Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

La audiența generală papa le amintește preoților misiunea de a învăța

În Biserică Cristos nu este niciodată absent

"Glasul Bunului Păstor": asta ar vrea poporul creștin să recunoască într-un preot. Asta a afirmat papa în timpul audienței generale de miercuri, 14 aprilie 2010, în Piața "Sfântul Petru". În timpul întâlnirii, pontiful a lansat un apel la solidaritate față de oamenii chinezi loviți de cutremur.

Gândul meu se îndreaptă spre China și spre oamenii loviți de un puternic cutremur de pământ, care a provocat numeroase pierderi de vieți umane, răni și daune uriașe. Mă rog pentru victime și sunt aproape în mod spiritual de persoanele încercate de o calamitate așa de gravă; pentru ele implor de la Dumnezeu ușurare în suferință și curaj în aceste adversități. Doresc din inimă ca să nu lipsească solidaritatea comună.

Anterior, papa a dedicat cateheza misiunii de a învăța încredințată preoților.

Dragi prieteni,

În această perioadă pascală, care ne conduce la Rusalii și ne îndreaptă și spre celebrările de încheiere a Anului Sfintei Preoții, programate la 9, 10 și 11 iunie, îmi este drag să dedic încă niște reflecții temei slujirii primite prin hirotonire, oprindu-mă asupra realității fecunde a configurației preotului lui Cristos capul, în exercitarea celor tria munera pe care le primește, adică a celor trei funcții de a învăța, a sfinți și a conduce.

Pentru a înțelege ce înseamnă a acționa in persona Christi Capitis - în persoana lui Cristos Capul - din partea preotului și pentru a înțelege și ce consecințe derivă din misiunea de a-l reprezenta pe Domnul, în special în exercitarea acestor trei funcții, trebuie clarificat înainte de toate ce anume se înțelege prin "reprezentare". Preotul îl reprezintă pe Cristos. Ce vrea să spună, ce înseamnă "a reprezenta" pe cineva? În limbajul obișnuit înseamnă - în general - a primi delegație de la o persoană pentru a fi prezent în locul ei, pentru a vorbi și a acționa în locul ei, pentru că acela care este reprezentat. În limbajul obișnuit înseamnă - în general - a primi delegație de la o persoană pentru a fi prezent în locul ei, pentru a vorbi și a acționa în locul ei, pentru că acela care este reprezentat este absent de la acțiunea concretă. Ne întrebăm: preotul îl reprezintă pe Domnul în același mod? Răspunsul este nu, deoarece în Biserică Cristos nu este niciodată absent, Biserica este trupul său viu și el este capul Bisericii, prezent și activ în ea. Cristos nu este niciodată absent, ba chiar este prezent într-un mod total liber de limitele spațiului și timpului, grație evenimentului Învierii, pe care-l contemplă în mod special în acest timp al Paștelui.

De aceea, preotul care acționează in persona Christi Capitis și reprezentându-l pe Domnul, nu acționează niciodată în numele unui absent, ci în însăși persoana lui Cristos Înviat, care se face prezent cu acțiunea sa realmente eficace. Acționează realmente și realizează ceea ce preotul n-ar putea să facă: consacrarea vinului și a pâinii pentru ca să fie realmente prezența Domnului, dezlegarea de păcate. Domnul face prezentă propria sa acțiune în persoana care săvârșește aceste gesturi. Aceste trei misiuni ale preotului - pe care Tradiția le-a identificat în diferitele cuvinte de trimitere ale Domnului: a învăța, a sfinți și a conduce - în distincția lor și în unitatea lor profundă sunt o specificare a acestei reprezentări eficace. Ele sunt în realitate cele trei acțiuni ale lui Cristos înviat, același pe care astăzi în Biserică și în lume este învățat și astfel creează credință, reunește poporul, creează prezența adevărului și construiește realmente comuniunea Bisericii universale; și sfințește și conduce.

Prima misiune despre care aș vrea să vorbesc astăzi este munus docendi, adică aceea de a învăța. Astăzi, în deplină urgență educativă, munus docendi a Bisericii, exercitată în mod concret prin slujirea fiecărui preot, este deosebit de importantă. Trăim într-o mare învălmășeală în privința alegerilor fundamentele ale vieții noastre și a întrebărilor despre ce este lumea, de unde vine, unde mergem, ce trebuie să facem pentru în săvârși binele, cum trebuie să trăim, care sunt valorile realmente pertinente. În raport cu toate acestea, există atâtea filozofii contrastante, care se nasc și dispar, creând o confuzie în privința deciziilor fundamentale, cum să trăim, pentru ce nu mai știm, în mod obișnuit, din ce anume și prin ce anume suntem făcuți și încotro mergem. În această situație se realizează cuvântul Domnului, căruia i s-a făcut milă de mulțime pentru că erau ca niște ori fără păstor (cf. Mc 6,34). Domnul avusese această constatare atunci când a văzut miile de persoane care-l urmau în deșert pentru că, în diversitatea curentelor din acea vreme, nu mai știu care este adevăratul sens al Scripturii, ce anume spunea Dumnezeu. Domnul, mânat de compasiune, a interpretat cuvântul lui Dumnezeu, el însuși este cuvântul lui Dumnezeu, și astfel a dat o orientare. Aceasta este funcția in persona Christi a preotului: să facă prezentă, în confuzia și în dezorientarea din timpurile noastre, lumina cuvântului lui Dumnezeu, lumina care este Cristos însuși în această lume a noastră. Deci preotul nu învață propriile idei, o filozofie pe care el însuși a inventat-o, a găsit-o sau care-i place; preotul nu vorbește de la sine, nu vorbește pentru sine, pentru a-și crea probabil admiratori sau un partid propriu; nu spune lucruri proprii, invenții proprii, ci, în confuzia tuturor filozofiilor, preotul învață în numele lui Cristos prezent, propune adevărul care este Cristos însuși, cuvântul său, modul său de a trăi și de a merge înainte. Pentru preot este valabil ceea ce Cristos a spus despre el însuși: "Învățătura mea nu este a mea" (In 7,16); adică Cristos nu se propune pe sine însuși, ci, ca Fiu, este glasul, cuvântul Tatălui. Și preotul trebuie să spună și să acționeze mereu astfel: "Învățătura mea nu este a mea, nu propag ideile mele sau ceea ce îmi place, ci sunt gura și inima lui Cristos și fac prezentă această învățătură unică și comună, pe care a creat-o Biserica universală și care creează viața veșnică.

Acest fapt, adică preotul nu inventează, nu creează și nu proclamă propriile idei deoarece învățătura pe care o vestește nu este a lui, ci a lui Cristos, nu înseamnă, pe de altă parte, că el este neutru, ca și cum ar fi purtător de cuvânt care citește un text pe care, probabil nu și-l însușește. Și în acest caz este valabil modelul lui Cristos, care a spus: Eu nu sunt de la mine și nu trăiesc prin mine, ci vine de la Tatăl și trăiesc prin Tatăl. De aceea, în această identificare profundă, învățătura lui Cristos este cea a Tatălui și el însuși este una cu Tatăl. Preotul care vestește cuvântul lui Cristos, credința Bisericii și nu ideile proprii, trebuie să mai spună: Eu nu trăiesc de la mine și prin mine, ci trăiesc cu Cristos și de la Cristos și de aceea ceea ce ne-a spus Cristos devine cuvântul meu chiar dacă nu este al meu. Viața preotului trebuie să se identifice cu Cristos și, în felul acesta, cuvântul care nu este propriu devine, totuși, un cuvânt profund personal. Sfântul Augustin, despre această temă, vorbind despre preoți, a spus: "Și noi ce anume suntem? Slujitori (ai lui Cristos), servitorii lui; pentru că ceea ce vă împărțim vouă nu este al nostru, deoarece suntem slujitori ca și voi" (Discurs 229/E, 4).

Învățătura pe care preotul este chemat s-o ofere, adevărurile credinței, trebuie să fie interiorizate și trăite într-un intens drum spiritual personal, așa încât realmente preotul să intre într-o profundă, interioară comuniune cu Cristos însuși. Preotul crede, primește și încearcă să trăiască, înainte de toate ca proprie, ceea ce a învățat Domnul și Biserica a transmis, în acel parcurs de întruchipare cu propria slujire pentru care sfântul Ioan Maria Vianney este martor exemplar (cf. Scrisoarea de convocare a Anului Sfintei Preoții). "Uniți în aceeași caritate - afirmă tot sfântul Augustin - cu toții suntem auditorii celui care pentru noi este în cer unicul Învățător" (Enarr. in Ps., 131, 1, 7).

Prin urmare, glasul preotului poate să pară des "glasul celui care strigă în pustiu" (Mc 1,3), ci tocmai în asta constă forța lui profetică: în faptul de a nu fi niciodată omologat, nici omologabil, la nici o cultură sau mentalitate dominantă, ci în faptul de a arăta unica noutate capabilă să realizeze o autentică și profundă reînnoire a omului, adică faptul că Cristos este Cel Viu, este Dumnezeul apropiat, Dumnezeul care lucrează în viața și pentru viața lumii și ne dăruiește adevărul, modul de a trăi.

În pregătirea atentă a predicii festive, fără a o exclude pe cea din timpul săptămânii, în efortul de formare catehetică, în școli, în instituțiile academice și, în mod special, prin acea carte nescrisă care este însăși viața lui, preotul este întotdeauna "profesor", învață. Dar nu cu prezumția celui care impune adevăruri proprii, ci cu umila și liniștita certitudine a celui care a întâlnit adevărul, a fost cuprins și transformat de el, și de aceea nu poate să nu-l vestească. De fapt, preoția nu și-o poate alege nimeni de la sine, nu este un mod pentru a ajunge la o siguranță în viață, pentru a cuceri o poziție socială: nimeni nu și-o poate da, nici nu și-o poate căuta de la sine. Preoția este răspuns la chemarea Domnului, la voința lui, pentru a deveni vestitori nu ai unui adevăr personal, ci ai adevărului său.

Iubiți confrați preoți, poporul creștin cere să asculte din învățăturile noastre doctrina eclezială genuină, prin care să poată reînnoi întâlnirea cu Cristos care dăruiește bucuria, pacea, mântuirea. Sfânta Scriptură, scrierile părinților și învățătorilor Bisericii, Catehismul Bisericii Catolice constituie, în această privință, puncte de referință de care nu se poate face abstracție în exercitarea lui munus docendi, așa de esențială pentru convertirea, drumul de credință și mântuirea oamenilor. "Hirotonirea sacerdotală înseamnă: a fi cufundați (...) în adevăr" (Omilie pentru Liturghia Crismei, 9 aprilie 2009), acel adevăr care nu este pur și simplu un concept sau un ansamblu de idei care trebuie transmise și asimilate, ci că persoana lui Cristos, cu care, pentru care și în care trebuie trăit și, astfel, în mod necesar, se naște și actualitatea și comprehensibilitatea vestirii. Numai această conștiință a unui adevăr făcut persoană în Întruparea Fiului justifică mandatul misionar: "Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15). Numai dacă adevărul este destinat oricărei creaturi, nu este impunere a ceva, ci deschidere a inimii pentru ceea este creată.

Iubiți frați și surori, Domnul a încredințat preoților o mare misiune: să fie vestitori ai Cuvântului său, ai adevărului care mântuiește; a fi glasul lui în lume pentru a duce ceea ce folosește pentru adevăratul bine al sufletelor și pentru drumul autentic de credință (cf. 1Cor 6,12). Sfântul Ioan Maria Vianney să fie exemplu pentru toți preoții. El era un om de mare înțelepciune și de forță eroică în a opune rezistență presiunilor culturale și sociale din timpul lui pentru a putea conduce sufletele la Dumnezeu: simplitate, fidelitate și promptitudine erau caracteristicile esențiale ale predicii lui, transparență a credinței lui și a sfințeniei lui. Poporul creștin era edificat și, așa cum se întâmplă cu autenticii învățători din orice timp, recunoștea în asta lumina adevărului. În definitiv, recunoștea în asta, ceea ce ar trebui să se recunoască mereu într-un preot: glasul Păstorului cel Bun.

(După L'Osservatore romano, 15 aprilie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat