Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Omagiu lui Mihai Eminescu

Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie). La 15 iunie se împlinesc 111 ani de la moarte. Poetul a fost omagiat în toată țara. S-au citit poezii, s-a vorbit de poetul Eminescu, de prozatorul Eminescu, de jurnalistul Eminescu. Talentul și aportul incontestabil în literatura română, fiind cel mai important scriitor romantic, au fost din nou scoase în evidență. "Luceafărul poeziei românești" s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Ipotești, și a încetat din viață la 15 iunie 1889. Publicăm în cele ce urmează o poezie dedicată lui.

Denie de Paști

La Ipotești pe dealuri ard focuri în văpaie,
Cu ochiul cel lăuntric le văd în vâlvătaie:
Cum în trecut ciobanii, cu secole în urmă,
Se încălzeau, de strajă, pe lângă foc și turmă
Și povesteau minunea Învierii sfinte,
Ciocnind pe culmi stacane, cu inima fierbinte.
La fel făceau și dacii cei vechi pe lângă focuri,
Rostind bătrâne graiuri, din fluier doinind jocuri.
Când năvăleau avarii, cumanii sau tătarii,
Vesteau aceste focuri prăpădul cel mai mare;
Acum vestesc sosirea recunoașterii noastre
De națiile lumii din zările albastre.
Trag clopotele toate și toaca le îngână,
E noaptea de-nviere la nația română.
Dar pentru asta fiii acestui neam de genii
Ar fi-nțelept să-nvețe a-și prețui oștenii
De genul Eminescu, un Iorga sau Enescu,
Nu pe cei de bani gata de gen Protopopescu,
Căci satul este oaza din care se ridică
Valorile eterne ce bine vor să zică.

Și-n dangăte de clopot, pe ritm de toacă vie,
Rafalele se-nalță în imn de bucurie...
Profeții strigă-ntruna: Hristos revine iară,
Sculați-vă, popoare, din moartea cea amară,
Priviți spre cer, românii cu cei de alte nații,
De-acolo unde sunteți, prindeți-vă ca frații
De mâini și-ntindeți hora cea de Iisus dorită
De veacuri și milenii; e voia lui gândită
Din veci, nu-i altă cale și Eminescu vine
Să întărească spusa profeților mai bine.
Toți cei iubiți ai noștri vor învia în slavă,
Iubirea străluci-va fără pic de zăbavă.
Dar pân-atunci să-ntindem această horă mare
Spre-acele locuri foarte îndepărtate-n care
Sunt frați de-ai noștri-n plânset și în suspin, sărmanii,
În grea însingurare și supărați cu anii;
Așa s-a stins Luceafărul, colo, în depărtare...
Abia lucind vederii noastre nesimțitoare.

Iată Mirele vine și miezul nopții bate
La Ipotești, mai dulce ca-n orice altă parte,
Pentru c-aici e locul de unde-a ieșit geniul;
Copilăria-i sfântă, de ne-nțeles, și felul
De-a fi, dând la o parte condiția umană,
Căci n-a luat a vremii mentalitate-n seamă;
De-aceea, ni se pare o-ntruchipare rară
Creând o lume nouă, edenică, bizară;
Ne fascinează totul: gângănii, păsări, broaște;
E-o vrajă fără margini pe care o cunoaște
Doar el venit ca magul bătrân, grăbit, pe lume
Să schimbe-n bucurie tot ce ne-ar putea spune,
Transfigurând în spațiu suprareal, mirific,
Și universul nostru pe-atuncea mioritic.

Români de peste ocean, Australia, Canada,
Bătrâna Europă, voi toți din diaspora,
Vă cheamă fiii țării, străbunii, munții, cerul,
Sarmizegetusa dacă, codrul, câmpul și misterul,
Martirii din Dobrogea, episcopii de Tomis,
Sighetul și Jilava, cu cei vechi de Halmiris,
Aiudul cu titanul de la Rarău - Sandu Tudor,
Poet gândirist, mistic, al Rugului Aprins mentor,
Frumosul Maramureș, Bucovina, Ipoteștii,
Lancrămul și cu Hobița, Humuleștii și Mirceștii,
Veronica, Rășinarii și pădurea de argint,
Pupăza din tei, cetatea și-al Crăciunului colind,
Cum și noaptea minunată cu Hristos a Înviat
Când, nebuni de bucurie, cu drag ne-am îmbrățișat;
Iară Moș Crăciun de-acasă este făr-asemănare...
Tot sărac rămas bătrânul și cu sacul în spinare.
Jertfa eroilor tineri din Făgăraș, Apusenii,
Din Banat până-n Moldova și țăranii dârzi vrâncenii
Luptătorii-Arnăuțoiu, Ogoranu și Motrescu
În dinți ducându-și viața cu gândul la Eminescu,
Chiar scriind unele versuri sfâșietor de duioase...
Martirii greco-catolici, suflete mărinimoase,
Luând munții-n piept din sate și-nfrățindu-se cu moartea,
Nu s-au mai uitat la viață, scopul le-a fost libertatea.
Dar să nu uităm nici Școala care-i zice Ardeleană,
Ai cărei fii, trecând munții, ne-au fost prieteni de seamă,
Și nemuritorii geți, carpii cum și Cogaionul...
Cugetați la toate-acestea când veniți cu avionul.

Vă cheamă și vă leagă acest pământ fierbinte,
Cu-atâtea comori scumpe și-atâtea lucruri sfinte,
Încât nici Eminescu, cu geniul lui teribil,
Nu bănuia, pe-atuncea, c-ar fi, totuși, posibil
Ca țara lui de glorii și țara lui de dor
Să aibă și ea parte de-așa un viitor.

Mai ales că-n scurtă vreme, după el, între războaie
A-nflorit cultura noastră, de felul ei cam greoaie,
Surprinzător de rapidă, cum n-a mai fost niciodată.
Apoi ciuma comunistă ne-a fost soarta blestemată.

Numai că tot noi românii ziși poeți moderni-gargară
Ne-am apucat de-o ispravă și batjocură murdară:
S-atentăm chiar la memoria inefabilului Eminescu
Cu multă nerușinare... eroi de-ai lui satanescu...
Pretinzându-se-a fi genii, dau judecăți de valoare,
Afirmând și prin redacții: Dacia, Convorbiri Literare,
C-ar fi depășit poetul cel mereu inegalabil...
Bravooo! Inepții, nu glumă, cum a fost la Turnu' Babel...

Au mai visat, vreodată, copiii noștri, oare,
Că pot și ei ajunge fără îngrijorare
La cele mai înalte-universități din lume
Dotați numai cu minte și maniere bune?
Ne-am pomenit în NATO și-n hora Uniunii
Cu multă nonșalanță, dar cam greu pentru unii;
Să fii lăsat a merge oriunde vrei prin lume:
Hai-hui, cu rost, la muncă să-ți faci un modest nume?
Cioran, Blaga cu Nobel și Mangeron la NASA...
Români, nu e o glumă, suntem chemați la masa
Celor mai brave nații printre civilizații
Fără-a ne crede, însă, mai grozavi decât alții.

Credința să ne fie profundă, luminată,
Nu bâjbâind icoane sau moaște - idolatră!
Din inimă, deci vie, nicicum ritualistă.
Nu vă uitați la popii care-o vor formalistă
Căci ei sunt orbi și orbii nu pot să ne conducă
Acolo unde Domnul, în cer, vrea să ne ducă.
De mult trebuia, dară, să-nlăturăm magia
Și noi, din lucruri, gesturi, să avem bucuria
De sus, căci duh e Tatăl, prin gând și prin cuvântul
Rostit cu-acea putere ce-o are jurământul.
Nu imitați pe alții făcând ce nu e bine!
Snobismul fără noimă nu este pentru tine
Cum nu poate fi artă muzica zgomotoasă
Și libertatea nu e decât viață frumoasă.

20 mai 2010
Viorel Dimitriu
 


lecturi: 19.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat