Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Răcăciuni: Administrarea Mirului

În ziua de 18 iulie 2010, în cadrul sfintei Liturghii solemne de la ora 9.00, prin impunerea mâinilor Excelenței Sale Petru Gherghel, episcop de Iași, 34 de copii și tineri din filiala Răcăciuni au primit sacramentul Mirului.

În aplauzele credincioșilor și al celor ce urmau să primească sacramentul Mirului, PS Petru Gherghel a fost întâmpinat de pr. Daniel Cimpu, parohul comunității, de autoritățile locale și de doi copii cu pâine și sare, simbol al ospitalității și al cinstei cuvenite oaspeților de seamă.

După cuvântul de bun-venit al părintelui paroh, episcopul a salutat cu bucurie comunitatea și pe toți preoții oaspeți veniți să participe la sărbătoare.

La liturgia cuvântului, în cadrul omiliei, Preasfințitul a amintit episodul Rusaliilor, descris în Faptele Apostolilor, unde este scris că Duhul Sfânt s-a coborât din cer ca un vuiet mare de vânt, în chip de limbi de foc și s-a așezat asupra apostolilor și a sfintei Fecioare Maria, prezenți în cenacolul din Ierusalim. Într-un dialog cu doi dintre candidații la Mir, episcopul a scos în evidență semnificația focului, ca energie transformatoare a lucrărilor Duhului Sfânt, semnificația luminii, care luminează în întunericul, face să dispară teama și să fim neînfricați misionari ai lui Cristos (așa cum au fost și apostolii) și care încălzește inimile și înflăcărează în ele credința, speranța și iubirea.

După impunerea mâinilor și rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, a urmat administrarea Mirului, prin care candidații au primit ungerea cu sfânta crismă pe frunte, însoțită de cuvintele: "N, primește pecetea darului Duhului Sfânt", pecete spirituală de neșters prin care cel miruit este înrădăcinat mai adânc în filiația divină și primește o putere specială a Duhului Sfânt, pentru a mărturisi cu mult curaj numele lui Cristos.

La sfârșitul sfintei Liturghii, părintele paroh Daniel și-a exprimat mulțumirea în numele întregii comunități, bucuria trăită de cei miruiți, oferind Preasfințitului o surpriză care atestă trăirea credinței creștine a comunității încă de acum 160 de ani.

Pr. Marius Ilieș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18 iulie: Răcăciuni: Administrarea Mirului


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat