Benedict al XVI-lea: Discursul adresat lumii educaţiei catolice britanice

Publicăm în continuare discursul rostit vineri, 17 septembrie 2010, de Benedict al XVI-lea pe terenul sportiv de la St Mary's University College din Twickenham, unde erau adunaţi aproximativ 4.000 de studenţi din şcolile catolice britanice, în timp ce toate şcolile catolice din Anglia, din Ţara Galilor şi din Scoţia era legate prin internet pentru a urmări evenimentul în direct.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Dragi prieteni tineri,

Doresc înainte de toate să vă spun cât sunt de bucuros să fiu astăzi aici în mijlocul vostru. Extind cel mai cordial salut la voi toţi, care aţi venit la "Saint Mary's University" de la şcolile şi de la colegiile catolice din Regatul Unit, şi la toţi cei care ne urmăresc la televizor sau pe internet. Îi mulţumesc episcopului McMahon pentru cuvintele sale de bun-venit şi corului şi fanfarei pentru muzica frumoasă pe care au cântat-o cu puţin înainte, cu care am început celebrarea noastră. Îi mulţumesc lui Miss Bellot pentru cuvintele gentile pe care mi le-a adresat în numele tuturor tinerilor prezenţi. Privind la următoarele jocuri olimpice, a fost o plăcere să inaugurez această Fundaţie sportivă care poartă numele de Ioan Paul al II-lea şi mă rog ca toţi cei care o vor frecventa să dea glorie lui Dumnezeu prin activităţile lor sportive, precum şi să poată folosi pentru ei înşişi şi pentru alţii.

Nu i se întâmplă des unui papă - într-adevăr nici altei persoane oarecare - oportunitatea de a vorbi în acelaşi timp studenţilor din toate şcolile catolice din Anglia, din Ţara Galilor şi din Scoţia. Şi din moment ce acum eu am această posibilitate, există ceva care cu adevărat doresc din inimă să vă spun. Am speranţa că printre voi care sunteţi aici astăzi ca să mă ascultaţi există unii dintre viitorii sfinţi ai secolului al douăzeci şi unulea. Lucrul pe care Dumnezeu îl doreşte mai mult pentru fiecare dintre voi este ca să deveniţi sfinţi. El vă iubeşte mult mai mult decât vă puteţi imagina şi doreşte pentru voi maximul. Şi lucrul cel mai bun dintre toate pentru voi este fără îndoială creşterea în sfinţenie.

Poate că unii dintre voi nu s-au gândit niciodată până acum la asta. Poate că unii cred că a fi sfinţi nu este pentru ei. Lăsaţi-mă să explic ce vreau să spun. Când suntem tineri, obişnuim să ne gândim la persoane pe care le stimăm şi le admirăm, persoane cu care am vrea să ne asemănăm. Ar putea fi vorba de cineva pe care-l întâlnim în viaţa noastră zilnică şi faţă de care avem mare stimă. Sau ar putea să fie cineva vestit. Trăim într-o cultură a celebrităţii şi tinerii sunt adesea încurajaţi să aibă ca model figuri din lumea sportului sau a spectacolului. Eu aş vrea să vă pun această întrebare: care sunt calităţile pe care le vedeţi în alţii şi pe care voi înşivă aţi vrea mai mult să le aveţi? Ce tip de persoană aţi vrea să fiţi cu adevărat?

Când vă invit să deveniţi sfinţi, vă cer să nu vă mulţumiţi cu alegeri secundare. Vă cer să nu urmăriţi un obiectiv limitat, ignorându-le pe toate celelalte. A avea bani face posibil să fim generoşi şi să facem bine în lume, însă numai asta nu este suficient pentru a ne face fericiţi. A fi foarte înzestraţi în unele activităţi sau profesii este un lucru bun, dar nu va putea niciodată să ne satisfacă, până când nu ţintim la ceva încă şi mai mare. Va putea să ne facă vestiţi, dar nu ne va face fericiţi. Fericirea este ceva ce dorim cu toţii, dar una din marile tragedii din această lume este că aşa de mulţi nu reuşesc niciodată s-o găsească, pentru că o caută în locuri greşite. Soluţia este foarte simplă: adevărata fericire trebuie căutată în Dumnezeu. Avem nevoie de curajul de a pune speranţele noastre cele mai profunde numai în Dumnezeu: nu în bani, într-o carieră, în succesul lumesc, sau în relaţiile noastre cu alţii, ci în Dumnezeu. Numai el poate satisface necesitatea cea mai profundă a inimii noastre.

Dumnezeu nu numai că ne iubeşte cu o profunzime şi intensitate pe care cu greu putem să le imaginăm: el ne invită să răspundem la această iubire. Voi toţi ştiţi ce se întâmplă atunci când întâlniţi pe cineva interesant sau atrăgător, cum doriţi să fiţi prietenii acelei persoane. Speraţi mereu că persoana aceea să vă găsească la rândul ei interesanţi şi atrăgători şi să vrea să lege prietenie cu voi. Dumnezeu doreşte prietenia voastră. Şi, odată ce voi legaţi prietenie cu Dumnezeu, orice lucru în viaţa voastră începe să se schimbe. În timp ce ajungeţi să-l cunoaşteţi mai bine, vă daţi seama că vreţi să reflectaţi în însăşi viaţa voastră ceva din bunătatea lui infinită. Sunteţi atraşi de practicarea virtuţii. Începeţi să vedeţi aviditatea şi egoismul şi toate celelalte păcate, ceea ce sunt ele cu adevărat, tendinţe distructive şi periculoase care provoacă profundă suferinţă şi mare daună şi vreţi să evitaţi să cădeţi voi înşivă în capcana aceea. Începeţi să simţiţi compasiune faţă de cei care sunt în dificultate şi doriţi să faceţi ceva pentru a-i ajuta. Doriţi să veniţi în ajutorul săracului şi al celui înfometat, să-l încurajaţi pe cel suferind, să fiţi buni şi generoşi. Atunci când aceste lucruri începeţi să le îndrăgiţi, sunteţi deja pe deplin porniţi pe calea sfinţeniei.

Există mereu un orizont mai mare, în şcolile voastre catolice, mai presus şi dincolo de fiecare materie din studiul vostru şi de diferitele capacităţi pe care le dobândiţi. Toată munca pe care o faceţi este pusă în contextul creşterii în prietenia cu Dumnezeu şi din acea prietenie toată acea muncă provine. În felul acesta învăţaţi nu numai să fiţi studenţi buni, ci buni cetăţeni şi persoane bune. În timp ce continuaţi cu parcursul şcolar trebuie să faceţi alegeri cu privire la materia studiului vostru şi să începeţi să vă specializaţi în vederea a ceea ce veţi face în viaţă. Acest lucru este corect şi potrivit. Însă amintiţi-vă mereu că fiecare materie pe care o studiaţi se inserează într-un orizont mai amplu. Să nu vă reduceţi niciodată la un orizont restrâns. Lumea are nevoie de buni oameni de ştiinţă, dar o perspectivă ştiinţifică devine în mod periculos îngustă, dacă ignoră dimensiunea etică şi religioasă a vieţii, aşa cum religia devine îngustă, dacă refuză contribuţia legitimă a ştiinţei la înţelegerea lumii din partea noastră. Avem nevoie de buni istorici, filozofi şi economişti, dar dacă percepţia pe care ei o oferă despre viaţa umană în cadrul domeniului lor specific este centrată pe o perspectivă prea restrânsă, ei pot în mod serios să ne abată de la drum.

O şcoală bună oferă o formare completă pentru întreaga persoană. Şi o şcoală catolică bună, mai presus şi dincolo de asta, ar trebui să-i ajute pe studenţii săi să devină sfinţi. Ştiu că există mulţi necatolici care studiază în şcolile catolice în Marea Britanie şi doresc să mă adresez tuturor cu cuvintele mele de astăzi. Mă rog pentru ca şi voi să vă simţiţi încurajaţi să practicaţi virtutea şi să creşteţi în cunoaşterea şi prietenia cu Dumnezeu, alături de colegii voştri catolici. Voi sunteţi pentru ei chemarea la orizontul mai vast care există în afara şcolii şi fără îndoială că respectul şi prietenia faţă de membrii altor tradiţii religioase trebuie să fie printre virtuţile care se învaţă într-o şcoală catolică. Sper de asemenea că veţi vrea să împărtăşiţi cu toţi cei pe care-i veţi întâlni valorile şi învăţăturile pe care le-aţi învăţat prin formarea creştină primită.

Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru atenţia voastră, vă promit să mă rog pentru voi şi vă cer să vă rugaţi pentru mine. Sper să văd mulţi dintre voi în august, la Ziua Mondială a Tineretului la Madrid. Între timp, fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi!

Papa Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 12.