Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Comunitatea română la "Sărbătorea popoarelor"

Cea de-a XIX-a ediție a "Sărbătorii Popoarelor" ("Festa dei popoli") a avut loc duminică, 16 mai 2010, la Roma, eveniment anual în cadrul căruia comunitățile etnice de emigranți aflate în Cetatea Eternă își dau întâlnire pentru a împărtăși propriile bogății culturale. La sărbătoarea care s-a desfășurat în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" și în piața din fața bazilicii au participat și mulți credincioși ai comunității române din Roma, conduși de parohul lor, pr. Isidor Iacovici.

Evenimentul a început la ora 12.00 prin celebrarea în bazilică a sfintei Liturghii, prezidată de cardinalul Agostino Vallini, vicarul Sfântului Părinte pentru Dieceza Romei.

Fiecare comunitate etnică a fost implicată în organizarea celebrării fie la proclamarea lecturilor, la procesiunea de la ofertoriu sau la animarea cântecelor. Limbii române i-a fost dat să răsune în catedrală la cântecul de împărtășanie. Astfel s-a trăit într-un mod deosebit universalitatea Bisericii care îmbrățișează și unește în iubire toate popoarele și limbile.

Cardinalul Vallini, comentând sărbătoarea Înălțării Domnului, a spus că această sărbătoare umple de speranță inima fiecărui creștin pentru că umanitatea lui Isus înălțată la cer ne deschide orizontul destinului nostru etern. În același timp, Înălțarea lui Cristos nu înseamnă despărțirea de Mântuitorul Isus, pentru că el rămâne prezent în cuvântul său, în Euharistie și sacramente, precum și în chipul aproapelui. Tocmai această descoperire a chipului lui Cristos imprimat adânc în ființa aproapelui, a insistat vicarul papei, constituie drumul cel mai sigur pentru o conviețuire în care diversitatea culturală nu reprezintă o amenințare, ci o autentică îmbogățire reciprocă. A fost transmis, de asemenea, și salutul Sântului Părinte Benedict al XVI-lea care i-a asigurat pe toți că în Biserică nimeni nu e străin.

După sfânta Liturghie a urmat momentul agapei fraterne, în care fiecare comunitate etnică a propus participanților la sărbătoare produse tipice bucătăriei naționale. Sarmalele au avut un mare succes, fiind savurate nu numai de numeroșii români prezenți, ci și de reprezentanți ai celor peste 20 de țări participante.

Festivalul cultural al sărbătorii a început la ora 15.00 și a dat posibilitatea fiecărei comunități să împărtășească celorlalți propriile valori exprimate în speciale prin cântec și dans. O adevărată explozie de bucurie a avut loc în piață atunci când dansatorii comunității românești au pus în valoare cântecele noastre populare.

Sărbătoarea popoarelor și-a atins astfel și anul acesta scopul de a înlesni comunicarea dintre diferitele comunități de emigranți și de a face din Roma un oraș mai primitor.

Pr. Daniel Iacobuț


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat