Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pordenone: Hramul comunității catolice românești

Românii catolici din Pordenone au sărbătorit duminică, 9 mai 2009, pentru a doua oară, hramul comunității, "Sfântul Iosif Muncitorul". La Liturghia solemnă de la ora 11.00, alături de pr. Ciprian Ghiurcă, responsabilul acestei comunități, au fost prezenți pr. Ionel Jicmon, decan de Italia de Nord, pr. Ciprian Sava, director al redacției "Mesagerul Sfântului Anton", pr. Valentin Aenoaie, responsabilul comunității române din Gorizia, și un mare număr de credincioși.

La ora 11.00, credincioșii s-au adunat în număr mare și au participat cu însuflețire la celebrarea sfintei Liturghii animată de corul comunității noastre.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Ciprian Sava, care a scos în evidență contribuția importantă pe care sfântul Iosif a adus-o prin munca și prin exemplul său Sfintei Familii din Nazaret.

La sfârșitul Liturghiei, pr. Ionel Jicmon i-a amintit și pe cei care au rămas fără un loc de muncă, din cauza crizei economice, și i-a îndemnat pe toți să se roage și să fie alături de cei care trec prin momente grele.

Spre deosebire de anul trecut, sărbătoarea a continuat cu masa de prânz, în oratoriu, la care au participat 160 de persoane, cu muzică și dans până la ora 18.00. Totul s-a desfășurat într-o frumoasa atmosferă de sărbătoare.

Mulțumim organizatorilor și membrilor Consiliului Pastoral al comunității catolice române care s-au implicat foarte mult, pentru ca sărbătoarea hramului să fie pentru toți un prilej de rugăciune și de bucurie.

Pr. Ciprian Ghiurcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 mai: Pordenone: Hramul comunității catolice românești


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat