![]() |
![]() |
![]() |
|
În perioada 20-24 iulie 2010, un grup de 19 tineri, membri ai Acțiunii Catolice din Pildești, împreună cu fratele Vicențiu Ghiurcă, coordonatorul nostru, am organizat și participat la un campus formativ-recreativ la Izvorul Muntelui. Entuziasmul, disponibilitatea, rugăciunea și voia bună ne-au fost îndrumători pe tot parcursul campusului. Scopul campusului nostru a fost acela de a uni grupul AC, de a ne cunoaște cât mai bine între noi, de a forma legături puternice bazate pe respect și de a stimula dorința de implicare și asumare a responsabilităților din partea tuturor membrilor. Într-adevăr, după 4 zile în care am locuit toți în aceeași casă, ne-am rugat împreună, am gătit și mâncat, am râs, povestit, discutat și aprofundat câteva teme formative, scopurile propuse au fost atinse. Încă de la sosire, aerul proaspăt și înviorător de munte ne-a "încărcat bateriile", iar peisajele de vis ce ne înconjurau ne-au vestit că ne așteaptă câteva zile de neuitat, încărcate de voie bună și emoție. De asemenea, gazda noastră, Neculai Petre, ne-a surprins prin ospitalitatea și bună-voința sa. Nu a durat mult să ne repartizăm în camere și să ne stabilim responsabilitățile, pentru ca apoi să pornim cu toții în recunoaștere minunându-ne de frumusețile naturii. Nu greșesc afirmând că a fost o zi de vis!
Ziua de joi a fost ziua centrală a campusului deoarece a avut cea mai mare încărcătură formativă luându-ne cu toți angajamente față de noi înșine și față de grup. Cele două cateheze: "Responsabilitate și implicare" și "ACT Pildești - trecut, prezent, viitor!" s-au desfășurat în condiții de seriozitate, sinceritate și respect, iar rezultatele au fost cele așteptate. Nici nu am simțit cum a trecut timpul, în schimb am simțit cum fiecare dintre noi este pregătit să pășească într-un nou an asociativ plin de noi hotărâri bune. Ca răsplată pentru toate acestea, seara, acompaniați de acordeonul gazdei noastre, ne-am încins cu toții la joc.
Rugăciunile de dimineață și de seară, lectura și meditarea Evangheliei zilnice au constituit puncte cheie ale campusului nostru. Am format o familie mare și frumoasă care și-a pus speranța și încrederea în Domnul. Lui i-am încredințat activitățile și propunerile noastre bune, mulțumirile pentru câteva zile cu adevărat speciale, pe noi înșine și viitorul Acțiunii Catolice din Pildești! Cu siguranță am luat cea mai bună decizie! Bianca Cristina Gal lecturi: 465.
|
|