Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Hramul catedralei "Adormirea Maicii Domnului"

În cadrul unei sfinte Liturghii solemne pontificale s-a celebrat duminică, 15 august 2010, la ora 18.30, hramul catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. Sfânta Liturghie a fost celebrată în prezența Excelenței sale Henryk Józef Muszyński, arhiepiscop emerit de Gniezno, primat emerit al Poloniei, și prezidată de PS Aurel Percă. Au fost prezenți PS Petru Gherghel, PS Anton Coșa, preoți din țară și din străinătate și numeroși credincioși.

În cuvântul de salut, PS Petru Gherghel le-a amintit celor prezenți în catedrală că sunt cu toții fiii Mariei și trebuie să se bucure de ridicarea ei cu trupul și cu sufletul la cer, în catedrala închinată Mariei, împreună cu un prieten distins al diecezei. De asemenea, a cerut ca toți să fie în rugăciunea lor alături de PS Aurel Percă, de părintele decan și paroh al catedralei, pr. Iosif Dorcu, și de pr. Cristian Vacaru, care și-au sărbătorit aniversarul.

În cadrul omiliei, PS Muszyński a scos în evidență măreția și actualitatea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Lupta pe care a purtat-o femeia din Apocalips, simbolul Mariei, împotriva șarpelui, este lupta actuală pe care noi o purtăm în inimile noastre împotriva celui rău, a subliniat predicatorul. Printre altele, arhiepiscopul a mai spus că Maria, mama Isus și a unicului nostru Mântuitor, nu vine niciodată la noi singură, ci împreună cu Fiul ei, Isus Domnul nostru. În viziunea arhiepiscopului, întoarcerea icoanei Maicii Domnului de la Cacica, restaurată în Polonia, poate fi asemănată cu vizita pe care Fecioara o face verișoarei sale, Elisabeta, vizită despre vorbește evanghelia din această sărbătoare. În finalul predicii, el și-a arătat verbal recunoștința pentru onoarea de a fi prezent și de a predica în catedrala noastră, îndemnându-ne pe toți să ne așezăm sub ocrotirea Maicii Preacurate, la fel de promptă și generoasă în intervenții și mijlocire acum, ca și în evenimentele descrise în evanghelie.

Cântarea a fost animată de corul mare al catedralei, condus de pr. dr. Florin Spătariu, care a interpretat Missa de Angelis împreună cu alte cântări mariane.

La sfârșitul celebrării, PS Petru Gherghel a mulțumit tuturor pentru participare și i-a invitat să fie din nou prezenți în catedrală, duminică, 22 august 2010, când se va celebra hramul noii catedrale închinate Sfintei Fecioare Maria, Regină.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15 august: Iași: Hramul catedralei "Adormirea Maicii Domnului"


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat