Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Sfintele misiuni în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"

După o perioadă de șapte ani, enoriașii Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman au avut parte iar de darul sfintelor misiuni în perioada 18-21 martie 2010.

Sfintele Misiuni activează în noi germenul bun, care în general nu se pierde cu totul niciodată, și anume conștiința că aparținem lui Dumnezeu; că iubirea acestui Tată trebuie să ne învingă până la urmă, iubire ajunsă la noi prin jertfa mântuitoare a Fiului și prin lucrarea de sfințire a Duhului Sfânt.

Familia este mijlocul prin care Dumnezeu înfăptuiește sfințirea și mântuirea noastră. De aceea temele principale ale predicilor au fost asupra familiei creștine, dar și asupra adevărurilor fundamentale pe care omul trebuie să le aibă în vedere tot timpul: moartea și judecata, cerul și iadul, ca și asupra predicilor care stau în calea sfințirii și mântuirii: păcatele și în special în zilele noastre, păcatele de desfrânare, iar viața curată ca o condiție care face posibilă trăirea credinței, a speranței și a iubirii creștine.

Duhul Sfânt a vorbit poporului creștin al acestei parohii prin pr. Petru Vernica, paroh la Parohia Dărmănești, jud. Bacău, care a ajuns la al treizecilea rând de misiuni pe care le-a predicat în cei douăzeci și șase de ani de preoție pe care îi are.

De asemenea, am avut bucuria vizitei Preasfințitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, care a celebrat sfânta Liturghie de încheiere a sfintelor misiuni, adresând un cuvânt de încurajare poporului creștin, dar și o invitație de a pune în practică ceea ce am auzit în aceste zile, pentru a crește în credință și de a fi imitatori ai lui Cristos.

"Întoarceți-vă către mine și mă voi îndrepta și eu către voi" spune Domnul Sabaot (Mal 3,7).

Pr. Dumitru Farcaș


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat