Darurile Duhului Sfânt

Dacă-i dar, nu-i de la mine,
Vine de sus pentru oricine.
Se poate cere în rugăciune,
Este chiar singura opţiune.
 
Nu-i vorba de ceva natural,
Care să te ferească de spital.
Nu se dobândeşte ereditar,
Căci este doar un gratuit dar.
 
Darul e unul, deşi e multiplu,
Este peste de două ori triplu.
E perfect, se împarte-n şapte,
Nu se ia după ale lumii şoapte.
 
De ai unul singur, pe toate le ai,
Nu eşti pasăre, însă din aripi dai.
Ale sale aripi cu drag îţi dăruieşte,
Te conduce lin şi simţi că te iubeşte.
 
Înţelepciunea este primul dar,
Cine îl are este învăluit de har.
Face deosebire între rău şi bine,
Viaţa îi este respectată de oricine.
 
Înţelegerea îl caracterizează mereu,
Dacă nu e înţeles nu i se pare greu.
Încearcă să-nţeleagă el pe ceilalţi,
Tratând duşmanii ca pe nişte fraţi.
 
Sfatul îi este urmat de lume multă,
Când deschide gura toţi îl ascultă.
Ştie că e nevoie de discernământ,
Cerându-l umil prin rugă şi cânt.
 
Puterea îl însoţeşte în orice discurs,
Iar vorba-i dulce, nu ca al şcolii curs.
Pătrunde-n inimă, întunericul risipeşte,
Nu face distincţie, atunci când iubeşte.
 
Ştiinţa îl ajută să-nţeleagă misterul:
Ştie de ce există pământul şi cerul.
Nu e hazardul ce ne ţine-n existenţă,
Ci cauza divină, cea care dă esenţă.
 
Evlavia se-ndreaptă către Donator,
Simţind alinarea Duhului mângâietor.
Ea în rugăciune le cuprinde pe toate,
De când vine la viaţă şi până la moarte.
 
Frica de Domnul e al şaptelea dar,
Însă nu e ultimul cu privire la har.
La început se uită ca prin minune,
Unde izvorăşte divina înţelepciune.
 
Darurile Duhului sunt ca o sferă,
Ce învăluie lin întreaga atmosferă.
Prin ele plămânii respiră uşuraţi,
Cei care le au se simt uniţi ca fraţi.

Pr. Mihai Afrenţoae

lecturi: 28.