Discursul papei la sfârşitul Căii Sfintei Cruci la Colosseum

Iubiţi fraţi şi surori,

În rugăciune, cu suflet recules şi emoţionat, am parcurs în această seară drumul crucii, cu Isus am urcat pe Calvar şi am meditat suferinţa lui, redescoperind cât de profundă este iubirea pe care el a avut-o şi o are faţă de noi.

Însă, în acest moment, nu vrem să ne limităm la o compasiune dictată numai de sentimentul nostru slab, vrem mai degrabă să ne simţim părtaşi de suferinţa lui Isus, vrem să-l însoţim pe Învăţătorul nostru împărtăşind pătimirea lui în viaţa noastră, în viaţa Bisericii, pentru viaţa lumii, deoarece ştim că tocmai în cruce, în iubirea fără limite care se dăruieşte în întregime pe sine însăşi se află izvorul harului, al eliberării, al păcii, al mântuirii.

Textele, meditaţiile, rugăciunile de la Via crucis ne-au ajutat să privim acest mister al pătimirii pentru a învăţa imensa lecţie de iubire pe care Dumnezeu ne-a dat-o trăind în fiecare zi aceeaşi iubire, singura forţă capabilă să schimbe lumea.

În seara aceasta l-am contemplat pe Isus în chipul său plin de durere, batjocorit, chinuit, desfigurat de păcatul omului, mâine noapte îl vom contempla în chipul său plin de bucurie, strălucitor şi luminos. De când Isus a coborât în mormânt, mormântul şi moartea nu mai sunt loc fără speranţă, unde istoria se închide în eşecul cel mai total, unde omul atinge limita extremă a neputinţei sale. Vinerea Sfântă este ziua celei mai mari speranţe, cea formată pe cruce, în timp ce Isus moare, în timp ce-şi dă ultima respiraţie strigând cu glas tare: "Părinte, în mâinile tale încredinţez duhul meu" (Lc 23,46). Încredinţându-şi existenţa în mâinile Tatălui, el ştie că moartea lui devine izvor de viaţă. Asemenea seminţei în pământ, trebuie să se rupă pentru ca planta să se poată naşte. Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, dacă însă moare, produce rod mult. Isus este bobul de grâu care cade în pământ, se frânge, se rupe, moare şi pentru aceasta poate să aducă rod. Din ziua în care Cristos a fost înălţat pe ea, crucea care apărea ca semn al abandonării, al singurătăţii, al eşecului a devenit un nou început. Din profunzimea morţii se înalţă promisiunea vieţii veşnice, pe cruce luminează deja strălucirea victorioasă a zorilor zilei de Paşte.

În tăcerea acestei nopţi, în tăcerea care învăluie Sâmbăta Sfântă, atinşi de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, să trăim în aşteptarea zorilor celei de-a treia zi, zorile victoriei iubirii lui Dumnezeu, zorile lumii care permite ochilor inimii să vadă în mod nou viaţa, dificultăţile, suferinţa. Insuccesele noastre, dezamăgirile noastre, amărăciunile noastre care par să însemne prăbuşirea a toate sunt luminate de speranţă. Actul de iubire al crucii este confirmat de Tatăl şi lumina strălucitoare a învierii învăluie şi transformă totul. Din trădare se poate naşte prietenia, din renegare iertarea, din ură iubirea. Dă-ne, Doamne, să purtăm cu iubire crucea noastră, crucile noastre zilnice, având certitudinea că ele sunt luminate de strălucirea Paştelui tău. Amin.

BENEDICTUS PP. XVI

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 12.