Iaşi: Impresii după un concert

În drumul meu spre serviciu, mai trec prin curtea catedralei romano-catolice din Iaşi, pentru a scurta drumul, uneori intru în catedrala veche pentru o clipă de linişte. Întâmplător, într-una din zile am zărit pe uşa catedralei o foaie de hârtie de culoare închisă, cu o vioară pictată pe ea. Curiozitatea nu era foarte mare, dar m-am apropiat totuşi de ea, atrasa parcă de ceva necunoscut mie. Era un afiş pentru concertul de pe 29 iunie 2010, la sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul. Concertul era susţinut de corul catedralei romano-catolice, împreună cu o orchestra de tineri interpreţi. Nu auzisem corul catedralei niciodată, aşa că, neştiind despre ce e vorba, până am ieşit pe poartă uitasem deja.

După câteva zile, îndemnaţi de vremea frumoasă de afară şi fiind zi de sărbătoare, am ieşit cu familia la o mică plimbare de seară. Numai că soarele a fost repede acoperit de nori şi s-a instalat de acum prea obişnuita ploaie care ne-a udat in ultima perioadă. Şi cum eu cunoşteam bine curtea catedralei, am propus să ne apropiem de biserica în care, de obicei găsesc linişte.

Intrând în curte am fost surprinsă să văd o mulţime de oameni îndreptându-se spre catedrala mare. "Câţi catolici merg la biserică!", mi-am spus... "Hai să intram şi noi". Apropiindu-ne de uşă, aceeaşi foaie de hârtie închisă la culoare, cu vioara pictată mi-a atras atenţia. Am dat din umeri şi mi-am spus că, probabil, aici trebuie sa ajungem astăzi şi am intrat. În biserică, părintele mitropolit Teofan, părinţii episcopi catolici, mare sobor de preoţi, distinse personalităţi ale oraşului... asta mi-a dat mai mult curaj să intru şi să rămân.

Intrând, am aflat şi scopul concertului. Se aniversau 70 ani de viaţă ai Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi. În biserică plutea un aer de bucurie, de înălţare, de unire cu divinul şi, mai presus de toate... linişte! Într-o ordine desăvârşită, în faţa altarului erau aşezate câteva scaune, pupitre şi în mijloc, un instrument deschis la culoare care ulterior am aflat că se numeşte clavecin, un instrument caracteristic preclasicismului, perioadă muzicală din care făcea parte repertoriul cântat la concert.

Cine cântă? "Corul Catedralei", mi-a răspund foarte amabil doamna de lângă mine. Şi ce cântă?, am întrebat cu mare curiozitate, pentru că trebuie să recunosc, nu consultasem prea bine afişul. "Deşi nu sunt profesionişti, au muncit foarte mult şi cu dăruire şi vor cânta «Gloria» de Antonio Vivaldi şi «Antifonele Încoronării» de Georg Friedrich Händel", mi-a răspuns aceeaşi voce. Cred că ascultasem frânturi din Gloria, dar de Antifonele încoronării nu ştiam mare lucru, dar am gândit că dacă atâţia oameni (aproximativ 1000 de persoane) au lăsat orice alt program pentru această muzică, o puteam face şi noi.

Şi a început... nu vă pot transpune în cuvinte sentimentul pe care l-am avut când, în aplauzele a 1.000 de persoane, au intrat, în aceeaşi ordine perfectă instrumentiştii, coriştii cu o lumină pe chip şi îmbrăcaţi în robe lungi roşii şi dirijorul. Şi apoi a tăcut, închizând ochii pentru a asculta.

Au ajuns în faţă. Toţi odată au deschis partitura şi când dirijorul a ridicat mâinile, ca şi cum o cortină din catifea s-a ridicat, sufletele ni s-au deschis, pentru că a început... povestea... înlănţuirea de sonorităţi divine... sunetele se uneau, se înălţau spre cupola catedralei şi, odată cu ele, ne atrăgeau sufletele pentru a urca spre cer... la Dumnezeu!

După primele acorduri aveam ochii în lacrimi. Lacrimi de bucurie, pentru ocazia ce mi-a ieşit în cale, să fiu atunci, acolo şi, mai ales, nu singură, ci cu familia mea. După primul cântec am izbucnit în aplauze. "Nu acum!", m-a întrerupt vocea de alături. "Dar au cântat minunat!!!" "Nu, lucrarea are mai multe părţi şi se aplaudă doar la sfârşit..." Desigur că, odată cu mine mulţi spectatori fuseseră cuprinşi de aceeaşi bucurie şi admiraţie şi aplaudaseră. Eu am ascultat de doamna de lângă mine care după precizia cu care mă informase sigur ştia mai bine. Am aflat ulterior că e profesoară la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi, alături de alte mari nume ale muzicii din oraş, venise la eveniment.

Pe parcursul a aproximativ 80 minute de muzică am descoperit voci angelice, despre care nu aş fi crezut că sunt amatori. Cu un gest simplu şi seninătate, trei dintre coriste au ieşit în faţă şi au cântat solo cu voci deosebit de frumoase; cu ochii închişi le-am ascultat vocile de aur. Corul, format din circa 40 de persoane mi-au umplut inima de sonorităţi ample. Îi admir sincer şi îi felicit din tot sufletul. Nu-mi pot exprima în cuvinte recunoştinţa faţă de Dumnezeu că m-a dus acolo.

...Şi fără să-mi dau seama când a trecut timpul, m-au trezit aplauzele. Doar nu s-a terminat?! Ba da, se terminase. Şi aş fi vrut ca timpul să stea în loc, să nu mă ridic, să nu mă întorc în lumea agitată de afară, să rămânem acolo... Dumnezeu, noi şi muzica...

La sfârşit Preasfinţitul Gherghel a adus un cuvânt frumos de mulţumire corului şi părintelui dirijor pentru cadoul deosebit pe care i l-au făcut prin acest concert. "Când mai cântă?", am întrebat persoana de lângă mine. "Corul cântă în fiecare duminică la Liturghia de la ora 11". Vreau să mă reîntorc, vreau să-mi fie ei calea de înălţare a minţii şi inimii, prin rugăciune la Dumnezeu! Şi am promis că mă voi întoarce în fiecare duminică, pentru a păstra această legătură, care, fără să-mi fi propus s-a creat între mine şi Dumnezeu, între mine şi Biserică, între mine şi corul care m-a încântat, între mine şi muzică...

Există comparaţie între scenele muzicale ale Iaşiului şi catedrala romano-catolică? Sunt sigură că din punct de vedere artistic şi calitativ sunt pe aceeaşi treaptă. Dar... diferenţa e că aici pluteşte Spiritul Sfânt, aerul divin al bucuriei, al înfrăţirii şi al binecuvântării supreme.

Vă mulţumesc dragi corişti şi talentată orchestră pentru că mi-aţi purtat sufletul spre înălţimi. Dumnezeu să vă binecuvânteze munca şi să vă răsplătească cu nenumărate daruri, aşa cum numai el poate şi ştie! Eu voi veni duminica să ofer gândul de rugă Tatălui Ceresc, în acordurile minunate create de voi, ca un cor de îngeri... dorind să ajung prin această muzică, mereu mai aproape de Biserică... mai aproape de cer...

Ramona Deri

lecturi: 24.