Episcopul Anton Durcovici în drum spre beatificare

Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a deschis la Vatican, în ziua de 8 februarie 2010, dosarul de beatificare a episcopului Anton Durcovici (1888-1951), fost episcop de Iaşi. A fost un moment mult aşteptat de credincioşii români şi în acelaşi timp un pas mai departe în recunoaşterea eroicităţii martiriului păstorului nostru, mort în închisorile comuniste.

După verificarea documentelor ajunse la Roma, de către comisia respectivei congregaţii, postulatorul cauzei, printr-o scrisoare adresată subsecretarului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a cerut să se pronunţe asupra validităţii procesului diecezan.

La congresul care a avut loc în cursul lunii iunie 2010, comisia a declarat validă faza diecezană a procesului de beatificare a episcopului nostru, fiind respectate toate normele dreptului canonic.

În luna septembrie 2010, când congregaţia îşi va relua activitatea, acelaşi postulator va cere printr-o scrisoare adresată prefectului congregaţiei să numească un relator pentru cauza în curs, fiind în acelaşi timp propus şi un colaborator extern care va lucra efectiv la respectiva cauză.

Cu relatorul numit se va colabora pentru întocmirea aşa-zisei Positio super martyrio, o lucrare convingătoare, menită să pună în lumină viaţa (o biografie bine documentată), activitatea (aşa cum reiese din lucrările scrise şi de la martorii ascultaţi) şi mai ales martiriul suferit din iubire pentru Cristos.

În ceea ce priveşte martiriul episcopului Durcovici, conform procedurilor canonice, trebuie să se verifice două aspecte: material (moarte sigură şi violentă) şi formal (moarte provocată in odium fidei şi suportată în mod voluntar din iubire şi după exemplu dat de Cristos).

Această lucrare va fi supusă într-un prim moment analizei comisiei istoricilor. Dacă va trece cu bine, va fi analizată apoi de comisia teologilor, în număr de nouă, dintre care două treimi vor trebui să dea votul pozitiv pentru ca lucrarea să meargă mai departe. Dacă se va trece şi de acest examen, Positio va intra în analiza consiliului cardinalilor şi al episcopilor.

După votul favorabil dat de această comisie, prefectul congregaţiei, printr-o scrisoare, va cere Sfântului Părinte să se pronunţe asupra respectivei cauze. Sfântul Părinte, după o analiză atentă, poate aproba respectiva cauză de beatificare sau o poate respinge.

De ce un proces atât de lung?

În primul rând pentru volumul de muncă cerut de această lucrare Positio, care trebuie să fie destul de precisă, documentată şi convingătoare.

În al doilea rând pentru timpul de aşteptare ce trebuie respectat. În prezent se află pe rol peste 2.500 de cauze la care se lucrează.

Nu trebuie neglijat faptul că respectiva lucrare trebuie să fie analizată de atâtea comisii ale congregaţiei.

Scurtă istorie

Pentru perioada Bisericii apostolice şi a primelor şase secole, declararea unui sfânt se realiza din partea întregii Biserici, constituită în mod ierarhic (vox populi, episcopul şi/sau papa) prin respectarea celor trei momente: inventio, elevatio şi traslatio (descoperirea rămăşiţelor unui sfânt, scoaterea lor din mormânt şi aşezarea lor cu multă atenţie într-un loc de cinste).

Din secolul VI până la sfârşitul anului 993 se vorbeşte doar despre canonizările episcopale. Este perioada în care episcopul declara eroicitatea virtuţilor sau martiriul cuiva pentru propria dieceză.

Între 993 şi 1234 se poate constata coexistenţa celor două forme de canonizare: episcopală şi papală.

Din 1234 până în 1588 au fost doar canonizările papale.

La 22 ianuarie 1588, papa Sixt al V-lea, prin constituţia apostolică Immensa aeterni Dei, va înfiinţa un organism instituţional permanent şi specializat în tratarea cauzelor sfinţilor şi a celor privitoare la relicve ce va purta numele de Sfânta Congregaţie a Riturilor. Acum apar şi diferitele oficii încredinţate: cardinali, secretari, subsecretari, promotorul credinţei, notar şi cancelar, consultori prelaţi şi teologi, avocaţi şi procurori, relatori şi medici.

Dacă până în secolul al XV-lea se vorbea doar de canonizări, începând cu papa Sixt al IV-lea (1483) servitorii lui Dumnezeu erau numiţi mai întâi fericiţi şi apoi sfinţi.

Din 8 mai 1969, prin constituţia apostolică Sacra Rituum Congregatio, papa Paul al VI-lea va schimba numele Congregaţiei Riturilor în Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor.

Pentru toată Biserica Catolică puterea de a declara pe cineva drept fericit sau sfânt aparţine doar Sfântului Părinte, după ce s-au parcurs paşii precizaţi de Dreptul Canonic.

Care trebuie să fie contribuţia noastră în timp ce parcurgem aceşti paşi spre beatificarea episcopului Durcovici?

În primul rând o cunoaştere cât mai profundă a vieţii şi martiriului episcopului Anton, apoi o dorinţă mare de a-l face cunoscut şi altora şi o rugăciune fierbinte adresată lui Dumnezeu pentru ca ziua beatificării să vină cât mai curând.

Este foarte important a nu se exagera prin actele ce se săvârşesc pentru cunoaşterea vieţii şi morţii eroice a cuiva.

Papa Urban al VIII-lea, printr-un decret dat la 13 martie 1625, interzicea cultul adus celor ce nu erau declaraţi nici fericiţi, nici sfinţi.

În cazul folosirii, cu ocazia înmormântărilor, a unor expresii exagerate, de genul: "A trăit ca un sfânt, a murit ca un sfânt", poate comporta cel puţin două riscuri; expresia fie nu este conformă cu realitatea, fiind folosită doar pentru încălzirea sentimentală a unei adunări îndoliate, fie, dacă este adevărată, poate întârzia procesul de beatificare, dacă va fi cazul, aducându-se cult cuiva înainte ca Biserica să se fi pronunţat în mod oficial pentru beatificare (cult local) sau canonizare (cult universal).

Ne rugăm cu toţii Domnului ca episcopului nostru Anton Durcovici să-i fie recunoscută cât mai curând viaţa eroică şi martiriul suferit din iubire pentru Cristos.

Pr. Isidor Iacovici,
postulator

lecturi: 59.