Discursul lui Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu reprezentanţii altor religii

Publicăm în continuare discursul rostit vineri de Benedict al XVI-lea cu ocazia întâlnirii cu reprezentanţii instituţionali şi laici de alte religii, care a avut loc în Wladegrave Drawing Room din St Mary's University College din Twickenham.

* * *

Distinşi oaspeţi, dragi prieteni,

Sunt bucuros să am oportunitatea de astăzi de a vă întâlni pe voi care reprezentaţi diferitele comunităţi religioase din Marea Britanie. Îi salut fie pe slujitorii religioşi prezenţi, fie pe cei care dintre voi desfăşoară activităţi în politică, în afaceri şi în industrie. Sunt recunoscător lui Dr. Azzam şi Rabinului Şef Lord Sacks pentru urarea pe care mi-au adresat-o în numele vostru. În timp ce vă salut pe voi, permiteţi-mi să formulez urări comunităţii ebraice din Marea Britanie şi din toată lumea pentru o celebrare fericită şi sfântă a sărbătorii Yom Kippur.

Doresc să încep cuvintele mele exprimând aprecierea Bisericii catolice faţă de mărturia importantă pe care voi toţi o aduceţi ca bărbaţi şi femei ai spiritului, într-un timp în care convingerile religioase nu sunt întotdeauna înţelese sau apreciate. Prezenţa credincioşilor angajaţi în diferite domenii ale vieţii sociale şi economice vorbeşte în mod elocvent despre faptul că dimensiunea spirituală a vieţii noastre este fundamentală pentr identitate noastră ca fiinţe umane, cu alte cuvinte, că omul nu trăieşte numai cu pâine (cf. Dt 8,3). Ca adepţi ai tradiţiilor religioase diferite, care lucrează împreună pentru binele comunităţii în sens larg, noi dăm mare importanţă acestei dimensiuni "umăr la umăr" a colaborării noastre, care completează aspectul "faţă în faţă" al dialogului nostru constant.

La nivel spiritual noi toţi, în moduri diferite, suntem angajaţi personal într-o călătorie care oferă un răspuns important la întrebarea cea mai importantă dintre toate, aceea referitoare la semnificaţia ultimă a existenţei umane. Căutarea sacrului este căutare singurului lucru necesar, singurul care satisface aşteptările inimii umane. În secolul al cincelea, sfântul Augustin a descris acea căutare în aceşti termeni: "Doamne, ne-ai creat pentru tine şi inima noastră este neliniştită până când nu se va odihni în tine" (Confesiuni, I,1). Făcând această aventură, ne dăm seama tot mai mult că iniţiativa nu vine de la noi, ci de la Domnul: nu noi îl căutăm pe el, ci mai degrabă el ne caută pe noi şi, fără îndoială, el a pus acea nostalgie faţă de el în adâncul inimilor noastre.

Prezenţa şi mărturia voastră în lume indică importanţa fundamentală pentru viaţa umană a acestei căutări spirituale în care suntem angajaţi. În cadrul domeniilor lor de competenţă, ştiinţele umane şi naturale ne furnizează o înţelegere inestimabilă a aspectelor existenţei noastre şi aprofundează înţelegerea noastră a modului în care acţionează universul fizic, care poate să fie utilizat pentru a aduce mare beneficiu familiei umane. Şi totuşi, aceste discipline nu dau răspuns, şi nu-l pot da, la întrebarea fundamentală, deoarece acţionează la un nivel total diferit. Nu pot să satisfacă dorinţele cele mai profunde ale inimii umane, nici să ne explice pe deplin originea noastră şi destinul nostru, pentru ce motiv şi pentru care scop existăm noi, nici nu pot să ne dea un răspuns exhaustiv la întrebarea: "Pentru ce motiv există ceva, şi nu există nimicul?".

Căutarea sacrului nu zădărniceşte alte domenii ale cercetării umane. Dimpotrivă, le pune într-un context care amplifică importanţa lor ca şi căi prin care poate fi exercitat în mod responsabil rolul nostru de administratori ai creaţiei. În Biblie că după ce a terminat opera creaţiei, Dumnezeu i-a binecuvântat pe primii noştri părinţi şi le-a spus: "Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l" (Gen 1,28). El ne-a încredinţat nouă misiunea de a explora şi a folosi misterele naturii cu scopul servi un bine superior. Care este acest bine superior? În credinţa creştină el este exprimat ca iubire faţă de Dumnezeu din iubire faţă de aproapele. Prin urmare, ne angajăm cu toată inima şi cu entuziasm cu lumea, dar mereu cu o privire pentru a sluji acel bine superior, altminteri desfigurăm frumuseţea creaţiei exploatând-o pentru scopuri egoiste.

Pentru acest motiv, genuina credinţă religioasă ne indică, dincolo de utilitatea prezentă, transcendenţa. Ne recheamă posibilitatea şi imperativul convertirii morale, al datoriei de a trăi în mod paşnic cu aproapele nostru, al importanţei de a trăi o viaţă de integritate. Propriu-zis înţeleasă, aduce iluminare, purifică inimile noastre şi inspiră acţiuni nobile şi generoase, în folosul întregii familii umane. Ne motivează să cultivăm practicarea virtuţii şi să ne apropiem unul de altul cu iubire, în cel mai mare respect faţă de tradiţiile religioase diferite de a noastră.

Încă de la Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica Catolică a imprimat o emfază specială asupra dialogului şi colaborării cu adepţii altor religii. Şi pentru ca să fie rodnic, este nevoie de reciprocitate din partea tuturor componenţilor în dialog şi din partea adepţilor celorlalte religii. Mă gândesc îndeosebi la situaţii în unele părţi ale lumii, în care colaborarea şi dialogul dintre religii cere respectul reciproc, libertatea de a urma propria conştiinţă fără a suferi opoziţie sau persecuţie, chiar şi după convertirea de la o religie la alta. Odată ce sunt stabilite acest respect şi această atitudine deschisă, persoane din toate religiile vor lucra împreună în mod eficace pentru pacea şi înţelegerea reciprocă, oferind de aceea o mărturie convingătoare în faţa lumii.

Acest gen de dialog trebuie să se facă la diferite nivele şi n-ar trebui să fie limitat la discuţii formale. Dialogul vieţii implică pur şi simplu trăirea umăr la umăr şi a învăţa unul de la altul în aşa fel de a creşte în înţelegerea reciprocă şi în respectul reciproc. Dialogul acţiunii ne face să ne apropiem în forme concrete de colaborare, în timp ce aplicăm instituţiile noastre religioase la misiunea de a promova dezvoltarea umană integrală, lucrând pentru pace, dreptate şi salvgardarea creaţiei. Acest tip de dialog poate să includă explorarea împreună a modului cum să apărăm viaşa umană la orice stagiu şi cum să asigurăm neexcluderea dimensiunii religioase a indivizilor şi a comunităţii din viaţa societăţii. Apoi, la nivelul conversaţiilor formale, nu este numai necesitatea schimbului teologic, ci şi faptul de a lua în considerare în mod reciproc propriile bogăţii spirituale, de a vorbi despre propria experienţă de rugăciune şi de contemplaţie, de a exprima recipric bucuria întâlnirii noastre cu iubirea divină. În acest context, sunt bucuros să evidenţiez multele iniţiative pozitive întreprinse în această ţară pentru a promova acest dialog la diferite nivele. Aşa cum au subliniat episcopii catolici din Anglia şi Ţara Galilor în recentul lor document "A-l întâlni pe Dumnezeu în prieten şi în cel străin", efortul de a ieşi în întâmpinare cu prietenie în faţa adepţilor altor religii devine o parte familiară a misiunii Bisericii locale (nr. 228), un aspect caracteristic al panoramei religioase din această naţiune.

Dragi prieteni, încheind aceste gânduri, permiteţi să vă asigur că Biserica catolică merge în continuare pe calea angajării şi a dialogului pentru un simţ genuin de respect faţă de voi şi faţă de credinţele voastre. Catolicii, fie în Marea Britanie fie în toată lumea, vor continua să edifice punţi de prietenie cu alte religii, pentru a vindeca erorile din trecut şi pentru a promova încredere între indivizi şi comunităţi. Permiteţi-mi să reînnoiesc recunoştinţa mea pentru salutul vostru de bun-venit şi pentru această oportunitate de a vă oferi încurajarea mea pentru dialogul pe care îl duceţi înainte cu fraţii şi surorile voştri creştini. Asupra voastră a tuturor invoc belşugul binecuvântărilor divine! Mulţumesc mult!

Benedictus PP. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.