Pe căi diferite de cele ale lumii

Libertatea papei

de Lucetta Scaraffia

Spre deosebire de ceea ce se citeşte în multe ziare care, în apropierea celui de-al cincilea aniversar de pontificat al lui Benedict al XVI-lea, îl reprezintă ca slab şi atacat din toate părţile sau ca pe un bătrân teolog care nu ştie să înţeleagă lumea de astăzi, spre deosebire de cei care-i cer, cu scrieri pe ziduri sau pe manifeste, demisia inimaginabilă, sunt convinsă că pentru papa Ratzinger această dată coincide cu un moment de forţă. Pentru că denunţările şi polemicile dau dreptate severităţii manifestată de el mereu faţă de preoţii vinovaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor, atitudinii sale intransigente faţă de relele care chinuiesc Biserica şi pe care el însuşi le-a denunţat, înainte de a deveni succesor al lui Petru, cu cuvinte clare şi publice.

De fapt, acest moment de criză marchează înfrângerea neîndoielnică a celor care au susţinut mereu că tăcerea folosea pentru a ocroti instituţia, a celor care credeau că a accepta răul era inevitabil într-o realitate de fiinţe umane slabe, a celor care au preferat să se prefacă că nu văd şi nu ştiu. Furtuna va face curăţenie în rândurile Bisericii, va frânge complicităţile şi-l va ajuta pe papa să construiască acea comunitate de "îngeri" pe care şi-o dorea în urmă cu câteva zile, ştiind sigur că e vorba de o speranţă omeneşte imposibil de realizat, dar foarte conştient că trebuie să-şi propună un model înalt la care să aspire pentru a putea merge înainte şi a se îmbunătăţi. Vijelia va permite mai ales lui Benedict al XVI-lea să continue eliberat de o povară grea de păcate şi de tăceri pentru acel drum pe care l-a indicat încă din prima zi a pontificatului său: un drum dificil şi în urcuş spre o îmbunătăţire continuă, a clerului şi a credincioşilor.

În apostolatul său papa cere tot mai mult şi pare să mute tot mai sus bara (peste care se fac săriturile la înălţime, n.t.), fără a se mulţumi să numere mulţimea credincioşilor care-l aplaudă în Piaţa "Sfântul Petru" sau să constate reluarea cuvintelor sale din partea organelor de informaţie. Ba chiar pare că de asta nu se îngrijeşte - şi poate că şi din această cauză mass-media se supără - în timp ce este clar că-l interesează mai ales să conducă Biserica spre înainte, spre o purificare spirituală continuă. Exclusiv pe acest plan se situează cuvintele sale şi explicările textelor sacre făcute de el, numai la acest nivel devine elocventă privirea lui dulce, profundă şi mereu atentă.

În substanţă, pe Benedict al XVI-lea îl interesează să fie bun papă, adică o călăuză spirituală a catolicilor. Şi acest lucru deranjează aşa de mult lumea şi pe stăpânii puternici ai informaţiei şi ai politicii: faptul că aşa de evident îi consideră irelevanţi în faţa exigenţei de a medita şi a explica toate cuvintele lui Isus. "Nu ne răspunde, nu vorbeşte despre noi", continuă să protesteze şi între timp nu ştiu să asculte ceea ce spune, nu ştiu să înţeleagă că în cuvintele lui există mereu un răspuns la ceea ce se întâmplă, dar mutat pe un plan mai înalt. Într-o societate în care învinge mereu vulgarizarea, explicarea mai uşoară, deci şi mai grosolană, papa se propune ca o fractură, ca o diversitate pentru mulţi insuportabilă.

Forţa lui se revelează în această capacitate de a urma alte timpuri, de a se mişca pe căi diferite de cele ale lumii. Pentru a face asta trebuie să fii într-adevăr puternic, trebuie să ştii să vezi cu multă claritate ceea ce se întâmplă, mai ales trebuie să ştii să înduri singurătatea. Benedict al XVI-lea are capacitatea intelectuală şi forţa spirituală şi psihologică. Numai aşa poate să ne facă lumină, poate să traseze drumul pentru o Biserică purificată şi liberă, aşa cum face şi va face. Se citeşte că astăzi există credincioşi care, dezamăgiţi după scandalurilor abuzurilor sexuale, părăsesc Biserica. Din contra, acesta este tocmai momentul de a intra, de a paria pe faptul evident că Isus n-o abandonează pe mireasa sa şi că relele nu vor birui. Graţie şi iubitului nostru papă Benedict.

(După L'Osservatore romano, 17 aprilie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.