Părintele Paul Gunter, profesor la Institutul Pontifical Liturgic din Roma şi Consultant al Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Sfântului Părinte, ne oferă în acest articol o descriere amănunţită a rugăciunilor pe care preotul poate în mod lăudabil să le folosească pentru a se pregăti pentru celebrarea sfintei Liturghii şi pentru a aduce mulţumirea după ea. Aceste rugăciuni se găsesc, cu extindere diferită, în cele două liturghiere ale celor două forme ale Ritului Roman. Articolul evidenţiază importanţa unei pregătiri bune pentru celebrare şi a cuvenitei mulţumiri după aceea, atât pe baza legăturii dintre exemplul lui Cristos şi viaţa preotului, cât şi datorită efectelor binefăcătoare pe care acest obicei le produce chiar şi în credincioşii care participă la liturgie (pr. Mauro Gagliardi).

* * *

1. Rugăciunea intimă şi personală a lui Isus

Pentru preot a aduce rod în viaţă şi în slujire depinde de unirea cu Dumnezeu, unire care este şi la baza faptului că credincioşii se adresează lui pentru ca să se roage pentru ei. Isus Cristos a încredinţat celor care îl urmau mai îndeaproape un cuvânt care clarifică sensul întregului bine pe care aveau să-l facă: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,5). Acelaşi Domn Isus, în contextul minunilor făcute de el, a stabilit un timp pentru a fi singur, care trebuie dedicat rugăciunii către Tatăl ceresc. Pentru Isus, rugăciunea oficială a liturgiei era susţinută de o viaţă interioară, în care caracterul rezervat susţinea acea intimitate care hrăneşte rugăciunea personală. Dimensiunile eclezială şi comunitară sunt întărite de o asemenea relaţie personală cu Dumnezeu, pe care orice credincios speră să o poată aprofunda.

Căutarea lui Dumnezeu, care dă semnificaţie vieţii celor care-l iubesc, foloseşte ca amintire zilnică a faptului că orice binecuvântare provine de la Dumnezeu Atotputernicul şi în acelaşi timp o îndreaptă spre Dânsul. Sfânta Scriptură descrie în manieră clară hrana pe care Isus a luat-o din viaţa sa de rugăciune ascunsă: "Isus se retrăgea în locuri pustii şi se ruga" (Lc 5,16). În acelaşi mod, observăm importanţa diferitelor momente ale zilei, din faptul că Isus se arată deosebit de atent faţă de tăcerea rugăciunii, în care el caută voinţa Tatălui. Momente asemănătoare încurajează o reculegere specială şi o apropiere neîntreruptă: "Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga" (Mc 1,35); "După ce a dat drumul mulţimilor, s-a urcat pe munte, singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur" (Mt 14,23).

2. Rugăciunea intimă şi personală a preotului

Preotul, conştient că participă la lucrarea lui Cristos, se străduieşte să urmeze exemplul lui, să conducă poporul sfânt al lui Dumnezeu către Tatăl, prin Cristos în Duhul Sfânt. El ştie foarte bine că, deoarece defectele lui dăunează credibilităţii mărturiei sale, trebuie să ceară cu urgenţă la fel de mare lui Dumnezeu să reverse în el virtuţile proprii ale stării sale. O parte din omilia propusă în ritualul de hirotonire a preotului îl instruieşte pe cel care urmează să fie hirotonit în acest mod: "Astfel vei continua lucrarea de sfinţire a lui Cristos. Prin slujirea ta, jertfa spirituală a credincioşilor este făcută desăvârşită, pentru că este unită cu jertfa lui Cristos, este oferită prin mâinile tale în numele Bisericii în mod nesângeros pe altar, în celebrarea sfintelor taine. Recunoaşte ceea ce faci, imită ceea ce atingi, aşa încât celebrând misterul morţii şi învierii Domnului, tu să poţi mortifica în tine însuţi toate viciile şi să te pregăteşti să umbli în noutatea vieţii" (Pontificale Romanum, "De Ordinatione Episcopi, Presbyterorum et Diaconorum", cap. 2, nr. 151: "Munere item sanctificandi in Christo fungéris. Ministério enim tuo sacrifícium spirituále fidélium perficiétur, Christi sacrifício coniúnctum, quod una cum iis per manus tuas super altáre incruénter in celebratióne mysteriórum offerétur. Agnósce ergo quod agis, imitáre quod tracta, quátenus mortis et resurrectiónis Dómini mystérium célebrans, membra tua a vítiis ómnibus mortificáre et in novitáte vitae ambuláre stúdeas").

De aceea, se vede că motivul unei pregătiri deosebite a preotului înainte de Liturghie şi mulţumirea după ea se află în binefacerea pentru întreaga Biserică, deoarece preotul care sfinţeşte poporul creştin are nevoie el mai întâi să fie umplut de duhul sfinţeniei. Este mereu de ajutor pentru preot faptul că a luat un moment pentru a lua în considerare textele cu care se va ruga în timpul Liturghiei, fie în ziua în care participă adunarea la ea, fie când adunarea lipseşte. Reflecţii oportune prealabile cu privire la texte pot să stimuleze o dorinţă mai profundă de Dumnezeu. Pregătirea textuală constituie o pregătire liturgică coerentă pentru Sfânta Liturghie, nu în cele din urmă pentru că este bazată pe Sfânta Scriptură. Un preot care cultivă tăcerea personală în timpul care precede Sfânta Liturghie şi care urmează după ea, cu însăşi dispoziţia sa va încuraja spiritul de meditaţie.

Un preot care are grija pastorală ar putea să trebuiască să lupte pentru a stabili tăcerea de dorit în orice sacristie, în special dacă intervine necesitatea de a trebui să-i întâlnească pe credincioşi. Dar tocmai pentru el în mod deosebit, textele de pregătire înainte de Liturghie şi de mulţumire după ea oferă gânduri folositoare pentru a ridica mintea şi inima şi, în totul sau în parte, pot să fie rugate în orice moment. Ele recunosc şi limitările de timp şi de aceea se prezintă mai mult ca un sprijin spiritual decât ca o impunere obligatorie pentru preotul care încearcă să celebreze Liturghia în modul cât mai reverenţios posibil. Trebuie spus că rubrica delicată care este sub titlurile Praeparatio ad Missam şi Gratiarum Actio din Liturghierul din 1962 recunoaşte aceste exigenţe concrete ale preotului . Prin definiţie, nici un act de iubire nu este grăbit. Oferind jertfa supremă a iubirii lui Cristos, se aşteaptă că un preot va fi stimulat să facă tot ce este posibil pentru a găsi timp, oricât ar fi el de scurt, pentru un act de mulţumire după Liturghie. Şi se va simţi întărit pentru că a făcut asta.

Pregătirea unui preot pentru Liturghie va fi ulterior susţinută de ciclul Liturgiei Orelor, care îmbogăţeşte viaţa oricărui preot. Vechea înţelepciune Ritus Servandus in Celebratione Missae, care se găseşte încă în prima parte a Liturghierului din 1962, presupune importanţa intrinsecă a Oficiului Divin pentru viaţa interioară a preotului. Ea stabilea că Matutinul şi Laudele trebuiau să fie făcute înainte de celebrare. Cu toate acestea, trebuie notat că contextul acelei prescrieri seculare nu putea ţine cont de Liturghia de seară .

Deoarece Liturghia este de acum celebrată la orice oră din ziua liturgică, nu se mai aplică în mod restrictiv această normă, totuşi Principiile şi Normele pentru Liturgia Orelor explică în mod atent legătura dintre celebrarea Euharistiei şi Liturgia Orelor: "Deoarece Cristos a poruncit că: "Trebuie să se roage întotdeauna şi să nu se descurajeze" (Lc 18,1), Biserica, urmând cu fidelitate acest îndemn, niciodată nu încetează să înalţe rugăciuni şi ne îndeamnă prin aceste cuvinte: "Prin el [Isus], să-i oferim lui Dumnezeu mereu jertfe de laudă" (Ev 13,15). Această poruncă este îndeplinită nu numai prin celebrarea Euharistiei, ci şi în alte moduri, în special prin Liturgia Orelor, a cărei menire, printre celelalte acţiuni liturgice, este, dintr-o veche tradiţie creştină, de a sfinţi întregul curs al zilei şi al nopţii" .

3. Praeparatio ad Missam

3.1. Comparaţia textelor oferite pentru Praeparatio evidenţiază că aceleaşi rugăciuni sunt incluse în cele două forme al Ritului Roman, deşi ele au fost reduce la patru în Missale Romanum din 1970. În acesta, găsim rugăciunea Ad Mensam de sfântul Ambroziu; acel Omnipotens sempiterne Deus, ecce accedo de sfântul Toma de Aquino; o rugăciune la Sfânta Fecioară Maria, O, Mater pietatis et misericordiae; şi Formularea Intenţiei Ego volo celebrare Missam . Ca urmare a unei prime reforme a indulgenţelor făcută după Conciliul al II-lea din Vatican şi publicată în Enchiridion Indulgentiarum din 1968, nu se menţionează indulgenţele care au fost acordate la recitarea acestor rugăciuni de către Pius al IX-lea, ale căror detalii au fost publicate în Liturghierul din 1962.

3.2. Texte ample împodobesc acel Liturghier. Antifona Ne reminiscaris îi cere lui Dumnezeu să fie milostiv în pofida păcatelor noastre şi ale celor care au fost înaintea noastră. Ea este urmată de psalmii 83, 84, 85, 115 şi 129. Kyrie eleison, Christe eleison, Kyrie eleison şi Pater noster, ale cărei ultime două rânduri formează începutul unei serii de versete, sunt urmate de un număr de scurte colecte. În unele manuale devoţionale aceste şapte colecte au fost atribuite sfântul Ambroziu şi stabilite pentru diferitele zile ale săptămânii. Oricum ar fi, aşa cum sunt aranjate în Liturghier, se consideră că ele trebuie să fie spuse una după alta sub o concluzie unică. Toate, cu excepţia celei de-a şaptea, se concentrează asupra lucrării de sfinţire a Duhului Sfânt. A şaptea colectă este urmată de o doxologie mai lungă care încheie seria. Prima colectă se roagă pentru ca Duhul Sfânt să strălucească în inimile noastre, aşa încât să putem celebra cu vrednicie sfintele taine. A doua cere ca să-l putem iubi pe Dumnezeu în mod desăvârţit şi să-l lăudă cu vrednicie. A treia ca să-l putem sluji pe Dumnezeu în castitate şi curăţie a spiritului, în timp ce a patra îl imploră pe Mângâietorul să lumineze minţile noastre. A cincea cere puterea Duhului Sfânt pentru a alunga forţele duşmanului. A şasea colectă cere înţelepciunea şi mângâierea, iar ultima îl imploră pe Dumnezeu să ne purifice şi să facă din noi locul sălăşluirii sale.

3.3. Lunga Oratio Sacerdotis ante Missam este împărţită în Liturghier în şapte părţi, una pentru fiecare zi a săptămânii, şi formează o meditaţie rugătoare după imitarea virtuţilor lui Cristos, Marele Preot. Semnificaţia sa este pe cât de exigentă pe atât de reconfortantă. Relevanţa diferitelor sale teme este adaptată stilului său literar, care este insistent şi intim. Duminica, preotul îi cere Duhului Sfânt să-l înveţe să trateze sfintele taine cu reverenţă, cinste, evlavie şi teamă intimă. Lunea, se concentrează asupra necesităţii lui de castitate perfectă, în timp ce marţea preotul recunoaşte propria nevrednicie de a celebra Liturghia şi, în timp ce proclamă credinţa sa în faptul că Dumnezeu poate suplini ceea ce-i lipseşte, cere să perceapă prezenţa sa în timp ce celebrează şi să fie înconjurat şi de îngeri. Miercurea apare lista necesităţilor sociale ale persoanelor pentru care Cristos şi-a vărsat Sângele său. Joia, preotul, în timp ce cerşeşte milostivirea divină, îşi aminteşte cum providenţa vine în ajutorul fragilităţii umane: "Tu iubeşte toate lucrurile care există şi nu dispreţuieşti nimic din ceea ce ai creat" . Vinerea, preotul se roagă în special pentru răposaţi şi sâmbăta el reflectează asupra marelui dar al Preasfântului Sacrament şi imploră ca el să-l poată conduce ca să-l vadă pe Dumnezeu faţă în faţă.

3.4. Ad Mensam de sfântul Ambroziu cere ca Trupul şi Sângele lui Cristos să-l poată ierta pe preot de păcatele sale şi să-l ocrotească de duşmanii săi. Rugăciunea sfântului Toma de Aquino, în schimb, cere ca puterea vindecătoare a Preasfântului Sacrament să-l poată pregăti pe preot pentru vederea veşnică a lui Dumnezeu. În rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria, preotul se roagă nu numai pentru el însuşi, ci pentru toţi confraţii săi care celebrează Liturghia în ziua aceea în toată lumea. Urmează rugăciuni către sfântul Iosif, către toţi îngerii şi sfinţii şi în sfârşit o rugăciune către sfântul în cinstea căruia va fi celebrată Liturghia. Formularea Intenţiei îi aminteşte preotului intenţia Bisericii cât priveşte celebrarea Liturghiei, precum şi rolul său în cadrul ei. Preotul nu este în activitate singur. Ceea ce el îndeplineşte a fost încredinţat de către Cristos Bisericii sale, confirmat de Magisteriu şi susţinut de Tradiţie. Preotul face prezent Trupul şi Sângele lui Cristos. El urmează ritul sfintei Biserici catolice. Scopul său este de a-l lăuda pe Dumnezeu şi Biserica cerească, în timp ce se roagă pentru cea pământească, şi îndeosebi pentru toţi cei care s-au încredinţat rugăciunilor sale, precum şi pentru bunăstarea întregii Biserici catolice. Apoi, rugându-se pentru toţi credincioşii, preotul cere ca Domnul să-i dea lui şi tuturor bucurie şi pace, îndreptarea vieţii, un timp de adevărată pocăinţă, harul şi întărirea Duhului Sfânt şi perseverenţa în faptele bune.

4. Gratiarum Actio post Missam

4.1. Corpul de texte care formează mulţumirea după Liturghie demonstrează iubire, umilinţă şi credinţă care se preamăresc în darul sublim al Preasfintei Euharistii. Missale Romanum din 2002 conţine Rugăciunea Universală atribuită papei Clement al XI-lea şi Ave Maria. În afară de asta, în comun cu Liturghierul din 1962, care conţine Rugăciunea sfântului Toma de Aquino; Aspiraţiile către Preasfântul Răscumpărător sau Anima Christi; Oferirea de sine sau Suscipe; Rugăciunea în faţa Domnului Nostru Isus Cristos Răstignit sau En Ego; şi Rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria. La aceste texte în Liturghierul din 1962 erau adăugate indulgenţe de către papii Pius al X-lea, al XI-lea şi al XII-lea, în timp ce unele texte din Missale Romanum din 2002 au fost incluse şi în Enchiridion Indulgentiarum.

4.2. În Liturghierul din 1962, o antifonă precede Benedicite (cf. Dn 3,56-58) şi Psalmul 150. Respectând aceeaşi structură a Pregătirii pentru Liturghie, Kyrie eleison şi câteva versete deschid calea spre câteva colecte. Prima dintre ele se roagă ca, aşa cum cei trei tineri au fost scoşi nevătămaţi din flăcări, tot aşa slujitorii lui Dumnezeu să evite rănile păcatului. A doua colectă cere ca faptele bune pe care Dumnezeu le-a început în slujitorii săi să fie duse la împlinire, în timp ce a treia, care are temă asemănătoare cu prima, este o rugăciune a sfântului Laurenţiu, diacon şi martir, care a fost aflat învingător în suferinţă. Devoţiunile pe care preotul poate să le recite pro opportunitate au expresii asemănătoare cu cererile de ocrotire în călătoria noastră spre cer. După Rugăciunea sfântului Toma există alta (alia oratio) şi imnul metric Adoro Te este urmat de îndrăgita rugăciune Anima Christi. Suscipe şi En Ego preced o altă rugăciune care cere ca Pătimirea lui Cristos să fie puterea preotului, apărarea lui şi gloria lui veşnică. Înainte de rugăciunile către sfântul Iosif şi către sfântul în cinstea căruia a fost celebrată Liturghia, Rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria îl oferă pe Isus, care a fost primit în Preasfânta Euharistie, Fecioarei Maria, pentru ca Ea să-l ofere din nou în actul suprem de adoraţie (latreia), sau cultul desăvârşit, Preasfintei Treimi.

5. Concluzie

Rânduiala Generală a Liturghierului Roman stabileşte: "Prin urmare, este de cea mai mare importanţă ca să fie astfel orânduită celebrarea Liturghiei sau a Cinei Domnului încât slujitorii şi credincioşii să scoată din ea roadele îmbelşugate pentru dobândirea cărora Domnul Cristos a orânduit jertfa euharistică a Trupului şi a Sângelui său şi a încredinţat-o ca act memorial al pătimirii şi învierii sale miresei preaiubite, Biserica" . Pregătirea preotului pentru Liturghie şi actul de mulţumire după aceea se completează reciproc. Ele hrănesc reverenţa în inimile şi în minţile credincioşilor care sunt ajutaţi să participe cu intensitate mai mare la liturgia celebrată de un preot care a beneficiat de oportunitatea de a se reculege. Ceea ce încurajează pregătirea prealabilă promovează şi mulţumirea după Liturghie. Ambele conduc încontinuu Biserica spre şi de la Jertfa euharistică ce celebrează şi face prezente roadele misterului pascal până când Cristos va reveni la sfârşitul timpurilor.

Paul Gunter, OSB

(După Zenit, 16 iunie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 23.