Vatican: Audienţa generală de miercuri, 25 august 2010

Iubiţi fraţi şi surori!

În viaţa fiecăruia dintre noi există multe persoane dragi, pe care le simţim deosebit de aproape, unele sunt deja în braţele lui Dumnezeu, altele încă împărtăşesc cu noi drumul vieţii: sunt părinţii noştri, rudele, educatorii; sunt persoane cărora le-am făcut bine sau de la care am primit bine; sunt persoane pe care ştim că ne putem baza. Însă este important să avem şi "tovarăşi de călătorie" în drumul vieţii noastre creştine: mă gândesc la directorul spiritual, la confesor, la persoane cu care se poate împărtăşi propria experienţă de credinţă, dar mă gândesc şi la Fecioara Maria şi la Sfinţi. Fiecare ar trebui să aibă un sfânt care îi este familiar, pentru a-l simţi aproape cu rugăciunea şi mijlocirea, dar şi pentru a-l imita. Deci aş vrea să vă invit să-i cunoaştem mai mult pe sfinţi, începând de la cel al cărui nume îl purtaţi, citindu-i viaţa, scrierile. Fiţi siguri că vor deveni călăuze bune pentru a-l iubi şi mai mult pe Domnul şi ajutoare valoroase pentru creşterea voastră umană şi creştină.

Aşa cum ştiţi, şi eu sunt legat în mod special de câteva figuri de sfinţi: între aceştia, în afară de sfântul Iosif şi sfântul Benedict al căror nume îl port, şi de alţii, este sfântul Augustin, pe care am avut marele dar să-l cunosc, pentru a spune aşa, de aproape prin studiu şi rugăciune şi care a devenit un bun "tovarăş de călătorie" în viaţa mea şi în slujirea mea. Aş vrea să subliniez încă o dată un aspect important din experienţa lui umană şi creştină, actual şi în epoca noastră în care pare că relativismul este în mod paradoxal "adevărul" care trebuie să conducă gândirea, alegerile, comportamentele.

Sfântul Augustin este un om care nu a trăit niciodată cu superficialitate; setea, căutarea neliniştită şi constantă a Adevărului este una din caracteristicile de fond ale existenţei sale; însă nu a "pseudo-adevărurilor" incapabile să dea pace durabilă inimii, ci a acelui adevăr care dă sens existenţei şi este "locuinţa" în care inima găseşte seninătate şi bucurie. Drumul său, o ştim, nu a fost un drum uşor: s-a gândit să întâlnească Adevărul în prestigiu, în carieră, în posesia de lucruri, în glasurile care-i promiteau fericire imediată; a comis greşeli, a trecut prin tristeţi, a înfruntat insuccese, dar nu s-a oprit niciodată, nu s-a mulţumit niciodată cu ceea ce îi dădea numai o fărâmă de lumină; a ştiut să privească în intimitatea sa şi şi-a dat seama, aşa cum scrie în Confesiuni, că acel adevăr, acel Dumnezeu pe care-l căuta cu forţele sale era mai intim sieşi decât el însuşi, i-a fost mereu alături, nu l-a părăsit niciodată, aştepta să poată intra în mod definitiv în viaţa lui (cf. III, 6, 11; X, 27, 38). Aşa cum spuneam comentând recentul film despre viaţa sa, sfântul Augustin a înţeles, în căutarea lui neliniştită, că nu el a găsit Adevărul, ci Adevărul însuşi, care este Dumnezeu, a alergat după el şi l-a găsit (cf. L'Osservatore Romano, joi 4 septembrie 2009, pag. 8). Romano Guardini, comentând un text din capitolul al treilea din Confesiuni, afirmă: sfântul Augustin a înţeles că Dumnezeu este "glorie care ne aruncă în genunchi, băutură care stinge setea, comoară care face fericiţi, [... el a avut] certitudinea aducătoare de pace a celui care în sfârşit a înţeles, dar şi fericirea iubirii care ştie: Asta e tot şi îmi este îndeajuns" (Pensatori religiosi, Brescia 2001, pag. 177).

Tot în Confesiuni, în Cartea a noua, sfântul nostru prezintă un colocviu cu mama, sfânta Monica - a cărei comemorare se celebrează vinerea asta, poimâine. Este o scenă foarte frumoasă: el şi mama sunt la Ostia, într-un hotel, şi de la fereastră văd cerul şi marea, şi transcend cerul şi marea şi pentru un moment ating inima lui Dumnezeu în tăcerea creaturilor. Şi aici apare o idee fundamentală în drumul spre adevăr: creaturile trebuie să tacă dacă trebuie să intre tăcerea în care Dumnezeu poate să vorbească. Acest lucru este adevărat mereu şi în timpul nostru: uneori există un fel de teamă de tăcere, de reculegere, de a gândi la propriile acţiuni, la sensul profund al propriei vieţi, adesea se preferă să se trăiască numai clipa care fuge, înşelându-ne că aduce fericire durabilă; se preferă să se trăiască, pentru că pare mai uşor, cu superficialitate, fără a gândi; există frica de a căuta Adevărul sau poate teama ca adevărul să ne găsească, să ne cuprindă şi să schimbe viaţa, aşa cum s-a întâmplat cu sfântul Augustin.

Iubiţi fraţi şi surori, aş vrea să spun tuturor, chiar şi celui care este într-un moment de dificultate în drumul său de credinţă, celui care participă puţin la viaţa Bisericii sau celui care trăieşte "ca şi cum Dumnezeu n-ar exista", să nu vă fie frică de adevăr, să nu întrerupeţi niciodată drumul spre el, să nu încetaţi niciodată să căutaţi adevărul profund despre voi înşivă şi despre lucruri cu ochiul interior al inimii. Dumnezeu nu va întârzia să dăruiască lumină pentru a arăta şi căldură pentru a face inima să simtă care ne iubeşte şi care doreşte să fie iubit.

Mijlocirea Fecioarei Maria, a sfântului Augustin şi a sfintei Monica să ne însoţească pe acest drum.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.