Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luizi-Călugăra: Funeraliile pr. Anton Farțade, OFMConv.

Miercuri, 7 iulie 2010, la Luizi-Călugăra, ceremonia înmormântării părintelui Anton Farțade a început la ora 10.00 cu procesiunea de la convent spre biserică. Tinerii îmbrăcați în haine naționale au format un coridor pe centrul bisericii pentru a putea trece procesiunea formată din circa 100 de preoți împreună cu PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și fr. Emilian Cătălin, ministru provincial al Fraților Minori Conventuali. În acest timp corul cânta Preot în veac ești tu, probabil ca în ziua în care părintele Anton celebrase prima sa sfântă Liturghie în biserica din satul natal, cu 52 de ani în urmă. De această dată corul și credincioșii s-au unit cu cântul de slavă din ceruri acolo unde Cristos, Preotul Veșnic, celebrează bucuria comuniunii de iubire cu toți cei aleși, printre care avem credința că se află și părintele Anton.

După cuvântul de salut al PS Aurel, a urmat prezentarea biografiei părintelui răposat și cântarea psalmilor pentru defuncți. Celebrarea a continuat cu proclamarea Cuvântului Domnului și omilia ținută de Excelența sa Aurel Percă, în care a evidențiat legătura strânsă dintre Cristos și cei pe care el îi alege ca miniștri pentru a duce mai departe lucrarea sa de mântuire, mai ales prin administrarea sacramentelor, prin care este actualizată opera sa mântuitoare. Fidelitatea față de această sfântă misiune de care a dat dovadă pr. Anton este un exemplu pentru noi toți, a mai spus Preasfințitul, și totodată un îndemn ca fiecare să-și pregătească sufletul pentru ca atunci când Domnul ne va chema la sine să putem fi găsiți vrednici de răsplata slujitorilor credincioși.

Sfânta Liturghie a continuat cu liturgia euharistică. Înainte de binecuvântare, fr. Emilian Cătălin, ministru provincial, a ținut să mulțumească PS Aurel pentru că a binevoit să fie prezent și să prezideze celebrarea, tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor prezenți, fraților din comunitatea din Nisiporești care cu multă grijă fraternă l-au asistat pe părintele în ultimii ani de boală și suferință.

După binecuvântare, ceremonia a continuat cu procesiunea spre cimitir, formată din crucea procesională, tinerii îmbrăcați foarte frumos în haine naționale, preoții și Preasfințitul, sicriul părintelui răposat purtat pe umeri de confrații săi mai tineri și un mare număr de credincioși.

Trupul neînsuflețit al părintelui Anton a fost depus în cavoul familiei, acolo unde se odihnesc ceilalți doi frați ai săi preoți, și de unde, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l învie în ziua de pe urmă. La ieșirea din cimitir cei prezenți au primit câte o amintire și un pachețel cu alimente pregătit de către parohia din Nisiporești, acolo unde părintele Anton a slujit în ultimii 20 de ani.

Mulțumim părintelui Anton pentru tot binele pe care l-a făcut Bisericii și pentru exemplul bun de simplitate, blândețe și discreție pe care ni l-a lăsat tuturor.

Dumnezeu să-l primească în fericirea sa!

Fr. Virgil Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 7 iulie: Luizi-Călugăra: Funeraliile pr. Anton Farțade, OFMConv.

* * *

A trecut la Domnul pr. Anton Farțade


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat