Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ploscuțeni: GREF "Isus este Învățătorul meu"

Dar cine este Isus? Oricine ar da un răspuns rapid și simplu ca acesta: "Isus este Mântuitorul meu" și nu ar greși deloc, însă copiii din Ploscuțeni au descoperit un alt mare adevăr și anume: "Isus este Învățătorul meu". Iată tema GREF-ului de anul acesta desfășurat pe o perioadă de două săptămâni (5-18 iulie 2010) în comunitatea noastră, proiect coordonat de părintele paroh Carmil Farțade, în colaborare cu tinerii din Acțiunea Catolică ce s-au arătat dornici de a-i sprijini pe copii în descoperirea lui Isus prin activitățile realizate împreună.

Pentru ca totul să se desfășoare în condiții cât mai bune, a fost realizat un program de activități:

  • ora 14.00 - întâlnirea cu animatorii și trecerea în revistă a activităților de peste zi;

  • ora 15.00 - sosirea copiilor în curtea bisericii și desfășurarea următoarelor activități:

    • rugăciunea de început;

    • cântarea imnului "Isus, Învățătorul meu";

    • scenetă din viața lui Isus;

    • 3-4 bansuri.

  • ora 15.45 - grupele se despart pentru a organiza discuții pe marginea scenetei urmărite, jocuri și concursuri;

  • ora 17.00 - se servește gustarea;

  • ora 18.00 - copii revin în curte unde muzica noastră populară îi unește în hore;

  • ora 18.30 - cu mic cu mare participă la sfântul Rozariu (cu posibilitate de spovadă)

  • ora 19.00 - Isus îi cheamă pe toți la sfânta Liturghie.

După sfânta Liturghie continuă bucuria de a fi împreună pe ritmurile bansurilor și pe fundalul mulțumirii ce se citește pe chipurile copiilor (în număr de 230), a animatorilor, a părintelui Carmil, dar și a părinților care-și privesc plini de mândrie odraslele.

După plecarea copiilor, odată cu lăsarea liniștii, animatorii (27 la număr) se adună pentru a trece în revistă realizările de peste zi și pentru a-și primi rolurile scenetei din ziua următoare.

Pe lângă aceste activități, în care se găsesc laolaltă rugăciunea și amuzamentul, copiii au parte de un atelier de creație în care își pot folosi atât cunoștințele din domeniul moralei creștine, cât și cele din domeniul artistico-plastic, prin realizarea unor colaje pe teme diferite, în funcție de particularitățile de vârstă și de posibilitățile lor de a crea.

Cam așa arată o zi de GREF care, înmulțită cu alte treisprezece asemenea ei, ne duce la obținerea unui timp petrecut împreună, fructificat din plin prin bucuria de a fi avut ca învățător pe însuși Isus, prin intermediul celor ce au îndrumat pașii copiilor zi de zi.

Ca nimic din toate acestea să nu fie uitat, cadrele didactice din Ploscuțeni au realizat o revistă în care vor așterne toate momentele acestui GREF inspirându-se din impresiile culese de la copii, animatori și, bineînțeles, părintele Carmil.

Unitatea de care s-a dat dovadă în tot acest timp s-a transformat într-un instrument prin care cei prezenți au făcut un pas sigur spre împărăția lui Dumnezeu.

Tiberiu Dima

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 5-18 iulie: Ploscuțeni: GREF "Isus este Învățătorul meu"


 

lecturi: 33.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat