Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău ("Sf. Nicolae"): Tinerii pe un drum al speranței

Aproximativ 60 de tineri catolici din Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău au participat în perioada 11-18 iulie 2010 la un campus formativ-recreativ la Oradea. Bucuria, cântecul, rugăciunea, excursiile au fost ingredientele unei săptămâni de neuitat.

Seminarul "Don Orione" din Oradea a fost gazda campusului recreativ-formativ organizat de tinerii din Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău în vara anului 2010. Campusul s-a dorit a fi o încurajare pentru tinerii care se implică deja activ în viața Bisericii parohiale, făcând parte din corul tinerilor sau din diferite asociații (Acțiunea Catolică, Tineretul Maltez și Scout), dar și un punct de pornire pentru acei tineri care nu au avut curajul suficient pentru o astfel de implicare. A fost o săptămână în care tinerii au relaționat foarte mult între ei și au cunoscut tineri noi la Oratoriul comunității "Don Orione" din Oradea. A fost o experiență inedită, care va rămâne mult timp întipărită în memoria tinerilor moldavi. Ei au fost însoțiți de preoții care se ocupă de pastorație lor în parohie, pr. Ciprian Bișoc și pr. Petru Tamaș.

Un aspect deosebit l-a constituit contactul cu comunitatea greco-catolică. Aceasta prin trecutul ei a scris o pagină de aur a catolicismului românesc. Întâlnirea tinerilor cu ierarhul greco-catolic al locului, PS Virgil Bercea, a alimentat în ei dorința de a-și trăi mereu viața aproape de Cristos și Biserică. A urmat apoi vizitarea bisericii romano-catolice și întâlnirea cu episcopul romano-catolic de Oradea, PS Laszlo Bocskei. Acesta ne-a însoțit în vizitarea muzeului bisericii și a palatului episcopal. Dincolo de frumusețea arhitectonică a celor vizitate, am putut descoperi dragostea de Dumnezeu a înaintașilor care au oferit casei Domnului ceea ce au avut mai bun. Preasfințitul i-a îndemnat pe tineri să trăiască în speranță, deoarece fără ea orice viitor este sumbru. Speranța este cea care dă tinerilor aripi să zboare spre Dumnezeu, deoarece tinerii sunt o mare bogăție a Bisericii.

O vizită făcută la Radio Maria a fost pentru cei mai mulți dintre ei ceva cu adevărat nou. Unii au putut vorbi pentru prima dată în viață în direct la microfonul unui post de radio, alții au călcat pentru prima dată într-un studiu de radio și și-au pus la urechi căștile de prezentator. Prin cântec și cuvinte, încurajați de părintele director Doru Popovici, tinerii din Bacău au transmis un salut celor dragi care-i ascultau în direct prin intermediul Internetului.

Obiectivele turistice de o frumusețe rară care împodobesc acest colț al țării nu au scăpat atenției și privirii tinerilor din Bacău: Peșterile Vadul-Crișului, Ungurul Mare și Urșilor, Băile Felix, Vechea Cetate a Oradei, splendidele siluete arhitectonice ale orașului. Toate acestea au încântat privirea însetată de frumos a tinerilor și i-au făcut să-și îndrepte gândul spre Creatorul a toată zidirea, cel care a pus ordine în toate și care i-a încredințat omului un univers atât de frumos.

Seratele organizate împreună cu tinerii de la Oratoriul "Don Orione", avându-i alături pe părintele Mihai Fechet și pe seminaristul Sergiu Ursache, precum și serata organizată împreună cu tinerii de la Oratoriul "Maria Imaculată", conduși de pr. Doru Popovici, au dat culoare și frumusețe deosebită zilelor respective, făcându-le să se încheie într-o adevărată notă de sărbătoare. Cântecul, dansul, jocurile, glumele au format împreună o adevărată armonie muzicală, care a umplut de bucurie inima participanților.

Liturghia și sfântul rozariu au constituit punctele de referință ale activităților cotidiene din acest campus. Prin rugăciune și frumoasele activități organizate tinerii s-au simțit ca într-o adevărată familie. De fapt așa ar putea fi caracterizată această săptămână: o săptămână în familie.

Redacția Biserica și Viața

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11-18 iulie: Bacău ("Sf. Nicolae"): Tinerii pe un drum al speranței


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat