Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopul Anton Durcovici în drum spre beatificare

Congregația pentru Cauzele Sfinților a deschis la Vatican, în ziua de 8 februarie 2010, dosarul de beatificare a episcopului Anton Durcovici (1888-1951), fost episcop de Iași. A fost un moment mult așteptat de credincioșii români și în același timp un pas mai departe în recunoașterea eroicității martiriului păstorului nostru, mort în închisorile comuniste.

După verificarea documentelor ajunse la Roma, de către comisia respectivei congregații, postulatorul cauzei, printr-o scrisoare adresată subsecretarului Congregației pentru Cauzele Sfinților, a cerut să se pronunțe asupra validității procesului diecezan.

La congresul care a avut loc în cursul lunii iunie 2010, comisia a declarat validă faza diecezană a procesului de beatificare a episcopului nostru, fiind respectate toate normele dreptului canonic.

În luna septembrie 2010, când congregația își va relua activitatea, același postulator va cere printr-o scrisoare adresată prefectului congregației să numească un relator pentru cauza în curs, fiind în același timp propus și un colaborator extern care va lucra efectiv la respectiva cauză.

Cu relatorul numit se va colabora pentru întocmirea așa-zisei Positio super martyrio, o lucrare convingătoare, menită să pună în lumină viața (o biografie bine documentată), activitatea (așa cum reiese din lucrările scrise și de la martorii ascultați) și mai ales martiriul suferit din iubire pentru Cristos.

În ceea ce privește martiriul episcopului Durcovici, conform procedurilor canonice, trebuie să se verifice două aspecte: material (moarte sigură și violentă) și formal (moarte provocată in odium fidei și suportată în mod voluntar din iubire și după exemplu dat de Cristos).

Această lucrare va fi supusă într-un prim moment analizei comisiei istoricilor. Dacă va trece cu bine, va fi analizată apoi de comisia teologilor, în număr de nouă, dintre care două treimi vor trebui să dea votul pozitiv pentru ca lucrarea să meargă mai departe. Dacă se va trece și de acest examen, Positio va intra în analiza consiliului cardinalilor și al episcopilor.

După votul favorabil dat de această comisie, prefectul congregației, printr-o scrisoare, va cere Sfântului Părinte să se pronunțe asupra respectivei cauze. Sfântul Părinte, după o analiză atentă, poate aproba respectiva cauză de beatificare sau o poate respinge.

De ce un proces atât de lung?

În primul rând pentru volumul de muncă cerut de această lucrare Positio, care trebuie să fie destul de precisă, documentată și convingătoare.

În al doilea rând pentru timpul de așteptare ce trebuie respectat. În prezent se află pe rol peste 2.500 de cauze la care se lucrează.

Nu trebuie neglijat faptul că respectiva lucrare trebuie să fie analizată de atâtea comisii ale congregației.

Scurtă istorie

Pentru perioada Bisericii apostolice și a primelor șase secole, declararea unui sfânt se realiza din partea întregii Biserici, constituită în mod ierarhic (vox populi, episcopul și/sau papa) prin respectarea celor trei momente: inventio, elevatio și traslatio (descoperirea rămășițelor unui sfânt, scoaterea lor din mormânt și așezarea lor cu multă atenție într-un loc de cinste).

Din secolul VI până la sfârșitul anului 993 se vorbește doar despre canonizările episcopale. Este perioada în care episcopul declara eroicitatea virtuților sau martiriul cuiva pentru propria dieceză.

Între 993 și 1234 se poate constata coexistența celor două forme de canonizare: episcopală și papală.

Din 1234 până în 1588 au fost doar canonizările papale.

La 22 ianuarie 1588, papa Sixt al V-lea, prin constituția apostolică Immensa aeterni Dei, va înființa un organism instituțional permanent și specializat în tratarea cauzelor sfinților și a celor privitoare la relicve ce va purta numele de Sfânta Congregație a Riturilor. Acum apar și diferitele oficii încredințate: cardinali, secretari, subsecretari, promotorul credinței, notar și cancelar, consultori prelați și teologi, avocați și procurori, relatori și medici.

Dacă până în secolul al XV-lea se vorbea doar de canonizări, începând cu papa Sixt al IV-lea (1483) servitorii lui Dumnezeu erau numiți mai întâi fericiți și apoi sfinți.

Din 8 mai 1969, prin constituția apostolică Sacra Rituum Congregatio, papa Paul al VI-lea va schimba numele Congregației Riturilor în Congregația pentru Cauzele Sfinților.

Pentru toată Biserica Catolică puterea de a declara pe cineva drept fericit sau sfânt aparține doar Sfântului Părinte, după ce s-au parcurs pașii precizați de Dreptul Canonic.

Care trebuie să fie contribuția noastră în timp ce parcurgem acești pași spre beatificarea episcopului Durcovici?

În primul rând o cunoaștere cât mai profundă a vieții și martiriului episcopului Anton, apoi o dorință mare de a-l face cunoscut și altora și o rugăciune fierbinte adresată lui Dumnezeu pentru ca ziua beatificării să vină cât mai curând.

Este foarte important a nu se exagera prin actele ce se săvârșesc pentru cunoașterea vieții și morții eroice a cuiva.

Papa Urban al VIII-lea, printr-un decret dat la 13 martie 1625, interzicea cultul adus celor ce nu erau declarați nici fericiți, nici sfinți.

În cazul folosirii, cu ocazia înmormântărilor, a unor expresii exagerate, de genul: "A trăit ca un sfânt, a murit ca un sfânt", poate comporta cel puțin două riscuri; expresia fie nu este conformă cu realitatea, fiind folosită doar pentru încălzirea sentimentală a unei adunări îndoliate, fie, dacă este adevărată, poate întârzia procesul de beatificare, dacă va fi cazul, aducându-se cult cuiva înainte ca Biserica să se fi pronunțat în mod oficial pentru beatificare (cult local) sau canonizare (cult universal).

Ne rugăm cu toții Domnului ca episcopului nostru Anton Durcovici să-i fie recunoscută cât mai curând viața eroică și martiriul suferit din iubire pentru Cristos.

Pr. Isidor Iacovici,
postulator


 

lecturi: 59.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat