Reflecţie: Şi noi te răstignim, Doamne... Chiar în această clipă mai batem un cui...

"Soldaţii, după ce l-au răstignit pe Isus, i-au luat hainele şi le-au împărţit în patru, câte o parte pentru fiecare soldat, apoi tunica. Tunica aceea era fără cusături, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos. De aceea au hotărât între ei: să nu o sfâşiem, mai bine dăm cu zarurile, să vedem cine o va câştiga. Astfel s-a împlinit Scriptura: Şi-au împărţit hainele mele, iar pentru tunica mea au tras la sorţi. Şi soldaţii au făcut întocmai" (In 19,23-24)

Chiar dacă "reporterii" noştri din acea vreme de pe "teatrul de război dintre Dumnezeu şi om" (evangheliştii, cu alte cuvinte), sunt cam sobri în reportajul lor (poate că şi ei, aşa cum fac şi alţi colegi de-ai lor în zilele noastre, nu erau prezenţi la faţa locului) şi ne relatează doar câte ceva şi despre "împărţirea prăzii", făcută într-un moment de "linişte", odată treaba (răstignirea adică) făcută, putem fi siguri că episodul ce ne este propus din negura timpurilor de către memoria colectivă (Tradiţia şi Biblia) a avut loc cu adevărat, că doar nu aveau să împartă între ei "hainele mortului", cum facem noi azi

Tot hazul este atunci când îl despoi de viu, când îl jupoi de viu

O scenă care ne tulbură profund, nu?

Şi totuşi

Suntem chiar atât de siguri că nu am participat şi noi la acea scenă care dezlănţuie în noi repulsia şi ne copleşeşte de ruşine, pe noi, cei de astăzi?

Poate că nici nu trebuie să mergem cu amintirile chiar atât de departe pentru a găsi "probele" complicităţii noastre

Ne proclamăm cu toţii promotori ai drepturilor omului, apărători ai libertăţilor umane şi e firesc, căci suntem creştini, nu?

Pentru un creştin, Omul este sacru, căci acesta este imaginea şi locuinţa vie a lui Dumnezeu

Şi totuşi

Putem afirma cu toată tăria, cu "mâna pe inimă" cum se spune, că nu am profanat niciodată acest tabernacol, acest sanctuar umano-divin (sau invers)?

Chiar nu ni s-a întâmplat niciodată să-l jefuim pe om:

- de demnitatea sa,

- de libertatea sa,

- de onoarea sa,

- de încrederea sa,

- de respectul său?

Poate reuşim să dăm un nume, să încadrăm "juridic" comportamentul nostru atunci când:

- nu avem nici o reţinere în a judeca pe cineva;

- când răscolim fără nici o milă în trecutul său;

- când violăm intimitatea sa;

- când divulgăm secretul său;

- când îl etichetăm şi îl catalogăm;

- când îl instrumentalizăm;

- când nu ne dăm seama că, procedând astfel, desacralizăm persoana respectivă, îi sfâşiem Misterul...

Încă nu am găsit un nume pentru comportamentul nostru?

Mai avem încă dubii în privinţa acestui nume, chiar dacă ne stă pe limbă?

Să mai răsfoim câteva pagini din cotidianul pe care îl am în faţă (se intitulează Viaţa - a mea, a ta...):

- Există o bursă care nu a intrat şi (din păcate) nu va intra niciodată în criză şi unde găseşti indici de evaluare care sunt întotdeauna în creştere. Pe "agenţii" acestui sistem bursier îi găsim oriunde: în casele noastre, la colţul străzii, în pieţe, în redacţiile diverselor ziare, radiouri şi televiziuni, în saloanele aşa-zisei "lumi bune", în sacristii şi mănăstiri, până şi în cimitire...

Este Bursa zvonurilor, a bârfelor...

Nici măcar nu trebuie cine ştie ce pregătire de specialitate pentru a fi agent bursier la o astfel de bursă

Suntem mulţi aceia care nici n-ar putea trăi fără să bârfească

Bârfa, ca o modalitate de a te simţi viu

Zvonul, ca aliment de primă necesitate

Zvonul şi bârfa, "pâinea noastră cea de toate zilele" ...

Nu alăturarea de mai sus este sacrilegă, ci acela care o practică

Şi atunci, pentru ce să ne ruşinăm în faţa a patru grămezi de haine şi a unor zaruri aruncate, din moment ce şi eu "dezbrac, las gol, pun la colţul infamiei, ucid" pe cineva cu bârfele mele?

Şi eu eram printre acei soldaţi care l-au despuiat şi răstignit pe Isus

Doamne, cu toţii am despuiat omul creat de tine...

Iar acum tu eşti umilit şi despuiat de dezinvoltura cu care noi "dăm cu zarul" ca să vedem cine dintre noi va câştiga ceva ce nu se poate sfâşia (eventual doar călca în picioare), eşti îndurerat văzând lăcomia cu care vrem să devenim stăpâni peste demnitatea altuia

Iartă-ne, Doamne şi ne mântuie...

Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.

(Preluare şi prelucrare a meditaţiei "Isus este despuiat de haine sau Eram şi eu acolo ca să dau o mână de ajutor", din ciclul de meditaţii "Calea Crucii cea de toate zilele" de acelaşi autor, postată pe: www.ofmcapucini.ro.)

lecturi: 25.