Audienţă acordată participanţilor la Congresul despre Presa Catolică promovat de Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale

Joi, 7 octombrie 2010, în sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea i-a primit în audienţă pe participanţii la Congresul despre Presa Catolică promovat de Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale. Publicăm în continuare discursul rostit de Sfântul Părinte.

Domnilor cardinali,

Veneraţi fraţi,

Stimaţi domni şi doamne!

Vă primesc cu bucurie la sfârşitul celor patru zile de muncă intensă promovate de Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale şi dedicate presei catolice. Vă salut cordial pe voi toţi - provenind din 85 de ţări - care lucraţi la cotidiane, la săptămânale sau alte periodice şi în siturile internet. Îl salut pe preşedintele dicasterului, arhiepiscopul Claudio Maria Celli, căruia îi mulţumesc că s-a făcut interpret al sentimentelor tuturor, precum şi pe secretari, pe subsecretar, pe toţi oficialii şi personalul. Sunt bucuros să vă pot adresa un cuvânt de încurajare să continuaţi, cu motivaţii reînnoite, în angajarea voastră importantă şi calificată.

Lumea mass-media este străbătută de o profundă transformare şi în interiorul său. Dezvoltarea noilor tehnologii şi, îndeosebi, răspândita multimedialitate, pare să pună în discuţie rolul mijloacelor mai tradiţionale şi consolidate. În mod oportun congresul vostru se opreşte ca să trateze despre rolul special al presei catolice. De fapt, o reflecţie atentă asupra acestui domeniu face să rezulte două aspecte deosebite: pe de o parte caracterul specific al mijlocului, presa, adică cuvântul scris şi actualitatea şi eficacitatea sa, într-o societate care a văzut înmulţindu-se antenele, parabolicele şi sateliţii, devenite aproape emblemele unui nou mod de a comunica în era globalizării. Pe de altă parte, conotaţia "catolică", cu responsabilitatea care rezultă de a fi fideli în mod explicit şi substanţial, prin angajarea zilnică de a parcurge calea maestră a adevărului.

Căutarea adevărului trebuie să fie urmărită de jurnaliştii catolici cu minte şi inimă pasionate, dar şi cu profesionalitatea de operatori competenţi şi înzestraţi cu mijloace adecvate şi eficiente. Acest lucru este şi mai important în actualul moment istoric, care cere însăşi figurii jurnalistului, ca mediator al fluxurilor de informaţie, să facă o schimbare profundă. De exemplu, astăzi în comunicare are o greutate tot mai mare lumea imaginii cu dezvoltarea de tehnologii mereu noi; dar dacă pe de o parte toate acestea comportă aspecte pozitive neîndoielnice, pe de altă parte imaginea poate deveni şi independentă de real, poate da viaţă unei lumi virtuale, cu diferite consecinţe, dintre care prima este riscul indiferenţei faţă de adevăr. De fapt, noile tehnologii, împreună cu progresele pe care le aduc, pot face interschimbabile adevăratul şi falsul, pot să inducă la confundarea realului cu virtualul. În afară de asta, reluarea unui eveniment, fericit sau trist, poate să fie consumată ca spectacol şi nu ca ocazie de reflecţie. Căutarea căilor pentru o autentică promovare a omului trece atunci pe planul al doilea, pentru că evenimentul este prezentat în principal pentru a trezi emoţii. Aceste aspecte sună ca un semnal de alarmă: invită să se ia în considerare pericolul ca virtualul să îndepărteze de realitate şi să nu stimuleze la căutarea adevăratului, a adevărului.

În acest context, presa catolică este chemată, în mod nou, să exprime până la capăt potenţialităţile sale şi să dea cont zi de zi de misiunea sa la care nu poate renunţa. Biserica dispune de un element care facilitează, din moment ce credinţa creştină are în comun cu comunicarea o structură fundamentală: faptul că mijlocul şi mesajul coincid; de fapt, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, este, în acelaşi timp mesaj de mântuire şi mijloc prin care mântuirea se realizează. Şi acesta nu este un simplu concept, ci o realitate accesibilă tuturor, chiar şi celor care, deşi trăiesc ca protagonişti în complexitatea lumii, sunt capabili să păstreze onestitatea intelectuală proprie celor "mici" din Evanghelie. În afară de asta, Biserica, trup mistic al lui Cristos, prezentă în acelaşi timp peste tot, alimentează capacitatea de raporturi mai fraterne şi mai umane, fiind ca un loc de comuniune între cei care cred şi în acelaşi timp ca semn şi instrument al chemării tuturor la comuniune. Forţa sa este Cristos, şi în numele său ea "îl urmăreşte" pe om pe drumurile lumii pentru a-l salva de "mysterium iniquitatis", care acţionează în el pe ascuns. Presa evocă în manieră mai directă, faţă de orice alt mijloc de comunicare, valoarea cuvântului scris. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la oameni şi a fost ne-a fost transmis şi nouă printr-o carte, Biblia. Cuvântul rămâne instrumentul fundamental şi, într-un anumit sens, constitutiv al comunicaţiei: el este folosit astăzi sub diferite forme, şi chiar în aşa-numita "civilizaţie a imaginii" păstrează în întregime valoarea sa.

Pornind de la aceste scurte consideraţii, apare clar că provocarea comunicativă este, pentru Biserică şi pentru cei care împărtăşesc misiunea ei, foarte angajantă. Creştinii nu pot ignora criza de credinţă care a venit în societate, sau pur şi simplu să se încreadă că patrimoniul de valori transmis de-a lungul secolelor trecute poate continua să inspire şi să plăsmuiască viitorul familiei umane. Ideea de a trăi "ca şi cum Dumnezeu n-ar exista" s-a dovedit vătămătoare: lumea are nevoie mai degrabă să trăiască "ca şi cum Dumnezeu ar exista", chiar dacă nu există forţa de a crede, altminteri ea produce numai un "umanism inuman".

Preaiubiţi fraţi şi surori, cel care lucrează în mijloacele de comunicaţie, dacă nu vrea să fie numai "o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor" (1Cor 13,1) - cum ar spune sfântul Paul - trebuie să aibă puternică în el opţiunea de fond care-l abilitează să trateze lucrurile din lume punându-l mereu pe Dumnezeu în vârful scării valorilor. Timpurile pe care le trăim, deşi au o însemnată încărcătură de pozitivitate, deoarece firele istoriei sunt în mâinile lui Dumnezeu şi planul său veşnic se dezvăluie tot mai mult, rămân marcate şi de atâtea umbre. Misiunea voastră, dragi lucrători din presa catolică, este aceea de a-l ajuta pe omul contemporan să se orienteze spre Cristos, unic Mântuitor, şi de ţine aprinsă în lume făclia speranţei, pentru a trăi demn ziua de astăzi şi a construi în mod adecvat viitorul. Pentru aceasta vă îndemn să reînnoiţi constant alegerea voastră personală pentru Cristos, luând din acele resurse spirituale pe care mentalitatea lumească le subevaluează, în timp ce sunt preţioase, ba chiar indispensabile. Dragi prieteni, vă încurajez să continuaţi în angajarea voastră care nu e uşoară şi vă însoţesc cu rugăciunea, pentru ca Duhul Sfânt s-o facă mereu rodnică. Binecuvântarea mea, plină de afecţiune şi de recunoştinţă, pe care o împart cu plăcere, vrea să vă îmbrăţişeze pe voi cei prezenţi aici şi pe cei care lucrează în presa catolică în toată lumea.

[01361-01.01] [Test original: italiană]

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.