În colocviu cu arhiepiscopul Fortunato Baldelli, poenitentiarius maior

Mai puţin simţ de vinovăţie şi mai mult simţ al păcatului

de Nicola Gori

A diminua în credincioşi simţul de vinovăţie şi a-i face să redescopere simţul păcatului. A sensibiliza conştiinţele în privinţa aspectelor sociale ale unei conduite neconforme cu valorile evanghelice. A-l face pe omul de astăzi să conştientizeze responsabilitatea sa enormă faţă de cei care vor fi descendenţii săi pe planetă. A le garanta lor o viaţă demnă şi pe cât posibil mai bună decât viaţa actuală, evitând să facă acţiuni impregnate de egoism sau de dispreţul faţă de legile divine care pot să compromită integritatea şi armonia ţesutului social. Sunt câteva din obiectivele pe care Penitenţiaria Apostolică îşi propune să le atingă în viitorul apropiat prin diferite iniţiative. Am vorbit despre asta cu arhiepiscopul Fortunato Baldelli, poenitentiarius maior, în acest interviu acordat ziarului L'Osservatore romano.

• De câteva luni dumneavoastră sunteţi la conducerea Penitenţiariei Apostolice. Ce proiecte şi angajamente aveţi pentru anul în curs?

Proiectele Penitenţiariei Apostolice nu sunt puţine şi nici lipsite de importanţă. Printre acestea iese în evidenţă cursul despre forul intern, ajuns la douăzeci şi una ediţie, care se desfăşoară în aceste zile, în lumina a ceea ce Benedict al XVI-lea a spus la 16 martie 2007 participanţilor la acel curs: "Astăzi se pare că s-a pierdut «simţul păcatului», dar în plus s-au mărit «complexele de vinovăţie»". Grija acestui dicaster este a face să se redescopere simţul păcatului şi de a reduce complexele de vinovăţie şi, în acelaşi timp, de a scoate în evidenţă aspectele sociale ale acestui răspuns care nu pot decât să contribuie la raporturi mai senine şi rodnice. Ceea ce va avea loc printr-o serioasă conştientizare a conduitei noastre prea superficiale şi în acelaşi timp prin redescoperirea chipului milostiv al lui Dumnezeu. Este obiectivul dublu pe care Penitenţiaria Apostolică şi-l propune cu iniţiativele sale. Între aceste iniţiative, de mare respiraţie, este al doilea simpozion la sfârşitul anului - între 4-5 noiembrie 2010 - despre tema "Penitenţiaria între primul şi al doilea mileniu", după prima întâlnire internaţională, celebrată în ianuarie anul trecut cu privire la parcursurile istorice, juridice, teologice şi la perspectivele pastorale.

• Tema mesajului lui Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare este: "Dreptatea lui Dumnezeu s-a manifestat prin credinţa în Cristos". Care este, după părerea dumneavoastră, sensul acestui text paulin?

Dreptatea, despre care vorbeşte Paul, asupra căreia Sfântul Părinte ne invită să reflectăm cu ocazia Postului Mare din acest an, nu este cea retributivă, proporţionată cu faptele umane, ci aceea care este acordată în mod gratuit tuturor credincioşilor, fără diferenţe de statute etnico-religioase. Dreptatea sau mai bine zis îndreptăţirea nu depinde de faptele omului, ci de moartea lui Cristos, la care corespundem cu credinţa noastră. Evenimentul-Cristos şi credinţa, ca primire: acestea sunt cele două momente prin care se realizează dreptatea noastră. Aşadar, e vorba de o dreptate unică în genul ei, lipsită de confruntări, pentru că este în întregime favorabilă păcătosului, deci este străină de ideile fundamentale ale categoriilor umane obişnuite. Această dreptate nu trebuie aşteptată, deoarece s-a "manifestat" deja în Cristos. Trebuie doar să ne dispunem de a fi spălaţi de acest sânge care curge de pe cruce.

• Are sens să se vorbească despre pocăinţă omului de astăzi sau să se vorbească despre post în perioada Postului Mare? Ce diferenţiază postul de dieta care este aşa de multă la modă?

Postul din Postul Mare este pentru potenţarea spiritului, în timp ce dieta este pentru silueta trupului. Sunt două perspective, una interioară şi una exterioară, una se referă la raportul nostru cu Dumnezeu, cealaltă se referă la imaginea pe care vrem s-o lăsăm în alţii. Nu este dificil să se vadă asimetria dintre post şi dieta de slăbire.

• În faţa răspândirii hedonismului şi egoismului, ce poate să indice un confesor pentru a face să crească în conştiinţe atenţia faţă de necesităţilor altora?

Hedonismul este un mod de a interpreta viaţa, fără profunzime, iar egoismul este o închidere în sine care, în sine, este fără lumină şi fără viitor. Confesorul are misiunea de a deschide conştiinţele şi de a le face părtaşe de necesităţile aproapelui, încercând să explice că acela care dă nu se sărăceşte, ci se îmbogăţeşte. Rămâne adevărat că "se primeşte dăruind". Aceasta este marea experienţă pe care penitentul este chemat s-o aibă sub călăuzirea luminată a confesorului.

• Necesitatea de a da un suflet etic economiei a fost recomandată de mai multe ori de papa. Ce pocăinţe ar trebui să facă acela care se pătează cu păcate care dăunează bunurilor comune ale cetăţenilor?

A da un suflet etic economiei este de acum un precept pentru toţi. Consecinţele dezastruoase ale unei economii care urmăreşte doar profitul sunt cu adevărat devastatoare. Cei care nu favorizează binele comun şi nu lucrează pentru a-l mări, mai mult decât să primească nişte pocăinţe deosebite trebuie să fie induşi să-şi dea seama de sărăcirea propriei conştiinţe morale şi în acelaşi timp a vieţii civile pe care o cauzează, deci de distorsionarea raporturilor sociale pe care o provoacă. Aici problema este schimbarea de perspectivă sau, mai bine zis, de o autentică "metanoia" sau schimbare a modului de a citi realitatea. Aceasta este marea pocăinţă la care trebuie să fie supus cel care nu dă atenţie invitaţiei Papei de a pune economia pe şinele binelui comun.

• Există o sensibilitate mai mare între credincioşi faţă de păcatele sociale: evaziunea taxelor, fraudele, înşelăciunile la locul de muncă, poluarea vinovată a ambientului. După părerea dumneavoastră, acestea se întâmplă în pofida atenţiei îndreptate spre păcatele individuale?

Sensibilitatea deosebită faţă de aşa-numitele păcate sociale este indicator al unei schimbări de sensibilitate, deci o creştere a responsabilităţii. Ceea ce nu înseamnă că este atenţie mai mică faţă de păcatele aşa-numite tradiţionale. În schimb e vorba de o interpretare a acestora în cheie socială. De fapt, păcatele au întotdeauna consecinţe care merg dincolo de circuitul existenţei noastre individuale. Astăzi viaţa privată este evaluată în acest registru nou şi asta în raport cu reflecţiile asupra vieţii altora sau în general în relaţie cu planeta. Marea obligaţie care apasă asupra tuturor este că trebuie trăit în aşa fel încât să se garanteze celor care vin după noi o viaţă demnă şi pe cât posibil mai bogată în posibilităţi decât a noastră. Această privire spre viitor pătrunde lent în inima creştinilor.

• Se celebrează Anul Sfintei Preoţii, ocazie pentru a redescoperi importanţa sacramentului Spovezii. Cât timp şi energii ar trebui preoţii să dedice spovezii?

Anul Sfintei Preoţii este propice pentru aprofundarea sacramentului Pocăinţei. În realitate, obiectivul primar care trebuie urmărit este conştiinţa că acela care trăieşte în pace cu Dumnezeu trăieşte în pace cu sine însuşi şi cu ceilalţi. Sacramentul Pocăinţei se referă la acest aspect profund al fiinţei noastre, în măsură să asigure această pace sau linişte spirituală, ca premisă pentru o viaţă personală şi socială rodnică şi productivă. Rămâne la latitudinea păstorului, în multiplele solicitări ministeriale, să dea un timp privilegiat confesionalului. După Euharistie, aceasta este obligaţia prioritară a preotului şi consolarea cea mai înaltă pe care o putem avea şi dărui.

(După L'Osservatore romano, 11 martie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.