Vatican: Audienţa generală de miercuri, 29 septembrie 2010

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre sfânta Matilda de Hackeborn, una din marile figuri de la mănăstirea din Helfta, care a trăit în secolul al XIII-lea. Altă soră din mănăstire, sfânta Gertruda cea Mare, în cartea a VI-a din opera Liber specialis gratiae (Cartea harului special), în care sunt relatate harurile speciale pe care Dumnezeu le-a dăruit sfintei Matilda, afirmă astfel: "Ceea ce am scris este foarte puţin în comparaţie cu ceea ce am omis. Numai pentru gloria lui Dumnezeu şi utilitatea aproapelui publicăm aceste lucruri, pentru că ni s-ar părea nedrept să păstrăm tăcerea, cu privire la atâtea haruri pe care Matilda le-a primit de la Dumnezeu nu atât pentru ea însăşi, după părerea noastră, ci pentru noi şi pentru cei care vor veni după noi" (Mechthild von Hackeborn, Liber specialis gratiae, VI, 1).

Această operă a fost redactată de sfânta Gertruda şi de o altă soră de la Helfta şi are o istorie singulară. Matilda, la vârsta de cincizeci de ani, trecea printr-o gravă criză spirituală, unită cu suferinţe fizice. În această condiţie a destăinuit la două surori prietene harurile singulare cu care Dumnezeu a condus-o încă din copilărie, dar nu ştia că ele notau totul. Când a aflat asta, a fost profund neliniştită şi tulburată. Însă Domnul a asigurat-o, făcând-o să înţeleagă că tot ceea ce era scris era pentru gloria lui Dumnezeu şi avantajul aproapelui (cf. ibid., II, 25; V, 20). Astfel, această operă este izvorul principal din care trebuie luate informaţiile despre viaţa şi spiritualitatea sfintei noastre.

Cu ea suntem introduşi în familia baronului de Hackeborn, una din cele mai nobile, bogate şi puternice din Turingia, înrudită cu împăratul Friedrich al II-lea, şi intrăm în mănăstirea din Helfta în perioada cea mai glorioasă din istoria sa. Baronul dăduse deja mănăstirii o fiică, Gertruda de Hackeborn (1231/1232 - 1291/1292), înzestrată cu o personalitate excepţională, abatesă timp de patruzeci de ani, capabilă să dea o amprentă specială spiritualităţii mănăstirii, ducând-o la o înflorire extraordinară ca şi centru de mistică şi de cultură, şcoală de formare ştiinţifică şi teologică. Gertruda a oferit călugăriţelor o ridicată instruire intelectuală, care le permitea să cultive o spiritualitate întemeiată pe Sfânta Scriptură, pe Liturgie, pe tradiţia patristică, pe Regula şi spiritualitatea cistercină, cu predilecţie deosebită faţă de sfântul Bernard de Clairvaux şi Guillaume de St- Thierry. A fost o adevărată maestră, exemplară în toate, în radicalitatea evanghelică şi în zelul apostolic. Matilda, încă din copilărie, a primit şi a gustat climatul spiritual şi cultural creat de sora ei, oferind apoi amprenta sa personală.

Matilda se naşte în anul 1241 sau 1242 în castelul din Helfta; este a treia fiică a baronului. La şapte ani, împreună cu mama o vizitează pe sora Gertruda în mănăstirea din Rodersdorf. Este aşa de fascinată de acel ambient încât doreşte cu ardoare să facă parte din el. Intră acolo ca şcolăriţă şi în anul 1258 devine călugăriţă în conventul transferat, între timp, la Helfta, în ţinutul familiei Hackeborn. Se remarcă prin umilinţă, fervoare, amabilitate, limpezime şi nevinovăţie a vieţii, familiaritate şi intensitate cu care trăieşte raportul cu Dumnezeu, cu sfânta Fecioară Maria, cu sfinţii. Este înzestrată cu înalte calităţi naturale şi spirituale, cum sunt "ştiinţa, inteligenţa, cunoaşterea literelor umane, voce de o suavitate minunată: totul o făcea potrivită să fie pentru mănăstire o adevărată comoară sub toate aspectele" (Ibid., Proemio). Astfel, "privighetoarea lui Dumnezeu" - cum este numită - încă foarte tânără, devine directoare a şcolii de la mănăstire, directoare a corului, maestră a novicelor, funcţii pe care le desfăşoară cu talent şi zel neobosit, nu numai în folosul călugăriţelor, ci al tuturor celor care doreau să ia din înţelepciunea şi bunătatea sa.

Luminată de darul divin al contemplaţiei mistice, Matilda compune numeroase rugăciuni. Este maestră de doctrină fidelă şi de mare umilinţă, consilieră, consolatoare, călăuză în discernământ: "Ea - se citeşte - împărţea doctrina cu atâta îmbelşugare încât nu s-a mai văzut vreodată în mănăstire, şi, vai, ne este mare teamă că nu se va mai vedea niciodată nimic asemănător. Surorile se adunau în jurul ei pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, ca lângă un predicator. Era refugiul şi consolatoarea tuturor, şi avea, prin darul singular al lui Dumnezeu, harul de a revela în mod liber secretele inimii fiecăruia. Multe persoane, nu numai în mănăstire, ci şi străine, călugăreşti şi seculare, venite de departe, atestau că această sfântă fecioară le-a eliberat de necazurile lor şi că n-au simţit vreodată atâta consolare ca la ea. A mai compus şi a învăţat multe rugăciuni care dacă ar fi adunate, ar depăşi volumul unei psaltiri" (Ibid., VI, 1).

În anul 1261 ajunge la convent o copilă de cinci ani cu numele Gertruda: este încredinţată îngrijirilor Matildei, în vârstă de doar douăzeci de ani, care o educă şi o conduce în viaţa spirituală până face din ea nu numai discipola excelentă, dar confidenta sa. În anul 1271 sau 1272 intră în mănăstire şi Matilda de Magdeburg. Locul primeşte, astfel, patru mari femei - două Gertrude şi două Matilde -, glorie a monahismului germanic. În lunga viaţă petrecută în mănăstire, Matilda este chinuită de suferinţe continue şi intense la care adaugă pocăinţele foarte dure alese pentru convertirea păcătoşilor. În felul acesta participă la pătimirea Domnului până la sfârşitul vieţii (cf. ibid., VI, 2). Rugăciunea şi contemplaţia sunt humusul vital al existenţei sale: revelaţiile, învăţăturile sale, slujirea sa faţă de aproapele, drumul său în credinţă şi în iubire au aici rădăcina lor şi contextul lor. În prima carte din opera Liber specialis gratiae, redactoarele adună destăinuirile Matildei ritmate în sărbătorile Domnului, ale sfinţilor şi, în mod special, ale Sfintei Fecioare Maria. Este impresionantă capacitatea pe care o are această sfântă de a trăi Liturgia în diferitele sale componente, chiar şi cele mai simple, ducând-o în viaţa zilnică monastică. Unele imagini, expresii, aplicaţii uneori sunt departe de sensibilitatea noastră, dar, dacă se ia în considerare viaţa monastică şi misiunea ei de maestră şi directoare de cor, se înţelege capacitatea sa singulară de educatoare şi formatoare, care ajută surorile din mănăstire să trăiască intens, pornind de la Liturgie, fiecare moment al vieţii monastice.

În rugăciunea liturgică Matilda dă importanţă deosebită orelor canonice, celebrării sfintei Liturghii, mai ales sfintei Împărtăşanii. Aici este adesea răpită în extaz într-o intimitate profundă cu Domnul în Inima sa preaarzătoare şi preadulce, într-un dialog minunat, în care cele lumini interioare, în timp ce mijloceşte în mod special pentru comunitatea sa şi pentru surorile sale din mănăstire. În centru sunt misterele lui Cristos spre care Fecioara Maria face trimitere în mod constant pentru a merge pe calea sfinţeniei: "Dacă tu doreşti sfinţenia adevărată, stai aproape de Fiul meu; El este sfinţenia însăşi care sfinţeşte orice lucru" (Ibid., I, 40). În această intimitate a sa cu Dumnezeu este prezentă întreaga lume, Biserica, binefăcătorii, păcătoşii. Pentru ea cerul şi pământul se unesc.

Viziunile sale, învăţăturile sale, evenimentele din existenţa sa sunt descrise cu expresii care evocă limbajul liturgic şi biblic. Se percepe astfel profunda sa cunoaştere a Sfintei Scripturi, care era pâinea sa de toate zilele. La ea recurge încontinuu, fie valorizând textele biblice citite în liturgie, fie scoţând simboluri, termeni, peisaje, imagini, personaje. Predilecţia sa este faţă de Evanghelie: "Cuvintele Evangheliei erau pentru ea un aliment minunat şi trezeau în inima sa sentimente de o atare dulceaţă încât adesea datorită entuziasmului nu putea să termine citirea ei... Modul cu care citea acele cuvinte era aşa de fervent încât trezea în toţi devoţiunea. De asemenea, atunci când cânta în cor, era în întregime absorbită în Dumnezeu, transportată de o atare ardoare încât uneori manifesta sentimentele sale cu gesturi... Alteori, ca răpită în extaz, nu-i auzea pe cei care o chemau sau o mişcau şi cu greu relua simţul lucrurilor exterioare" (Ibid., VI, 1). Într-una din viziuni, însuşi Isus îi recomandă Evanghelia; deschizându-i rana din Inima sa preadulce, îi spune: "Vezi cât de imensă este iubirea mea: dacă vei vrea s-o cunoşti bine, în nici un loc n-o vei găsi exprimată mai clar decât în Evanghelie. Nimeni n-a auzit vreodată exprimate sentimente mai puternice şi mai gingaşe decât acestea: După cum m-a iubit Tatăl, tot aşa v-am iubit eu (Joan. XV,9)" (Ibid., I, 22).

Dragi prieteni, rugăciunea personală şi liturgică, în special Liturgia Orelor şi sfânta Liturghie sunt la rădăcina experienţei spirituale a sfintei Matilda de Hackeborn. Lăsându-se condusă de Sfânta Scriptură şi hrănită de pâinea euharistică, ea a parcurs un drum de unire intimă cu Domnul, mereu în fidelitate deplină faţă de Biserică. Aceasta este şi pentru noi o invitaţie puternică de a intensifica prietenia noastră cu Domnul, mai ales prin rugăciunea zilnică şi participarea atentă, fidelă şi activă la sfânta Liturghie. Liturgia este o mare şcoală de spiritualitate.

Discipola Gertruda descrie cu expresii intense ultimele momente ale vieţii sfintei Matilda de Hckeborn, foarte dure, dar iluminate de prezenţa Preafericitei Treimi, a Domnului, a Fecioarei Maria, a tuturor sfinţilor, chiar a surorii de sânge Gertruda. Când a venit ora în care Domnul a voit s-o atragă la el, ea i-a cerut să mai poată trăi în suferinţă pentru mântuirea sufletelor şi Isus s-a complăcut în acest ulterior semn de iubire.

Matilda avea 58 de ani. A parcurs ultima parte de drum caracterizată de opt ani de boli grave. Opera sa şi faima sa de sfinţenie s-au răspândit pe larg. La împlinirea orei sale, "Dumnezeul Maiestăţii... unică suavitate a sufletului care-l iubeşte... i-a cântat: "Venite vos, benedicti Patris mei... Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, veniţi să primiţi împărăţia... şi a asociat-o la gloria sa" (Ibid., VI, 8).

Sfânta Matilda de Hackeborn ne încredinţează preasfintei inimi a lui Isus şi Fecioarei Maria. invită să dăm laudă Fiului cu inima Mamei şi să dăm laudă Mariei cu inima Fiului. "Te salut, o, Fecioară preacinstică, în acea rouă preadulce, care din inima preasfintei Treimi s-a răspândit în tine; te salut în gloria şi în bucuria cu care acum te bucuri în veci, tu care preferată dintre toate creaturile de pe pământ şi din cer, ai fost aleasă încă înainte de crearea lumii! Amin" (Ibid., I, 45).

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.