Ucenicul lui Dumnezeu. Invitaţie la reculegeri ignaţiene

Poate că timpul nostru nu-i decât timpul fragmentării şi dispersiei fiinţei umane. Iar când reunirea fragmentelor are loc, fiindcă numai aşa o fiinţă poate deveni funcţională pe plan economic şi social, produsul rezultat nu se deosebeşte foarte mult de un robot eficient, supus, uşor de condus, uşor de manipulat, fiindcă e gol pe dinăuntru. Iar procesul ipotetic de reunire al fragmentelor s-ar numi "asamblare" - ca la orice tip de maşină, mai mult sau mai puţin performantă.

Acesta ar putea fi algoritmul eficientizării producţiei de bunuri materiale. Numai că robotul există şi funcţionează, însă nu trăieşte. Viaţa înseamnă infinit mai mult decât suma părţilor componente ale organismului uman, fie ele chiar şi funcţionale. De aceea, ca să trăim, avem nevoie disperată să ne regăsim sufletul. Existenţa ne-am putea-o duce fiecare separat, fără descoperirea sufletului, fără legături de suflet, fără ca sufletul fiecăruia să-l oglindească pe al celuilalt şi toate împreună, chipul Lui Dumnezeu. Dar viaţa, nu. Iar acest proces de regenerare al fiecăruia şi al tuturor înseamnă descoperirea şi luminarea conştientă a sufletului ca să primim harul şi iubirea lui Dumnezeu.

Aceasta este reculegerea.

Unora dintre noi, Dumnezeu le dăruie o zi, altora trei zile, altora şapte zile, altora o lună întreaga de reculegere şi exerciţii spirituale, iar altora - întreaga viaţă. Dar chiar şi o singură zi de reculegere poate lumina înţelesul timpului şi faptei, transformând existenţa în viaţă, fiinţa umană în om şi omul în "ucenicul lui Dumnezeu" . Iar starea de "ucenic" implică, după Isaia 50,4-11, "limba de ucenic, ca să vorbesc celor deznădăjduiţi", ascultarea şi deschiderea urechii, harul statorniciei. E un itinerar de creştere spirituală, aşa cum Isus însuşi "creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,52)

Acesta e sensul reculegerilor spirituale.

Să privim cu atenţie imaginea care însoţeşte invitaţia la reculegerile lunare ignaţiene: pare impersonală, dar fiecare ne regăsim acolo: mâinile care ţin cartea sunt acoperite de veşmânt, aşa cum sufletul e învăluit în realitatea zilnică; literele cărţii nu se lasă descifrate - ar trebui să le vedem de aproape, cu ochii inimii şi nu numai cu ochii corpului; iar asupra inimii pâlpâie un sâmbure de lumină - are forma unei flăcărui de lumânare, deşi nicăieri în imagine nu apare vreo lumânare. Poate că lumina vine de la carte, poate că vine din inima celui care meditează. Doar cuvântul lui Dumnezeu e "lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om" (In 1,9). Iar aceasta este esenţa vieţii. Nu a existenţei de robot, ci a vieţii.

Fiecare dintre noi putem alege să ţinem aprinsă acea lumină în inimă - sau nu. Să avem viaţă deplină sau numai să ne ducem existenţa. Să trăim în bucurie, speranţă şi iubire - sau să nu simţim decât nesfârşita oboseală şi tristeţe a unei rătăciri fără scop prin propria existenţă.

Altfel spus, în weekend-ul mult aşteptat, ne putem lăsa "asamblaţi" ca orice robot, recuperându-ne numai fizic (în fond, "panem et circenses" au mai cerut şi alţii în istorie - acum, doar circul cu care ne mulţumim s-a schimbat) - sau ne putem regenera cu adevărat - găsindu-ne pe noi înşine în Cuvântul lui Dumnezeu.

La una dintre reculegerile ignaţiene, părintele spiritual, vorbind despre libertatea interioară, afirma: "suport-depăşesc-înving" răul. Iar "programul de viaţă" al ucenicului lui Dumnezeu ar putea fi formulat astfel: "Îmi asum condiţia, suport, depăşesc, înving" mai întâi răul din mine, ca să-l recunosc şi să-l pot învinge pe cel din afară. În felul acesta, noi înşine devenim schimbarea pe care o dorim în lume. Poate că de aceea în dreptul inimii, pe acea imagine din invitaţie, apare un sâmbure de lumină. Iar lumina întregii imagini e dulce şi vie, ca filtrată prin miere: "Rămâi cu noi, pentru că se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite" (Lc 24,29).

Şi, cu fiecare reculegere, Domnul rămâne în noi şi cu noi, în seara care se lasă, în ziua care vine, în fiecare clipă, mereu şi pentru totdeauna.

Dr. Ecaterina Hanganu

* * *

La Centrul "Xaverianum" din Iaşi, în cadrul activităţilor pentru anul 2009-2010, se organizează o zi de reculegere ignaţiană, în fiecare a patra sâmbătă din fiecare lună. Următoarea va fi sâmbătă, 24 aprilie 2010.

Program:

• 09.00: deschidere şi rugăciune de dimineaţă

• 09.20: introducere în tema zilei

• 10.00: timp de rugăciune personală în tăcere I

• 13.00-13.30: pauză de masă

• 13.30: timp de rugăciune personală în tăcere II

• 15.00: Calea Luminii

• 16.00: sfânta Liturghie

• 17.00: încheierea reculegerii

În cadrul acestei zile se oferă posibilitate pentru colocvii şi spovezi. Participanţii trebuie să aibă o Biblie, un caiet, un pix şi un pacheţel pentru prânz.

Centrul "Xaverianum" este situat în cartierul Copou, str. Frederic, 18, 700469-Iaşi, tel. 0232/276215, www.iezuiti.ro.

* * *

Iaşi: Programul activităţilor 2009-2010 de la Centrul "Xaverianum"

lecturi: 17.