Cartea neagră a creştinofobiei

Interviu luat autorului Renè Guitton

de Antonio Gaspari

Au trecut 1977 de ani de când un om care spunea că este Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit la Ierusalim.

În decursul istoriei, adepţii lui, creştinii, au fost adesea persecutaţi şi masacraţi.

Se credea că înaintarea civilizaţiei va şterge fenomenele de persecuţie religioasă, în schimb la acest început de al treilea mileniu sunt încă foarte multe locurile în care creştinofobia ofensează, discriminează, ucide.

În Nigeria, duminica trecută (7 martie 2010), între 200 şi 500 de creştini au fost masacraţi de extremişti musulmani.

În Orientul Mijlociu, persecuţiile crescânde îi fac pe creştini să fugă din ţinuturile unde s-a născut creştinismul.

În Maghreb, în Africa subsahariană şi chiar în Extremul Orient sunt reduşi la tăcere şi asasinaţi cu miile.

Puţin departe de graniţele Europei împotriva creştinilor sunt proclamate fatawa şi condamnări nemiloase.

Toate acestea se întâmplă în tăcerea comunităţii internaţionale, care uită de faptul că "libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie" este stabilită de Declaraţia universală a drepturilor omului.

Renè Guitton, un neobosit călător între Orient şi Occident, care se bate din totdeauna pentru dialogul dintre culturi şi civilizaţii, împotriva rasismului şi antisemitismului, bazându-se pe izvoare de credibilitate absolută, pe o cercetare meticuloasă făcută la faţa locului şi pe mărturiile directe ale protagoniştilor - lideri politici şi religioşi, misionari, lucrători umanitari, dar şi oameni obişnuiţi cunoscuţi în nenumăratele lui călătorii - a scris cartea "Creştinofobia. Noua persecuţie" ("Cristianofobia. La nuova persecuzione", publicată în Italia de Lindau).

În volum, Renè Guitton scrie: "Şi evreii şi musulmanii sunt persecutaţi, însă recunoaşterea suferinţelor lor nu poate să aibă loc cu preţul negării suferinţelor creştinilor. Oare există victime bune şi victime rele, victime despre care trebuie să se vorbească şi altele faţă de care trebuie să se tacă?".

"Tăcerea noastră - subliniază Guitton - aminteşte alte tăceri de sinistră amintire, şi în circa două sau trei decenii va provoca probabil noi apeluri ruşinate la căinţă şi declaraţii de regret pentru că nu s-a voit să se evidenţieze un adevăr care trebuia să fie făcut cunoscut tuturor".

Autorul francez a scris şi publicat diferite volume, între care "Il principe di Dio. Sulle tracce di Abramo" (editat în Italia în anul 2009), "Abraham, le messager d'Haran e Si nous nous taisons..." şi "Le martyre des moines de Tibhirine". Câştigător a numeroase premii, este membru al Comitetului de Experţi din Alianţa Civilizaţiilor de la Naţiunile Unite.

Agenţia Zenit l-a intervievat.

• Chiar dacă acest al treilea mileniu se prezintă ca începutul erei drepturilor umane, este clar că creştinii din lume sunt încă puternic persecutaţi. Puteţi să ne spuneţi în ce ţară se întâmplă şi de ce?

Trebuie să se facă deosebire între ţări în care este persecuţie fără violenţă fizică şi ţări unde au loc ucideri şi măceluri. De exemplu, în Turcia, menţionarea religiei pe cartea de identitate este obligatorie (ca şi în Indonezia sau în Egipt). Însă mărturisirea credinţei creştine în aceste ţări cu majoritate musulmană creează foarte multe probleme de discriminare, inclusiv ocupaţia, aşa încât creştinii, de fapt, sunt consideraţi ca nişte cetăţeni de clasa a doua.

Situaţia creştinilor este foarte rea şi în Teritoriile Palestiniene, unde creştinii indigeni, născuţi în ţara unde s-a născut Isus, riscă să dispară.

În această parte a lumii creştinii sunt obiect al presiunilor, al intimidărilor şi al ameninţărilor, până acolo încât unii fundamentalişti cred de acum că Orientul trebuie să fie musulman, iar Occidentul creştin. Creştinii din Palestina sunt constrânşi să părăsească ţara lui Cristos, să se refugieze în Occident.

În Egipt, persecuţia este şi mai violentă. Ţara îi găzduieşte pe Fraţii Musulmani, organizaţia fundamentalistă precedentă lui Al Qaeda. Fraţii Musulmani sunt extremiştii islamici din Egipt. Poziţiile lor şi actele lor de violenţă au fost pe larg demonstrate de Gamal Abdel Nasser în anii '50.

Ei se află în spatele asasinării preşedintelui Anwar El Sadat, şi în aceşti ultimi ani au dobândit o importanţă semnificativă în politică prin alegeri. Pentru acest motiv, guvernul egiptean are dificultăţi de a înfrunta facţiunile extremiste. Această atitudine complăcută a guvernului riscă să încurajeze persoanele să comită acte violente împotriva creştinilor egipteni.

În realitate, actele de violenţă împotriva creştinilor egipteni sunt frecvente. Poliţia, care este compusă din musulmani, nu intervine în mod corespunzător şi guvernul nu ia măsuri reale pentru a întrerupe procesul de discriminare a creştinilor.

Astfel, se întâmplă că creştinii sunt persecutaţi şi ucişi, femeile creştine trebuie să poarte vălul islamic pentru a fi liniştite, atunci când nu sunt constrânse să se căsătorească cu musulmani etc.

În Irak, creştinii irakieni care se bucurau de o anumită protecţie acum sunt masacraţi în fiecare zi, iar forţele de securitate nu intervin.

Această ţară este în plină urgenţă, însă apărarea creştinilor din Nord este considerată o problemă secundară. Creştinii sunt persecutaţi, răpiţi, ucişi. Planul este clar, vor să-i alunge din Orient, deoarece reprezintă, în ochii extremiştilor, aliaţii Americii creştine care a făcut "cruciada" în Irak.

Scenariul extremiştilor este întotdeauna acelaşi, un Orient musulman şi un Occident creştin.

În mod asemănător, în Pakistan, unde o lege recentă împotriva "blasfemiei", autorizează orice încălcare a drepturilor umane.

În Algeria motivaţiile fundamentaliştilor sunt asemănătoare cu acelea din Egipt. Guvernul se adresează extremiştilor islamici în contextul politicii de reconciliere naţională după războiul civil care a lovit ţara între 1993 şi 2000.

Şi numai ca să linguşească partidele extremiste guvernul nu reacţionează la persecuţiile anticreştine şi merge chiar mai departe.

În anul 2006 a fost dată o lege împotriva prozelitismului, care permite tribunalelor să practice orice exces de nedreptate. Chiar dacă în această ţară măcelurile de creştini pentru moment au încetat.

În Africa sub-sahariană, Nigeria este în mod constant pe prima pagină din cauza masacrelor împotriva creştinilor. Au fost biserici arse în timp ce credincioşii erau adunaţi pentru Liturghie.

Şi în sudul Sudanului au loc crime împotriva creştinilor.

Scopul cărţii mele nu este acela de a permite apariţia islamofobiei, ci de a apăra drepturile umane împotriva terorismului de orice origine.

În India, creştinii sunt persecutaţi de hinduiştii fundamentalişti.

Sute de creştini au fost ucişi în statul indian Orissa, iar intervenţia autorităţilor a fost slabă şi neadecvată. În Sri Lanka, budiştii îi masacrează pe creştini.

Este o realitate de fapt că, de la 11 septembrie 2001, a existat o creştere a actelor anticreştine în lume. Extremiştii, fundamentalişti de orice provenienţă, au fost încurajaţi de ceea ce au văzut ca o victorie împotriva Occidentului, şi pentru aceasta s-au simţit liberi să facă presiuni asupra guvernelor lor să nu intervină şi să lase ca masacrul şi persecuţia minorităţilor creştine să continue.

• Ţările cu majoritate musulmană, fostele regimuri comuniste, fundamentalismul de alte religii, noile regimuri autoritare... toţi îi persecută pe creştini. De ce?

Desigur, asasinatele şi masacrele împotriva creştinilor sunt evenimente inacceptabile. Motivaţiile anticreştinilor sunt un teren fertil unde se răspândesc idei false şi periculoase, mai ales aceea de a crea un Orient musulman şi un Occident creştin. De fapt, se uită că creştinismul s-a născut în Orient şi creştinii din Orient s-au născut în acele ţări în care creştinismul a precedat islamul cu şapte secole.

Creştinofobia se naşte din prejudecăţi bazate pe necunoaştere şi duce la persecuţii şi masacre. Pentru a contrasta aceste tendinţe extreme trebuie alimentate educaţia şi dialogul şi trebuie să se folosească presiunea economică pentru a pune capăt violenţei şi discriminării.

• Este paradoxal, dar există o formă de creştinofobie şi în ţările unde s-a dezvoltat civilizaţia creştină. Aţi putea să ne daţi câteva exemple şi să ne explicaţi de ce se întâmplă asta?

Ceea ce este cunoscută ca şi "creştinofobie" în ţările cu civilizaţie creştină este condiţionată de conceptul de laicism occidental.

Laicitatea corect înţeleasă nu este negarea religiei, dimpotrivă, este legitimarea practicării tuturor religiilor în dezlipire totală de orice implicare în funcţionarea statului.

Pervertirea şi înţelegerea greşită a acestui concept de laicitate a produs "laicismul fundamentalist" care generează fenomene de creştinofobie sau forme asemănătoare de nerespectare a practicilor religioase.

La laicism se adaugă simţul de vinovăţie al unor ţări occidentale foste colonizatoare ca Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi Olanda.

În acest context există şi presiunea din partea unor state africane care cer părere de rău şi reparare din partea ţărilor colonizatoare. De exemplu, Algeria intenţionează să denunţe la tribunalul penal internaţional AIA pe foştii colonizatori pentru "crime împotriva umanităţii". Aceste acuze împreună cu sentimentele de vinovăţie sunt motivele care fac tăcut Occidentul creştin.

• Ce putem face pentru a apăra dreptul la libertatea religioasă şi cum trebuie să se mobilizeze comunitatea internaţională pentru a ocroti victimele şi a preveni răspândirea formelor de fundamentalism şi a altor forme de intoleranţă religioasă?

Soluţia corectă este greu de găsit. Presiuni politice şi economice pot să fie exercitate din partea Uniunii Europene. De exemplu, Turcia vrea să intre în Europa, deci UE, în cadrul armonizării legilor, poate să ceară să fie înlăturată obligaţia juridică din Turcia de a menţiona apartenenţa religioasă pe documentele de identitate.

Prin UNESCO se va putea interveni în domeniile instruirii şi asistenţei mai ales pentru ţări sărace ca Palestina, de exemplu.

Va trebui să se intervină şi cu ajutoare economice, aşa cum se întâmplă cu noul guvern irakian sau cu liderii Hamas în Gaza care au o nevoie urgentă de fonduri pentru reconstrucţie.

Organizaţiile neguvernamentale (ONG) pot să acţioneze în mod discret şi, desigur, Sfântul Scaun. Unul dintre primele obiective este acela de a da "vize" creştinilor irakieni care se refugiază în Europa. Diferite ţări din Uniunea Europeană au făcut asta, însă liderii creştini care trăiesc încă în Irak susţin că acordarea vizelor este în mâinile celor care vor să-i vadă pe creştinii indigeni părăsind Orientul Mijlociu.

"Ajutaţi-ne să rămânem, nu să plecăm", strigă disperaţi creştinii irakieni. Este important de a lua în considerare acest apel urgent, altminteri se întâmpla ca pentru creştinii libanezi pe care nu i-am ascultat îndeajuns în timpul celor două războaie din Liban. Trebuie acţionat şi acţionat rapid.

• Care sunt motivele pentru care aţi scris această carte şi ce obiective speraţi să obţineţi?

Am scris această carte pentru că am fost tulburat de mărturiile pe care le-am adunat. Pentru munca mea de întâlniri interreligioase, seminarii etc. eu călătoresc în mod obişnuit în Africa, Orientul Mijlociu şi Extremul Orient şi am găsit în decursul anilor o situaţie de îngrijorare crescândă faţă de creştinii persecutaţi.

Situaţia de discriminare şi persecuţie este făcută şi mai odioasă de tăcerea Occidentului.

Prea des sunt reduse la tăcere mijloacele de comunicare care denunţă aceste nedreptăţi, pentru că nu este la modă să se vorbească rău de cei care reprezintă majoritatea. Noi preferăm să amintim actele împotriva minorităţilor din ţara noastră.

Este adevărat că nici un act de islamofobie sau de iudeofobie nu este acceptabil, dar este inacceptabil să se discrimineze victimele. Nu pot să existe victime despre care să se vorbească şi victime care trebuie să tacă.

Deci eu mă răzvrătesc împotriva oricărei acţiuni de discriminare şi îndeosebi împotriva actelor anticreştine.

Tăcerea poate să fie vinovată aşa cum s-a observat alte dăţi în Europa, mai ales după conferinţa din München din anul 1938.

(După Zenit, 11 martie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.