Vatican: Audienţa generală de miercuri, 11 august 2010

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, în Liturgie o amintim pe sfânta Clara din Assisi, întemeietoarea clariselor, figură luminoasă despre care voi vorbi într-una din următoarele cateheze. Însă în această săptămână - aşa cum aminteam deja la Angelus de duminica trecută - comemorăm şi câţiva sfinţi martiri, fie din primele secole ale Bisericii, ca sfântul Laurenţiu, diacon, sfântul Ponţian, papă, şi sfântul Hipolit, preot; fie dintr-un timp mai aproape de noi, ca sfânta Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein, patroana Europei, şi sfântul Maximilian Maria Kolbe. Aş vrea deci să mă opresc pe scurt asupra martiriului, formă de iubire totală faţă de Dumnezeu.

Pe ce se întemeiază martiriul? Răspunsul este simplu: pe moartea lui Isus, pe sacrificiul său suprem de iubire, consumat pe cruce pentru ca noi să putem avea viaţa (cf. In 10,10). Cristos este slujitorul suferind despre care vorbeşte profetul Isaia (cf. Is 52,13-15), care s-a dăruit pe sine însuşi ca răscumpărare pentru mulţi (cf. Mt 20,28). El îi îndeamnă pe discipolii săi, pe fiecare dintre noi, să-şi ia în fiecare zi propria cruce şi să-l urmeze pe calea iubirii totale faţă de Tatăl şi faţă de omenire: "cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează - ne spune el - nu este vrednic de mine. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va afla" (Mt 10,38-39). Este logica bobului de grâu care moare pentru a încolţi şi a aduce viaţă (cf. In 12,24). Isus însuşi "este bobul de grâu venit de la Dumnezeu, bobul de grâu divin, care se lasă căzut pe pământ, care se lasă frânt, rupt în moarte şi, tocmai prin asta, se deschide şi astfel poate să aducă rod în vastitatea lumii" (Benedict al XVI-lea, Vizită la Biserica luterană din Roma [14 martie 2010]). Martirul îl urmează pe Domnul până la capăt, acceptând în mod liber să moară pentru mântuirea lumii, într-o dovadă supremă de credinţă şi de iubire (cf. Lumen gentium, 42).

Încă o dată, de unde se naşte forţa pentru a înfrunta martiriul? Din profunda şi intima unire cu Cristos, deoarece martiriul şi vocaţia la martiriu nu sunt rezultatul unui efort uman, ci sunt răspunsul la o iniţiativă şi la o chemare a lui Dumnezeu, sunt un dar al harului său, care face capabili de a oferi propria viaţă din iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică, şi astfel faţă de lume. Dacă citim vieţile martirilor rămânem uimiţi de seninătatea şi curajul în înfruntarea suferinţei şi morţii: puterea lui Dumnezeu se manifestă pe deplin în slăbiciunea, în sărăcia celui care se încrede în el şi-şi pune numai în el propria speranţă (cf. 2Cor 12,9). Dar este important de subliniat că harul lui Dumnezeu nu suprimă sau nu sufocă libertatea celui care înfruntă martiriul, ci dimpotrivă o îmbogăţeşte şi o preamăreşte: martirul este o persoană suveran de liberă, liberă faţă de putere, faţă de lume; o persoană liberă, care într-un unic act definitiv îi dăruieşte lui Dumnezeu toată viaţa sa, şi într-un suprem act de credinţă, de speranţă şi de caritate, se abandonează în mâinile Creatorului şi Răscumpărătorului său; sacrifică propria viaţă pentru a fi asociat în mod total la sacrificiul lui Cristos pe cruce. Într-un cuvânt, martiriul este un mare act de iubire ca răspuns la iubirea imensă a lui Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori, aşa cum spuneam miercurea trecută, probabil că noi nu suntem chemaţi la martiriu, dar nici unul dintre noi nu este exclus de la chemarea divină la sfinţenie, să trăiască în măsură înaltă existenţa creştină şi asta implică luarea crucii în fiecare zi asupra sa. Toţi, mai ales în timpul nostru în care par să prevaleze egoismul şi individualismul, trebuie să ne asumăm ca primă şi fundamentală angajare aceea de a creşte în fiecare zi într-o iubire mai mare faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi pentru a transforma viaţa noastră şi a transforma astfel şi lumea noastră. Prin mijlocirea sfinţilor şi a martirilor să-i cerem Domnului să înflăcăreze inima noastră pentru a fi capabili să iubim aşa cum el a iubit pe fiecare dintre noi.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.