Înălţarea

Sub privirile mirate ale ucenicilor săi,
În zarea îndepărtată de peste munţi şi văi,
Isus falnic se înalţă înspre-ale cerului porţi,
Dându-ne o vie speranţă nouă şi celor morţi.

Privirile sunt aţintite spre ceruri, spre înalt,
Mireasma plăcut mirositoare a lui Cristos înălţat
Ne mângâie inima, mintea şi sufletul lin,
Cântecul ce-mi susură-n gând îmi dă un sens deplin.

Lacrimile se preling pe obrajii de foc,
Speranţa e reaprinsă de-a Înălţării soroc.
Vibraţiile inimii, cântând, îmi luminează faţa,
Plin de bucurie mă culc şi mă trezesc dimineaţa.

Păcatele multe-s purificate de noua credinţă,
Prin vene îmi curge-a iertării şi-a bucuriei speranţă.
Când cerurile se despică de-a Înălţării izbândă,
Privirile ne-atrage spre-a firmamentului tindă.

Isus maiestuos, în ceruri, din a focului car,
Mai mult decât Ilie ne umple cu al său har.
Dacă renunţi la ură şi la patimi pământeşti,
Simţi cum bucuria te-nvăluie şi începi să iubeşti.

Cele sfinte din ceruri, spre care atraşi suntem,
Mintea ne luminează şi ca-n oglindă vedem,
Încă nu e vederea cerurilor de dimineaţă,
Când noi uimiţi ne-om oglindi faţă către faţă.

Totuşi, mângâierea e dulce, plăcută e privirea,
Ştiind că ni s-a revelat, în sfârşit, care ne e menirea:
Suntem sortiţi să intrăm cu Isus în a cerului slavă,
Bucuria deplină să gustăm, ieşind din a lumii epavă.

Deocamdată, însă, îngerul duios ne şopteşte:
De ce sunteţi miraţi? Cristos nu vă părăseşte.
El doar se înalţă acolo de unde cândva a plecat,
Dar se va-ntoarce în Duhul, prin care ne-a luminat.

Pr. Mihai Afrenţoae

lecturi: 12.