Profetul Ilie în tradiţia bizantină

Bucură-te, înger pământesc şi om ceresc

de Manuel Nin

La 20 iulie, liturgiile creştine din Orient şi Occident celebrează sărbătoarea profetului Ilie. Cea bizantină - care are un oficiu complet şi un canon propriu atribuit lui Iosif Imnograful (secolul al IX-lea) - îl prezintă ca marele mijlocitor pentru popor, om plin de zel pentru Domnul. Multe tropare îl pun împreună pe Ilie şi pe discipolul său Elizeu: "Doi aştri luminoşi au apărut pe pământ: Ilie şi Elizeu. Unul, cu al său cuvânt, a reţinut picăturile de ploaie din cer, i-a certat pe regi şi, într-un car de foc, s-a înălţat la ceruri. Celălalt a vindecat apele care făceau sterile şi primind har dublu a oprit apele Iordanului. Bucură-te, înger pământesc şi om ceresc, Ilie cel glorios. Bucură-te, tu care ai primit de la Dumnezeu harul dublu, Elizeu cel preavenerabil".

În afară de asta, celebrarea celor doi profeţi este imagine a înţelegerii dintre Vechiul şi Noul Testament care s-a manifestat în Iordan, loc de mântuire şi purificare în prima alianţă şi loc de mântuire şi botez în a doua: "O, tu, care te-ai urcat în carul care mergea prin cer, stea din răsărit fără apus, întinde, împreună cu minunatul Elizeu, apele noului Iordan şi fă clară vestirea milei, pentru că voi reînnoiţi în mod vizibil cu această dublă imagine gloria în acord din vechea şi din noua alianţă, dublând binecuvântarea pentru cei care le celebrează cu credinţă comemorarea preasolemnă". Apoi textele liturgice scot în evidenţă contrastul dintre vederea lui Dumnezeu pe care o are Ilie în adierea uşoară de vânt şi carul de foc cu care este ridicat în cer: "Nu în cutremur, ci într-o dulce adiere de vânt ai contemplat, o, Ilie, în Dumnezeu fericit, prezenţa divină care într-o zi te-a luminat; apoi transportat de un car cu patru cai ai străbătut în mod minunat cerul, privit cu uimire, o, inspirat divin".

În diferite tropare Ilie, urcând în cer, devine precursor al întoarcerii finale a Domnului: "Cel care înainte de a fi zămislit a fost sfinţit, îngerul în carne, intelectul de foc, omul ceresc, precursorul divin al celei de-a doua veniri a lui Cristos, Ilie cel glorios, fundament al profeţilor, a convocat în mod mistic pe prietenii de la sărbătoare pentru a celebra în mod solemn comemorarea sa divină. Îngerul în carne, fundamentul profeţilor, al doilea precursor al venirii lui Cristos, Ilie cel glorios, trimiţând de sus harul peste Elizeu, alungă bolile şi îi curăţă pe leproşi: chiar şi pentru cei care-l cinstesc face aşadar să apară vindecări". Cele trei lecturi lungi de seara străbat aproape tot ciclul lui Ilie (1Re 17-19): singurătatea lui, binecuvântarea văduvei, ciocnirea cu Ahab şi cu profeţii falşi, seceta şi ploaia care a urmat şi binecuvântarea divină, ucenicia lui Elizeu, până la înălţarea la cer.

Oficiul de dimineaţă şi Liturgia Divină prevăd aceeaşi pericopă evanghelică (Lc 4,22-30): Isus refuzat de ai săi ca profet, care evocă figura lui Ilie refuzat şi el. În canonul de dimineaţă, unul dintre tropare subliniază rolul a două femei în viaţa lui Ilie: Isabela şi văduva; una îl persecută ajungând să-l facă să devină fugar, cealaltă îi atrage milostivirea: "Dumnezeu apleacă zelul tău înfocat şi te trimite la o văduvă pentru a fi hrănit, tu care deveniseşi fugar, o, Ilie, din cauza ameninţării unei femei, o, om minunat: te rog aşadar să hrăneşte cu dumnezeieşti carisme sufletul meu înfometat".

Unele texte pun accentul pe zelul pe care-l arată Ilie în lupta împotriva fărădelegii în casa lui Israel: "Ai reţinut norii încărcaţi de ploaie, aprins de zel pentru credinţă. Arătându-te preot, ai jertfit cu mâinile tale nevinovate, o, preafericitule, pe preoţii fărădelegilor care săvârşeau ceea ce este nevrednic". Alte tropare cu imagini evanghelice pun în contrast zelul lui Ilie cu milostivirea lui Dumnezeu care aşteaptă mereu convertirea oamenilor: "Văzând profetul Ilie marea fărădelege a oamenilor şi marea iubire a lui Dumnezeu faţă de ei, tulburat şi plin de mânie a adresat cuvinte dure celui milostiv, strigând: Dezlănţuie, aşadar, mânia ta împotriva celor răzvrătiţi, o, judecător preadrept. Dar nu a reuşit deloc să zdruncine măruntaiele milostive ale Celui Bun, aşa încât să-l inducă să-i pedepsească pe cei care se revoltaseră împotriva lui: de fapt, aşteaptă mereu convertirea tuturor singurul prieten al oamenilor".

Alte texte subliniază că vederea lui Dumnezeu în Ilie, şi în toţi creştinii, trebuie legată şi de o purificare, de o viaţă în asceză: "Ai fost vrednic să-l vezi pe Dumnezeu într-o dulce adiere de vânt, atât cât este cu putinţă a-l vedea, tu care înainte făcuseşi uşor trupul tău, o, gloriosule, cu faptele ascezei. Te rog aşadar: prin rugăciunile tale luminează cu strălucirile divine ale pocăinţei intelectul meu, uşurându-i greutatea".

Iconografia bizantină îl reprezintă pe Ilie "foarte stimat în monahismul oriental şi occidental şi alăturat de figurile sfântului Anton cel Mare şi sfântului Benedict - în singurătatea unei peşteri, alimentat cu pâine de un corb, imagine reluată şi aplicată de sfântul Grigore cel Mare primilor ani de singurătate ai sfântului Benedict la Subiaco, în timp ce o altă tradiţie iconografică rezumă într-o unică imagine viaţa sa până la înălţare în carul de foc.

(După L'Osservatore romano, 19-20 iulie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.