Magnificat anima mea Dominum!

Acesta este strigătul de bucurie şi de biruinţă al Preasfintei Fecioare Maria, care, departe de a-şi lăuda propria cinste şi importanţă de a fi Maica Cuvântului Întrupat, preamăreşte şi vesteşte cu inima, buzele şi însăşi viaţa ei faptele minunate ale Domnului.

Calendarul Bisericii Romane ne pune în faţă un număr însemnat de sărbători mariane. Aproape că nu există lună în care să nu existe o astfel de celebrare. Începând cu Solemnitatea Maternităţii Sfintei Fecioare din 1 ianuarie, acest frumos periplu continuă cu Apariţiile de la Lourdes (februarie), Buna-Vestire (martie), Sfânta Fecioară de la Fatima, cinstirea ei ca Ajutor al creştinilor precum şi Vizita la Elisabeta (mai), Inima Neprihănită a Mariei (iunie), Fecioara Carmelului (iulie), Înălţarea Maicii Preasfinte cu trupul şi sufletul la cer şi Încoronarea ei ca Regină (august), Naşterea, Cinstirea într-un chip deosebit a numelui său şi a Celor 7 dureri (septembrie), Regina Sfântului Rozariu (octombrie), Prezentarea sa la Templu (noiembrie) şi Neprihănita Zămislire (decembrie). Mai mult chiar, Biserica consacră devoţiunii mariane două dintre cele 12 luni ale anului: mai şi octombrie. Asemeni unor flori diferite şi parfumate, aceste sărbători formează treptat, pe parcursul întregului an, un buchet minunat, în care fiecare floare reprezintă o mărturisire de credinţă, speranţă, iubire, slujire şi fidelitate; în care fiecare floare reprezintă o lecţie pentru noi toţi fii ei.

Lunile august şi septembrie aduc în faţa noastră câteva dintre cele mai importante sărbători mariane: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfânta Fecioară Maria, Regină (22 august), Naşterea Sfintei Fecioare Maria (8 septembrie), cinstirea Sfântul Nume al Mariei (12 septembrie) şi Sfânta Fecioară Maria Îndurerată (15 septembrie).

Este uşor de observat faptul că există o similitudine între evenimentele pe care Biserica le celebrează în viaţa Mântuitorului cu cele ale Maicii Sale: Zămislirea, Naşterea, Prezentarea la templu, Inima Preasfântă a lui Isus şi cea Neprihănită a Mariei, Regalitatea lui Cristos şi Încoronarea Preacuratei.

Este, de asemenea, evident că nici o altă persoană din istoria mântuirii sau a Bisericii nu este atât de prezentă în calendarul creştin. Explicaţia nu este una foarte grea: nimeni altcineva nu a fost chivotul care l-a purtat pe Isus - om şi Dumnezeu, nimeni altcineva nu l-a cunoscut pe Cristos aşa cum o mamă îşi cunoaşte pruncul, nimeni altcineva nu se poate mândri că Fiul lui Dumnezeu a fost carne din carnea şi sânge din sângele său.

Se poate spune că, într-un fel, cele două mari sărbători din luna august încheie anul marian, aşa cum Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului încheie anul liturgic. Înălţarea cu trupul şi sufletul la cer a Mariei reprezintă răsplata oferită învingătorului, celui care şi-a trăit viaţa în iubire, slujire, fidelitate şi jertfă. Trupul nepătat şi preacurat al Sfintei Maici a lui Dumnezeu nu putea rămâne pradă mormântului. Iată de ce Fiul îşi înalţă Mama alături de el, iată de ce regele îşi aşază regina la dreapta sa, îmbrăcată - aşa cum spune psalmistul - în haină aurită. Într-un plan omenesc, putem considera că, mai mult decât o răsplată, Înălţarea cu trupul şi sufletul la cer a Mariei şi încoronarea ei ca Regină a universului reprezintă dovada plină de gingăşie a dragostei pe care Fiul o poartă mamei, după ce această Mamă i-a oferit trup omenesc şi toată dragostea sa.

Păşim apoi în luna septembrie, celebrând Naşterea Sfintei Fecioare. O sărbătoare încărcată de delicateţe şi parfum, pe care o putem asemăna cu deschiderea unui boboc de trandafir. Mica floare îşi desface, uşor, petalele, în splendoarea soarelui - Dumnezeu, pentru ca acesta să picure pe fiecare dintre ele roua virtuţilor, să coboare peste ele ploaia harurilor şi să-i întărească tulpina cu spinii durerii.

Numele "Maria" - preamărit în mod special în ziua de 12 septembrie - vine din aramaica, Maryam = doamnă, stăpână. După fericitul Ieronim, care-l explică prin limba ebraică, numele s-ar compune din mar=picătura + yam=mare, deci "picătura [de apă] de mare", în lat. stilla maris. Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri =a iubi, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea dragă", "cea iubită".

O importantă lecţie de viaţa ne dă Fecioara în ziua în care Biserica cinsteşte cele şapte dureri ale sale. Înainte ca ea să ajungă în slava cereasca şi să fie preamărită, Maria a trebuit să îndure. Aceasta suferinţă a sfintei Fecioare Maria a fost preţuită de Biserică şi transformată în meditaţie, în şcoală de învăţătură religioasă. Cum a suferit sfânta Fecioară? Cu răbdare, cu demnitate, fără a se întreba de ce, cu o încredere şi dăruire totală în mâinile lui Dumnezeu, în planurile sale. Cât a suferit sfânta Fecioară? Întreaga viaţă. Bucuria de a fi mamă a Creatorului, bucurie pe care cu siguranţă a simţit-o după momentul Bunei-Vestiri, la care râvnea orice femeie din seminţia lui David, a avut ca preţ un ocean de durere. Această durere a întărit inima neprihănită, fără să o împietrească. Această durere a făcut-o pe Maria corăscumpărătoare a oamenilor, alături de Fiul său.

Sărbătoarea Maicii Îndurerate este aşezată imediat după ziua Înălţării Sfintei Cruci. Cine întâlneşte crucea, o iubeşte şi o acceptă cu seninătate, acela a va avea alături şi pe Preacurata.

Spune cântecul pe care de obicei Biserica îl reia în Postul Mare, Stabat Mater, că sfânta Fecioară, în chinul ei greu de purtat, stătea în picioare. A făcut faţă durerii, suferinţei, cu o demnitate regească. O demnitate unică, de Mamă a Fiului lui Dumnezeu.

Avem atâtea de învăţat de la Maica noastră: disponibilitatea faţă de planurile lui Dumnezeu, ascultarea şi încrederea, acel "Fiat" spus zi de zi şi oră de oră, indiferent de suferinţa şi jertfa pe care îl presupune, iubirea totală dusă până la uitarea şi jertfirea de sine, speranţa nepierdută nici în abisul durerii, fidelitatea trăită până la capăt dar, mai ales, umilinţa de a trăi totul într-o desăvârşită modestie şi simplitate a inimii care să cânte veşnic: "Magnificat anima mea Dominum!"

Cristina Roşu

lecturi: 38.