Vederea Giulgiului

(La vizitarea Giulgiului cu credincioşii români din Torino, 19 aprilie 2010)

Ziua aceasta este sfântă!
Nu e una oarecare.
Giulgiul care ne cuvântă
Ne-adunat pe fiecare.

Sau mai bine poate spus,
Cel care ne-a strâns grămadă,
Este chipul lui Isus,
Expus lumii să se vadă.

E un chip însângerat,
Pe o pânză, mărturie,
Un miracol observat
La prima fotografie.

Noi ce stăm în faţa lui
Suntem prinşi de meditare.
Vedem semnele de cui,
Rănile în sângerare.

Vedem cât sânge-a vărsat,
Cât de mult s-a chinuit
Până ne-a răscumpărat
Domnul nostru răstignit.

Despre rănile lui sfinte
Ne vorbise Isaia,
Multe veacuri înainte,
Când rostise profeţia.

"Vor vedea pe cel străpuns"
Aşa ne spunea profetul.
Giulgiul este un răspuns,
Revelându-ne secretul.

Rănile lui numeroase
Care nu le-a meritat,
Pentru noi sunt preţioase.
Prin ele ne-am vindecat.

A luat asupra lui
Bicele menite nouă,
Tot păcatul omului,
A venit ca să îl plouă.

Ca un miel dus în tăcere
Spre jertfit şi sugrumare,
El stătea fără putere
În mână la fiecare.

În mâinile lui Pilat
Care iute a dat sentinţa
Şi uşor l-a condamnat
Neglijându-şi conştiinţa.

În mâinile de soldat
Care l-au strâns cu frânghie
Şi apoi l-au atârnat
Pironindu-l în trei cuie.

Giulgiul este ca o carte
Stând deschisă spre privire.
Ne vorbeşte despre-o moarte
Care ne-a dat mântuire.

E moartea ispăşitoare
A celui de trei ori sfânt,
Cu o viaţă iubitoare,
Cum nu-i alta pe pământ.

Pentru noi nu-i înşelare.
E un semn clar, preţios.
Ne-aminteşte de iertare,
De iubirea lui Cristos.

Ne-aminteşte de păcat
Ce-a dat omului durere,
Ce străbate-n lung şi-n lat
Tot pământul până piere.

Ne-aminteşte că-mpreună
Şi noi am contribuit
Ca să-i facem o cunună.
Din spini mari când n-am iubit.

Nu poporul din vechime
Ar fi singur vinovat.
Suntem toţi, marea mulţime
Când comitem un păcat.

Giulgiul îmi vorbeşte mie,
Fiecărui păcătos,
Şi va spune pe vecie:
Să iubeşti ca şi Cristos!

Nu lăsa să te distrugă
Răutatea infernală !
Ieşi din rău prin sfântă rugă,
Din ispită, din momeală!

Giulgiul e de la-nviere.
Este semnul lui Cristos,
Care cu a sa putere
A ieşit victorios.

În mormântul gol, deschis
Erau giulgiul şi ştergarul.
Îngerii din paradis
Admirau acolo harul.

Şi spuneau cu glasul sfânt:
Pentru ce îl căutaţi
Pe cel viu într-un mormânt?
A-nviat ! Mergeţi la fraţi!

Magdalena ce-n durere
Stătea tristă la mormânt
Auzi spre mângâiere
Glasul său, al său cuvânt.

Adevăr, fără-ndoială,
Printre pânze şi fâşii
Este scos clar la iveală
De mulţimi de mărturii.

Chiar de Giulgiul prin istorii
Undeva s-ar fi pierdut
Avem prea multe memorii
Ca sa credem ce-am crezut.

Toţi apostolii văzură
Chipul lui transfigurat.
Rănile îi cunoscură
După ce a înviat.

Toma cel care respinse
Să creadă de la-nceput
Rănile i le atinse.
L-a văzut şi a crezut.

Ucenici cu el în casă
Înspre seară au mâncat
Peşte fript aflat pe masă.
El era cu-adevărat.

Sus pe munte la-nălţare
Ucenicii l-au văzut
Când cu binecuvântare
Înspre cer a dispărut.

E ascuns vederii noastre
Până-n ziua de apoi.
Nu-i departe-n zări albastre.
Este-aproape, lângă noi.

Este-aici cu noi la Cină
Când mereu o celebrăm
Nu-i vedem faţa divină
Dar de el ne bucurăm.

Giulgiul său e amintire
Care-n noi s-a imprimat.
Eu vă spun cu-nsufleţire
Că Isus a înviat.

Pr. Eugen Budău

lecturi: 38.