Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Etapa diecezană a Olimpiadei de Religie

La Școala "Al.I. Cuza" din Bacău s-a desfășurat sâmbătă, 17 aprilie 2010, faza diecezană a Olimpiadei de Religie pentru clasele V-VIII, la care au participat aproximativ 110 copii. În paralel s-a desfășurat și etapa diecezană a concursului de eseuri (clasele IX-XII) și concursul internațional de desene "Să trecem pragul speranței" (clasele I-XII).

În zilele în care se pregătea să marcheze 150 de ani de existență, Școala "Al.I. Cuza" din Bacău s-a dovedit a fi o gazdă deosebit de generoasă pentru cei aproximativ 130 de copii catolici care au participat sâmbătă, 17 aprilie 2010, la diferitele concursuri organizate de Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școală, al Diecezei Romano-Catolice de Iași. Îmbrăcată în haine de sărbătoare, școala și-a deschis porțile pentru toți aceia care au ales să participe la Olimpiada de Religie, la concursul de eseuri sau la concursul de desene.

Cu multe emoții, elevii au sosit dis de dimineață din diferite colțuri ale diecezei, de aproape sau de departe, de la Suceava, Huși, Iași, Roman, Onești, Bacău. Însoțiți de profesorii lor, au fost îndrumați spre amfiteatrul școlii, acolo unde au fost așteptați cu multă bucurie de inspectorul școlar diecezan, pr. conf. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., de inspectorul de specialitate de la ISJ Bacău, doamna Irina Leonte, de inspectorul zonal de religie romano-catolică, pr. Petru-Sebastian Tamaș, de directorul adjunct al școlii, domnul Costel Păduraru. Aceștia i-au felicitat pe copii și tineri pentru că au ajuns la această etapă a concursului.

Îndemnați și însoțiți de către profesorii lor, după cuvântul de bun venit, elevii au căutat pe listele afișate să vadă în care colț al "furnicarului" vor avea de lucru și s-au îndreptat apoi spre sălile pregătite dinainte.

La etapa interjudețeană (diecezană) a Olimpiadei de Religie Romano-Catolică pentru elevii claselor V-VIII s-au calificat 110 elevi din toată Dieceza de Iași. Munca deopotrivă a elevilor, profesorilor, familiilor, dar și a preoților din comunitățile din care provin elevii, a fost concretizată prin obținerea unor rezultate deosebite: 23 note între 9,50-10,00; 21 note între 9,00-9,49; 20 note între 8,50-8,99; 14 note între 8,00-8,49.

În același timp, a avut loc concursul de eseuri si creație religioasă "Lumină din Lumină" pentru elevi ai claselor IX-XII. Au participat cei care la etapele județene au obținut premiile I și II. Premierea câștigătorilor la acest concurs a avut loc în aceeași zi, după-amiază, la ora 14.00, în amfiteatrul școlii, în prezența profesorilor însoțitori și a elevilor mai mici.

La concursul internațional de desene "Să trecem pragul speranței", coordonat de prof. Maricica Bejenaru, au participat aproximativ 130 de lucrări ale copiilor, atât pe hârtie, cât și pe sticlă și lemn. În timpul olimpiadei, o comisie formată din specialiști a analizat lucrările și a alcătuit un clasament al celor mai reușite, care vor fi duse în Italia. După susținerea examenului scris al olimpiadei, elevii și profesorii au putut vedea această expoziție de desene.

În cursul după-amiezii, profesorii evaluatori au verificat lucrările elevilor cu multă atenție, simț de răspundere, seriozitate, obiectivitate, iar spre seară au afișat rezultatele. Bucuria a fost încununată cu vizita PS Petru Gherghel, care i-a felicitat și încurajat pe profesori în activitatea didactică, educativ-formativă.

Pentru toți a fost o experiență unică: unii au crescut spiritual, alții și-au făcut prieteni; pentru unii a fost o vitamină pentru suflet, pentru alții o îmbogățire, dar pentru toți o bucurie.

Redacția Biserica și viața

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 aprilie: Bacău: Etapa diecezană a Olimpiadei de Religie


 

lecturi: 41.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat