În aceste zile, când mulţi sunt greu încercaţi din cauza revărsării apelor, PS Petru Gherghel, printr-o scrisoare "Apel la rugăciune şi la solidaritate cu cei năpăstuiţi de furia apelor", îndeamnă preoţii şi credincioşii din Dieceza de Iaşi la rugăciune şi la solidaritate cu cei în suferinţă. Publicăm mai jos această scrisoare.

Sus inimile, dragi persoane în suferinţă!

De câteva săptămâni, peste multe părţi ale planetei noastre s-au abătut furtuni năprasnice şi cantităţi enorme de ape s-au revărsat peste pământ. Inundaţii impresionante au devastat multe regiuni de la o margine la alta a globului şi au produs imense pagube materiale, măturând tot ce au găsit în cale, numărându-se multe victime şi pierderi de vieţi omeneşti.

Nimeni nu poate rămâne pasiv şi să nu-şi pună întrebări: de ce şi până când?

Europa întreagă a trăit şi trăieşte drama revărsărilor şi a potopului nesfârşit de ape.

Ţările vecine României s-au confruntat cu acest fenomen, rar întâlnit, şi ploile s-au năpustit asupra tuturor zonelor teritoriului românesc, parcă după un plan ce acoperă aproape toată ţara. O simt cu o forţă aparte sărmanii oameni de pe văile şi leagănul principalelor ape şi torente din zonele sărace ale ţării noastre, mai ales a mult încercatei Moldova.

Să fi fost tocmai ei aleşi să ispăşească şi pentru alţii şi să-şi ofere jertfa suferinţei şi a sacrificiului necesar pentru purificare şi împăcare?

O fi vorba de un blestem, aşa cum citim în periodicele noastre sau auzim pe toate canalele de televiziune?

A venit oare vremea să fie ispăşite greşeli vechi şi repetate ori sunt semne care ne cheamă la o analiză mai profundă a tot ceea ce s-a săvârşit sau nu în ţara noastră, ţară creştină, chemată să aibă un nume şi o vocaţie, de grădină a Maicii Domnului?

Or fi oare lacrimile atâtor copii ucişi înainte de a se naşte (teribil!) de către bărbaţi şi femei care se declară credincioşi, care au moştenit o aşa de mare valoare: viaţa şi iubirea, şi care se numără printre creştinii de două mii de ani?

Or fi oare lacrimile atâtor familii răvăşite şi supuse la cele mai teribile umiliri şi nedreptăţi?

Or fi oare lacrimile mamelor şi educatorilor care trăiesc drama atâtor violenţe şi imoralităţi, care se abat asupra sufletului nevinovat al copiilor şi tinerilor, asaltaţi de atâtea scene şi provocări ce murdăresc cele mai sensibile conştiinţe şi cele mai frumoase clipe ale copilăriei şi tinereţii?

Or fi oare neglijenţele celor care au distrus pădurile, n-au întărit digurile sau n-au construit altele?

Or fi oare tunetele şi semnele pe care Dumnezeu le îndreaptă spre noi ca un strigăt din cer la cele ce se petrec pe acest pământ în care sunt atâtea conflicte şi suferinţe generate de oameni? Or fi oare modalităţi prin care cerul nu încetează să ne arate că paharul vieţii s-a umplut cu răutăţi şi a început să dea peste margini?

Desigur, în aceste zile, ca şi în alte momente de acest fel, încolţesc, năpădesc în conştiinţele noastre şi uneori şi pe buzele noastre atâtea întrebări, gânduri şi reflecţii tulburătoare: a uitat oare Dumnezeu de noi sau mai bine zis au uitat oamenii de Creatorul lor? E cutremurător şi teribil faptul să uiţi de cel care ţi-a dat toate şi care orânduieşte toate!

Sus inimile, oameni buni, dragi credincioşi! Singura noastră speranţă este numai el, stăpânul universului şi al nostru! El ne poate vindeca rănile şi ne poate ajuta să ne refacem toate şi să redobândim curajul şi liniştea pentru a merge mai departe. Toate trec, el însă rămâne şi cu el şi speranţa noastră!

Nu trebuie să ne descurajăm şi să ne oprim aici, ci, ca nişte oameni înţelepţi şi conştienţi, trebuie să mergem mai departe, să ne trezim şi să oprim nedreptăţile, sacrilegiile, batjocurile îndreptate împotriva bunătăţii lui Dumnezeu, a fraţilor şi surorilor noastre, împotriva naturii - păduri, ape şi aer. Toate ne-au fost date să ne bucurăm de ele pe acest pământ. De noi şi de respectul nostru faţă mediul înconjurător depinde armonia în natură şi în lume.

Încă o dată: sus inimile şi curaj!

Pentru acest lucru îndreptăm un reînnoit apel către toţi credincioşii noştri: să-i însoţim pe cei în suferinţă şi încercări.

Mai întâi:

a) cu o campanie de rugăciuni de iertare, ajutor şi ocrotire, în toată luna iulie, pentru ca bunul Dumnezeu să-i cruţe pe cei năpăstuiţi, să-i întărească în mijlocul atâtor încercări şi lacrimi, să-i facă să simtă şi mai mult milostivirea lui Dumnezeu, să nu se lase striviţi de forţa puhoaielor de apă, să ridice iarăşi capul, ştiind că nu sunt singuri şi nici uitaţi şi că astfel se va confirma, aşa cum s-a afirmat şi se afirmă: apa trece, necazurile dispar, Dumnezeu rămâne, el singur se îndură de noi şi ne întăreşte,

În al doilea rând:

b) cu ajutoarele noastre materiale şi băneşti, aşa cum am dispus prin adresa noastră către toţi bravii noştri creştini şi oameni de bună voinţă în una dintre cele două duminici de la începutul lunii iulie.

Imaginile văzute prin mijloacele de comunicare sau, mai ales, pe viu ne impresionează şi ne mişcă. Apostolul neamurilor, Sfântul Paul, ne îndeamnă cu mult suflet şi cu multă credinţă: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng" (Rom 12,15)

Pentru toate gesturile de frăţietate şi solidaritate vom simţi mereu rugăciunile şi mulţumirile celor în suferinţă: Răsplăteşte, te rugăm, Doamne, cu binecuvântări şi viaţă veşnică pe toţi cei care ne fac bine pentru numele tău! Amin

Cu sentimente de mare recunoştinţă, cu aleasă preţuire şi cu implorarea milostivirii şi binecuvântării lui Dumnezeu asupra tuturor celor în suferinţă, precum şi asupra binefăcătorilor noştri generoşi,

Iaşi, 3 iulie 2010

Petru Gherghel, episcop de Iaşi
 

lecturi: 21.