intensă luptă interioară și peste opoziția paternă a putut să realizeze vocația sa, îmbrăcând haina clariselor în mănăstirea "Sfânta Clara" din Urbino. După aceea, cu instituirea unui convent aproape de Camerino, fericita s-a transferat acolo cu alte însoțitoare. Aici a fost numită abatesă și, la expirarea mandatului, confirmată de mai multe ori. Profilul său interior a fost marcat de un continuu exercițiu ascetic și de unirea mistică cu Cristos Răstignit. Din reflecțiile sale despre Sfânta Scriptură și despre textele liturgice au apărut diferite scrieri de meditație, apreciate chiar de persoane de mare spiritualitate. La începutul secolului al XVI-lea, orașul Camerino a devenit centru de tensiuni politice și de diferite ciocniri războinice, până acolo încât fericita a fost constrânsă să fugă. Însă, odată ce s-a întors în convent, a devenit punct de referință pentru cetățeni, autorități religioase și civile.

(După L'Osservatore romano, 17 octombrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat