Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi

Domnilor Cardinali,

Veneraţi Fraţi întru Episcopat şi Preoţie,

Iubiţi fraţi şi surori!

Cu mare bucurie vă primesc cu ocazia Sesiunii Plenare a Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Itineranţi. Îl salut pe Preşedintele Dicasterului, Mons. Antonio Maria Veglň, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele de plăcută cordialitate, pe Secretar, pe Membrii, pe Consultanţi şi pe Oficiali. Tuturor le adresez urarea unei munci rodnice.

Aţi ales ca temă pentru această Sesiune "Pastoraţia mobilităţii umane astăzi, în contextul coresponsabilităţii statelor şi organismelor internaţionale". Circulaţia persoanelor este de mult timp obiect al convenţiilor internaţionale, care urmăresc să garanteze ocrotirea drepturilor umane fundamentale şi să combată discriminarea, xenofobia şi intoleranţa. E vorba de documente care furnizează principii şi tehnici de tutelare supranaţionale.

Este apreciabil efortul de a construi un sistem de norme împărtăşite care să se ocupe de drepturile şi obligaţiile străinului, precum şi cele ale comunităţilor de primire, ţinând cont, în primul rând, de demnitatea fiecărei persoane umane, creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26). Desigur, dobândirea de drepturi merge în acelaşi pas cu primirea obligaţiilor. De fapt, toţi se bucură de drepturi şi obligaţii nearbitrare, pentru că provin din însăşi natura umană, aşa cum afirmă Enciclica Pacem in terris a fericitului Papă Ioan al XXIII-lea: "orice fiinţă umană este persoană, adică o natură înzestrată cu inteligenţă şi voinţă liberă; deci este subiect cu drepturi şi obligaţii care provin nemijlocit şi simultan din însăşi natura sa: drepturi şi obligaţii care sunt de aceea universale, inviolabile, inalienabile" (nr. 5). De aceea, responsabilitatea statelor şi a organismelor internaţionale se dovedeşte în special în angajarea de a avea incidenţă asupra unor probleme care, rămânând neatinse competenţele legislatorului naţional, implică întreaga familie a popoarelor, şi cer o concentrare între guvernele şi organismele mai direct interesate. Mă gândesc la problematici cum ar fi intrarea sau înlăturarea forţată a străinului, beneficierea de bunurile naturii, de cultură şi de artă, de ştiinţă şi de tehnică, la care toţi trebuie să aibă acces. Apoi nu trebuie uitat rolul important de mediere pentru ca rezoluţiile naţionale şi internaţionale, care promovează binele comun universal, să fie primite la instanţele locale şi să se repercuteze în viaţa zilnică.

În acest context, sistemele de drept la nivel naţional şi internaţional care promovează binele comun şi respectarea persoanei încurajează speranţa şi eforturile pentru dobândirea unei ordini sociale mondiale bazată pe pace, pe fraternitate şi pe cooperarea tuturor, în pofida fazei critice prin care trec instituţiile internaţionale, angajate să rezolve problemele cruciale ale siguranţei şi dezvoltării, în folosul tuturor. Este adevărat că, din păcate, asistăm la apariţia unor instanţe particulariste în unele arii ale lumii, dar este adevărat şi că există ascunderi în asumarea responsabilităţilor care ar trebui să fie împărtăşite. În afară de asta, încă nu s-a stins dorinţa multora de a dărâma zidurile care despart şi de a stabili înţelegeri ample, chiar şi prin dispoziţii legislative şi practici administrative care să favorizeze integrarea, schimbul reciproc şi îmbogăţirea reciprocă. De fapt, perspective de convieţuire între popoare pot să fie oferite prin linii prudente şi concertate pentru primire şi integrare, permiţând ocazii de intrare în legalitate, favorizând dreptul just la reconstituirea familiară, la azil şi la refugiu, compensând necesarele măsuri restrictive şi contrastând detestabilul trafic de persoane. Tocmai aici diferitele organizaţii cu caracter internaţional, în cooperare între ele şi cu statele, pot să furnizeze aportul lor special în a concilia, cu diferite modalităţi, recunoaşterea drepturilor persoanei şi principiul suveranităţii naţionale, cu referinţă specifică la exigenţele de securitate, de ordine publică şi de control al graniţelor.

Drepturile fundamentale ale persoanei pot să fie punctul focal al angajării de coresponsabilitate a instituţiilor naţionale şi internaţionale. Apoi, ea este strâns legată de "deschiderea la viaţă, care este în centrul adevăratei dezvoltări", aşa cum am reafirmat în Enciclica Caritas in veritate (cf. nr. 28), unde făceam şi apel la state pentru ca să promoveze politici în favoarea centralităţii şi integrităţii familiei (cf. ibid., nr. 44). Pe de altă parte, este evident că deschiderea la viaţă şi drepturile familiei trebuie să fie reafirmate în diferitele contexte, deoarece "într-o societate în curs de globalizare, binele comun şi angajarea pentru el nu pot să nu asume dimensiunile întregii familii umane, adică ale comunităţii popoarelor şi naţiunilor" (ibid., nr. 7). Viitorul societăţilor noastre se sprijină pe întâlnirea dintre popoare, pe dialogul dintre culturi respectând identităţile şi diferenţele legitime. În acest scenariu, familia menţine rolul său fundamental. De aceea, Biserica, prin vestirea Evangheliei lui Cristos în orice sector al existenţei, duce înainte "angajarea... nu numai în favoarea individului migrant, ci şi a familiei sale, loc şi resursă a culturii vieţii şi factor de integrare a valorilor", aşa cum am reafirmat în Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului din anul 2006.

Iubiţi fraţi şi surori, vă revine şi vouă să sensibilizaţi spre forme de coresponsabilitate organizaţiile care se dedică lumii migranţilor şi itineranţilor. Acest sector pastoral este legat de un fenomen în continuă expansiune, deci rolul vostru va trebui să se traducă în răspunsuri concrete de apropiere şi de însoţire pastorală a persoanelor, ţinând cont de diferitele situaţii locale. Asupra fiecăruia dintre voi invoc lumina Duhului Sfânt şi ocrotirea maternă a Sfintei Fecioare Maria, reînnoind mulţumirea mea pentru slujirea pe care o aduceţi Bisericii şi societăţii. Inspiraţia fericitului Giovanni Battista Scalabrini, definit "Părintele migranţilor" de către Venerabilul Ioan Paul al II-lea şi de la a cărui naştere pentru cer vom comemora 150 de ani la 1 iunie, să lumineze acţiunea voastră în favoarea migranţilor şi itineranţilor şi să vă stimuleze la o caritate tot mai atentă, care să le dea mărturie despre iubirea inepuizabilă a lui Dumnezeu. Din partea mea vă asigur rugăciunea, în timp ce din inimă vă binecuvântez.

BENEDICTUS PP. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.