Lectura ca instrument de călătorie virtuală

Corăbii rapide pe mări de cerneală

De Antonio Spadaro

Vara este timp de călătorii şi de lecturi. Vacanţa, adică timpul "vacant", este ideală pentru a lăsa spaţiu activităţilor care adesea rămân numai nişte dorinţe neîmplinite în timpul activităţii noastre obişnuite. Şi aceste două experienţe, aceea de a călători şi aceea de a citi, au între ele o rădăcină comună.

Când ne pregătim să facem o călătorie într-o ţară străină unde n-am fost niciodată, acest lucru ne este în acelaşi timp mereu străin şi familiar. Dacă o alegem ca ţintă a noastră de călătorie este pentru că ne place ideea de a merge acolo. Dacă ne place este tocmai pentru că simţim o anumită afinitate cu locul acela: "ştim" că acolo ne vom simţi bine sau oricum suntem foarte curioşi. A fi curioşi este o condiţie deosebită: înseamnă a percepe o distanţă şi o alteritate, pentru că, dacă n-ar fi aşa, nu ne-ar face curioşi. Aşadar, pe de altă parte, tocmai această distanţă ne face să ne apropiem pentru că în ceea ce ne face curioşi descoperim ceva din noi, ceva ce deja suntem sau ce dorim să fim sau să avem. Aşadar, a călători înseamnă a ne descoperi mai bine pe noi înşine şi în acelaşi timp a ne proiecta într-o dimensiune nouă. Călătoria însăşi nu este pur şi simplu trecerea fizică de la un punct la altul, o simplă mişcare spaţială în sine neutră. Dimpotrivă: tocmai în călătorie se elaborează dorinţe şi aşteptări, distanţe şi sintonii imaginate.

Pentru a călători se poate folosi un ghid. Cine merge într-o ţară străină aproape întotdeauna consultă vreo revistă sau răsfoieşte un ghid. Mai des îl ia cu sine. De ce? Pentru că simţim nevoia de a avea o idee despre locul pe care-l vom găsi, de a încerca să construim itinerarii, de a ne imagina situaţii, de a pregăti zilele noastre. Totuşi ghidul turistic nu poate înlocui niciodată experienţa reală a călătoriei. Pe de altă parte nimeni (sau aproape nimeni!) atunci când merge într-o ţară străină nu urmează pe jos toate itinerarele dintr-o carte-ghid. Ghidul foloseşte ca o schemă pentru călătoria care urmează mereu parcursuri originale, inedite.

Să ne gândim la o altă experienţă: aceea de a merge într-o librărie nu pentru a cumpăra o carte precisă, ci pentru a vedea ce este nou, pentru umbla curioşi printre volume şi pagini. Aceasta este o altă experienţă pe care adesea o avem într-un moment de relaxare şi de fapt adesea în perioada estivală librăriile sunt pline de persoane care doresc să facă o pauză plăcută pentru a se bucura de "panorama" de cărţi. De acum marile librării ne ajută să avem aceste experienţe furnizând aer condiţionat şi adesea fotolii comode şi chiar baruri interioare, în unele cazuri. Ce se întâmplă când ne luăm aceste momente de pauză? Ceva nu foarte diferit de călătoria într-o ţară străină. Răsfoim paginile cărţii acesteia sau aceleia, citim ici şi acolo, ne facem o idee despre tematică, ne imaginăm, suntem curioşi. Uneori tocmai coperta capturează privirea noastră.

Atunci vin în minte câteva versuri ale marii poete din SUA de la jumătatea secolului al XIX-lea, Emily Dickinson: "Nu există o corabie rapidă ca o carte / pentru a ne duce în ţinuturi îndepărtate / nici cai ca o pagini / de poezie care se cabrează". Experienţa călătoriei şi cea a lecturii au o rădăcină comună, analogii profunde. Drumurile lecturii sunt rândurile şi ochii noştri fac un traseu de descifrare a semnelor care ne cufundă într-o experienţă "virtuală" singulară: lectura, întocmai.

Dar care este ţintă lecturii? Cartea însăşi? În realitate nu este aşa: cartea o avem deja în mână! Fiecare carte, fiecare roman, fiecare relatare, fiecare poezie nu sunt ţinta ci, în felul lor, un "ghid" spre o ţintă care trebuie precizată. Sau mai bine, să spunem aşa: nu există cărţi într-adevăr frumoase care merită să fie citite care să nu fie, într-un fel, un "ghid". Aşadar, să încercăm să înţelegem mai bine. Atunci când citesc o carte, eu ce fac? Desigur nu este ca atunci când privesc un vas sau o statuie. De fapt, în acest caz a le admira înseamnă a merge în jurul lor, a le admira suprafeţele. În schimb atunci când citesc nu numai "deschid" obiectul carte, ci mă "scufund" în interiorul ei, intru înăuntru citind cuvinte. Însă făcând aşa nu mă opresc desigur la semne şi la cerneală: eu înţeleg lucruri, văd imagini, simt sentimente pe care acele cuvinte le trezesc în mine. Toată persoana mea se activează într-o experienţă care uneori mişcă şi muşchii cu mici zvâcniri şi tensiuni. Nu numai atât: citind se face un parcurs, se face o călătorie în cadrul căreia punctul de vedere se schimbă, se mută, în funcţie de desfăşurarea acţiunii. Prin urmare: relaţia dintre text şi cititor este foarte diferită de cea dintre un obiect şi un observator. În loc de o relaţie subiect-obiect există un punct de vedere mobil care călătoreşte de-a lungul interiorului a ceea ce se citeşte. Fiecare lectură este o călătorie. Aşadar cartea devine cu adevărat ea însăşi atunci când se face uitată ca obiect şi devine schemă pentru ca eu să fac călătoria mea personală. Cartea cu cuvintele sale, spaţiile sale, omisiunile sale, deschiderile sale devine ghid pentru o experienţă foarte personală şi unică.

În implicarea mea în text, eu stabilesc legături semnificative pe măsură ce textul se dezvoltă şi acţiunea se deapănă printre faptele pe care le citesc, paginile precedente, amintirile mele şi dorinţele mele. Fiecare moment articulat de lectură comportă o schimbare de perspectivă, şi asta constituie o inseparabilă combinaţie de evenimente, aşteptări şi amintiri. Astfel, în cursul lecturii, trecutul şi viitorul converg încontinuu în momentul prezent ca o reţea de conexiuni. Acumularea vederilor şi a combinaţiilor ne dă sensul profunzimii şi al lărgimii, aşa încât avem percepţia că suntem într-o lume. Suntem într-o ţară de vizitat care nu este a noastră pentru că n-am întâlnit niciodată înainte personajele sale, n-am văzut niciodată peisajele pe care acum "le vedem". Însă în acelaşi timp lectura ne face curioşi pentru că percepem că în ceea ce citim există ceva din noi, spune ceea ce deja suntem sau ceea ce dorim să fim sau să avem. Cărţile sunt toate egale: sunt pagini tipărite. Aşadar, cartea "frumoasă" se recunoaşte din capacitatea de a ne deveni ghid într-o călătorie care implică: lectura. Aşadar, în acest sens, aşa cum scria Emily Dickinson, într-adevăr cartea este o "corabie rapidă".

(După L'Osservatore romano, 21 iulie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 94.