Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adoramus te, Christe! Liturgia Săptămânii Sfinte

În timpul Postului de 40 de zile Biserica se pregătește pentru sărbătoarea Paștelui susținându-i pe credincioși în lupta vieții creștine, purificându-se necontenit și chemându-i și pe fiii săi să-și schimbe viața, să îmbrace haina de pocăință, pentru ca Domnul să îndrepte ceea ce a fost stricat prin păcat.

Timpul sfânt al Postului Mare s-a deschis cu acest îndemn: "Convertiți-vă și credeți în evanghelie". Un îndemn care ne-a ajutat să urcăm și noi Calvarul împreună cu Isus. Suntem acum la sfârșitul acestui drum, aproape de momentul în care vom contempla misterul său pascal. Creștinul care a încercat în timpul Postului Mare să lupte împotriva răului și, în străduința sa, și-a îndreptat privirea către Dumnezeu și către persoana proprie, acum, în aceste zile sfinte, este invitat de liturgie să nu aibă ochi decât pentru Isus. Acest timp sacru este umplut de chipul său, de vocea sa, de tăcerea sa...

Isus se îndreaptă către Ierusalim. Acolo va fi chemat în fața Sinedriului - tribunalul suprem, forul care reglementa și conducea treburile civile și religioase ale națiunii - o instituție blocată într-un formalism religios care nu-i va permite niciodată să perceapă noutatea evangheliei. La Ierusalim, Isus își va împlini cu fidelitate misiunea, încredințându-și sufletul în mâinile Tatălui ceresc. În timpul Postului Mare revine de mai multe ori în actualitate această temă a orașului sfânt ca etapă finală a vieții și misiunii lui Isus. El însuși îi pregătește pe ucenici pentru acele momente (cf. Evanghelia - Joi după Miercurea Cenușii, Duminica a II-a, Miercuri din săptămâna a II-a, Vineri din săptămâna a IV-a). Conflictul lui Isus cu marii preoți din vremea aceea devine din ce în ce mai evident, culminând cu condamnarea sa. Ucenicii pătrund destul de greu semnificația acelor clipe. Par și ei îmbolnăviți de acel "mesianism pământesc", unii dintre ei gândindu-se chiar la cele mai importante locuri din împărăția lui Dumnezeu (cf. Evanghelia - Miercuri din săptămâna a II-a). Isus însă, în drum spre Ierusalim, îi călăuzește în mod progresiv în înțelegerea misterului crucii, învățându-i și întărindu-i în credință (cf. Evanghelia - Duminica a II-a). Cuvântul său îi ajută pe ucenici să înțeleagă mai bine evenimentele care vor urma, iar schimbarea sa la față anticipă experiența pascală.

Pentru comunitatea creștină timpul Postului Mare constituie un drum spre Ierusalim, adică spre moartea și învierea Domnului. Postul Mare devine un fel de exod (cf. Lectura I - Duminica a IV-a, anul C), o întoarcere din exil către Ierusalim, o întoarcere către misterul pascal al lui Cristos, care edifică Biserica.

Urmând acest itinerar ajungem cu o credință mai vie la Săptămâna Sfântă, sau Săptămâna Mare, așa cum este numită de credincioși. Sunt zile în care liturgia urmează pas cu pas ultimele momente ale vieții pământești a lui Isus. "Dacă există vreo liturgie care ar trebui să ne găsească pe toți concentrați, atenți, uniți, plini de evlavie, într-o participare efectivă, demnă, pioasă și plină de iubire, aceasta nu poate fi decât liturgia Săptămânii Sfinte. Pentru un motiv clar și profund: misterul pascal, care în Săptămâna Sfântă își celebrează momentele cele mai înalte și mai emoționante, nu este doar un simplu moment din anul liturgic; misterul pascal este izvorul tuturor celorlalte celebrări ale anului liturgic" (Papa Paul al VI-lea, "Discorso del mercoledi", în Encicliche e discorsi, IX, Edizioni Paoline, Roma 1966, 368).

Duminica Floriilor. Cu această duminică începe Săptămâna Sfântă. În această zi Biserica celebrează intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim pentru a împlini misterul său pascal. În liturgia acestei zile sunt rememorate două aspecte foarte importante ale Paștelui: intrarea mesianică a lui Isus în Ierusalim, ca simbol al învierii viitoare și memoria pătimirii sale care va elibera omenirea de păcat și de moarte. Aceasta este singura duminică din an în care Biserica amintește pătimirea glorioasă a lui Isus.

Primul aspect, al intrării triumfale a lui Isus în Ierusalim, este subliniat de Ritul introductiv de la sfânta Liturghie, care poate fi celebrat în 3 forme:

a) Forma solemnă (cu procesiune în afara bisericii);

b) Intrarea solemnă (în interiorul bisericii);

c) Intrarea obișnuită pentru sfânta Liturghie (în acest caz evenimentul intrării lui Isus în Ierusalim este evocat de antifona de la intrare - cântată sau citită).

Toți evangheliștii scot în evidență această intrare solemnă a lui Isus în Cetatea Sfântă, aclamat de mulțimea evreilor ca Mesia - unsul lui Dumnezeu: Gloria, laus et honor tibi sit, Rex, Christe Redemptor. În timp ce capii Sinedriului se gândesc deja la uciderea lui Isus, în acele clipe bobul de grâu căzut în pământ începe să aducă rod: câțiva păgâni cer să îl vadă pe Isus. Acel mic grup de străini reprezintă nucleul Bisericii viitoare. Fiul Omului este glorificat: este recunoscut de restul Israelului și de câțiva reprezentanți ai popoarelor păgâne (cf. In 12,12-50).

Semnificația celebrării este scoasă în evidență de îndemnul inițial propus de Liturghierul Roman, menit să-i introducă pe credincioși în spiritul celebrării: "(...) să-l urmăm și noi pe Domnul, pentru ca, împărtășindu-ne, prin har, de crucea lui, să avem parte de înviere și viață". Acestui îndemn i se alătură și semnul exterior al procesiunii, care "are un caracter popular, de sărbătoare. Credincioșilor le place să păstreze în casele lor sau la locul le muncă ramurile de măslin sau de alte plante care au fost binecuvântate și purtate în procesiune. De aceea ei trebuie să fie instruiți cu privire la semnificația celebrării, pentru a-i înțelege sensul" (Directoriul despre pietatea populară și Liturgie, nr. 139).

Textele biblice de la sfânta Liturghie ne conduc într-o atmosferă de reflecție, care este străbătută de strigătul aceluia care este primit în Ierusalim în mod triumfal: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Ps 21,20). Sfântul Paul ne invită la interiorizare, prezentându-ne în a doua lectură adevărata față a Regelui care a trezit entuziasmul nostru. El nu este în căutarea aclamațiilor omenești, nici nu-și scoate în evidență superioritatea și puterea (cf. Fil 2,6-8). Apostolul ne invită să avem aceeași atitudine cu a lui Isus (cf. Fil 2,5), aceleași sentimente de umilință, de generozitate, atunci când ne jertfim din iubire. Încet-încet gloria pe care o cântau copiii evreilor se stinge, soarele se ascunde în spatele norilor iar noi suntem chemați să-l contemplăm pe Regele Cristos în misterul umilirii sale.

Citirea Patimii ne ajută să parcurgem alături de Isus toate etapele drumului crucii. Tuturor celor care i-au oferit lui Isus numai momente amare, el le dăruiește rodul dulce al pătimirii sale: trupul său ca hrană și sângele său ca băutură mântuitoare. Și în timp ce ne apropiem de masa sfântă, răsună în urechile noastre forța glasului lui Isus care se pregătește să adere la voința Tatălui: "Tată, dacă nu este posibil să treacă acest potir fără să-l beau, să se facă voința ta"!

Lunea sfântă. Liturgia acestei zile ne conduce în afara cetății Ierusalimului, care fierbea în urma evenimentelor din ziua precedentă. Suntem în Betania, într-o atmosferă calmă, în casa prietenilor lui Isus: Marta, Maria și Lazăr. Isus, pentru ultima oară, își caută aici odihna. Aici descoperim încă o dată bogăția sensibilității umane de care este în stare Isus. Cu câteva zile înainte de ultima cină, Isus participă la acest banchet "de adio" care este oferit de prietenii săi. Noblețea gazdelor devine concretă în gestul Mariei, un gest pe care Isus l-a permis și altei femei, în timpul unui ospăț în casa lui Simon, fariseul (cf. Lc 7,36-50). Acest gest, acum ca și atunci, provoacă reacții adverse (In 12,4-6). Maria face acest gest din iubire, ca și cum ar fi cunoscut în detaliu ceea ce-l aștepta pe Învățător. Această femeie știe cât de importantă este prezența lui Isus între oameni. Ceea ce pentru Iuda înseamnă prea mult, pentru ea înseamnă prea puțin: parfumul vărsat vrea să însemne dăruirea de sine pe care ea din toată inima o oferă în schimb Domnului, care merge la moarte pentru ea, pentru noi toți.

Marțea sfântă. Dramatismul situațiilor este din ce în ce mai mare. Liturgia acestei zile ne prezintă apropierea ceasului în care, într-o absolută singurătate, Isus va duce la împlinire jertfa sa mântuitoare. Antifona de la intrare pune în gura lui Isus cuvintele psalmistului: "Nu mă lăsa, Doamne, pradă dușmanilor mei, căci s-au ridicat împotriva mea martori mincinoși, iar nelegiuirea s-a amăgit pe sine"! (cf. Ps 26,12). Nu putem rămâne alături de cei care stau și privesc, de la distanță, de rușine, sau de frică, suntem îndemnați să înaintăm, să luăm parte activă la evenimentele care vor urma... Dar nu ne descurajăm, oare, atunci când vedem că apostoli precum Petru nu au fost fideli...? Slăbiciunea omenească ne surprinde tocmai atunci când ni se pare că suntem siguri pe noi înșine. Dar Evanghelia de astăzi ne învață că o cădere, dacă este urmată de acceptarea umilă a propriilor limite, poate face parte din misterul crucii. "Îți vei da viața pentru mine...?" O întrebare care ne însoțește și care face să curgă de atâtea ori și din ochii noștri lacrimile amare care au curs din ochii apostolului Petru după tripla trădare. "Lacrimile care spală vina sunt bune. Plâng cei ce se simt priviți de Isus. Petru l-a trădat o dată și nu a plâns, pentru că Isus nu-l privise. L-a trădat a doua oară, și iarăși nu a plâns, pentru că Domnul nu-și întorsese încă fața către el. L-a trădat a treia oară: Isus l-a privit și el a plâns amar. Privește-ne, Doamne, astfel încât să știm să ne plângem păcatele"! (Sf. Ambroziu, Comentariu la Luca, X, 86-92).

Miercurea sfântă. Expresia care ne mișcă cel mai mult în Săptămâna Sfântă este aceasta: "ascultător până la moarte". Ea este cântată de antifona introductivă de la sfânta Liturghie (cf. Fil 2,10-11), anticipând tema contemplativă a Triduum-ului sacru. Prima lectură (Is 50,4-9) oferă privirilor noastre o altă figură: cea a Slujitorului lui Iahve, care își deschide docil urechea pentru a asculta de voința Tatălui. Nu opune rezistență, nu se dă înapoi în fața morții. Este, de fapt, ceea ce trăiește Isus, așezat la masă cu ucenicii săi. Este ceasul în care, după legea ebraică, se celebrează cina pascală, dar este și "ceasul" lui Isus, ceasul despre care a vorbit deja la nunta din Cana (In 2,4), acel ceas încărcat de atâtea presentimente... "Unul dintre voi mă va vinde..." (Mt 26,21). Prezența lui Iuda în preajma lui Isus nu s-a consumat toată în seara aceea. Ea se perpetuează și va rămâne astfel până la sfârșitul secolelor. Isus continuă să se ofere în mod gratuit, să se dăruiască mâinilor noastre, care nu sunt totdeauna curate. În iubirea sa nemărginită nu ezită să se ofere pe sine. Dăruindu-se pe sine, el ne salvează.

Joia sfântă. Liturghia Crismei evidențiază climatul unei adevărate sărbători a Preoției ministeriale și îndreaptă toată atenția către Cristos, al cărui nume înseamnă "consacrat prin ungere" (cf. Lc 4,18; Fap 10,38; Ev 1,9). La ungerea cu Duhul Sfânt, primită de Isus la întrupare și în teofania din ziua Botezului în Iordan, participă toți membri Bisericii prin intermediul Botezului și al Mirului. La ungerea spirituală a lui Cristos - preot, profet și rege - face apel și epicleza solemnă a ritului de consacrare a episcopului, a preoților și a diaconilor în slujba poporului lui Dumnezeu, din mijlocul căruia ei sunt aleși și pentru care sunt constituiți ca miniștri. Sfânta Liturghie a Crismei este ca o epifanie a Bisericii, trupul lui Cristos, structurată în mod organic, care în diferitele slujiri și carisme exprimă darurile nupțiale pe care Cristos i le face miresei sale, călătoare pe acest pământ (cf. Ef 5,27). Reînnoirea făgăduințelor preoțești vine să completeze cadrul celebrării care se deschide cu aceste cuvinte: "Isus Cristos ne-a făcut împărăție și preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său: lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor. Amin" (Ap 1,6).

Ritul binecuvântării uleiurilor, din cadrul celebrării euharistice, subliniază și el misterul Bisericii ca sacrament al lui Cristos, care sfințește orice realitate și situație de viață. Iată de ce, împreună cu uleiul crismei (folosit la Botez, la Mir și la Preoție), este binecuvântat și uleiul catecumenilor și uleiul bolnavilor.

Liturghia Cinei Domnului ne introduce deja în celebrarea Triduum-ului pascal, în care Biserica celebrează cele mai mari taine ale răscumpărării noastre, comemorându-l pe Domnul cel răstignit, înmormântat și înviat, prin celebrări speciale. Culoarea hainelor liturgice se schimbă de la violet la alb, iar florile care împodobesc altarele bisericilor, sunetul orgii, al clopotelor și imnul Gloria exprimă bucuria unei celebrări familiale. Participăm la un moment solemn: prin instituirea sfintei Euharistii, Cristos se leagă pe veci de Biserica sa. Lecturile sfinte ne prezintă Paștele vechii alianțe (Ex 12,1-8.11-14) și noii alianțe (1Cor 11,23-26) și scot în evidență legătura dintre cele două. Nu ne-am adunat pentru o cină oarecare, ci pentru a intra într-o comuniune de viață cu Domnul și între noi, mâncând din acea unică pâine și bând din acel unic potir pe care Cristos, "în noaptea în care a fost vândut", l-a instituit ca legământ nou între Dumnezeu și oameni. Gestul spălării picioarelor este împlinit de Isus cu mișcări calme, solemne. O scenă mișcătoare... Isus se oferă cu totul. Se oferă ca model de slujire, ca o icoană a iubirii. Iubirea dumnezeiască s-a aplecat pentru a spăla mizeria sufletului nostru, s-a încins cu umilință, s-a despuiat de mărirea sa, s-a făcut slujitor la picioarele noastre. Tocmai în această înjosire Isus își arată demnitatea sa, puterea sa, frumusețea sa. Făcându-se slujitorul nostru, el devine Mântuitorul nostru și Domnul nostru. Cele trei rugăciuni prezidențiale subliniază dimensiunea nupțială și sacrificală a banchetului euharistic, caracterul său de "memorial" al jertfei lui Cristos. Ubi caritas et amor, Deus ibi est. Prezentarea darurilor este însoțită de acest cântec foarte vechi, specific agapelor creștine și atât de bogat în conținut. În această seară sfântă nu mai este loc pentru neînțelegeri, pentru invidii, pentru egoism. Ne pregătim să participăm la această cină în pace cu Dumnezeu și cu frații noștri. A sosit ceasul... Este ceasul celei mai mari dovezi de iubire din partea lui, este ceasul celei mai cumplite arestări: Dumnezeu se dă în mâinile oamenilor. La terminarea sfintei Liturghii, sfânta Taină este dusă în procesiune prin biserică, către un loc special pregătit în biserică sau într-o capelă împodobită în mod corespunzător. "Pietatea populară este foarte sensibilă la adorația cu Preasfântul Sacrament, care urmează celebrării Liturghiei In Cena Domini din Joia Sfântă. Datorită unui proces istoric, ale cărui etape nu au fost încă clarificate, locul în care se așază preasfântul Sacrament este considerat ca sfântul mormânt; credincioșii mergeau în fața acestui loc pentru a-l venera pe Isus care după coborârea de pe cruce a fost așezat în mormânt, unde a rămas circa 40 de ore. Credincioșii trebuie să fie conștientizați cu privire la sensul mutării preasfântului Sacrament: să fie făcută cu solemnitate și să aibă ca principal scop păstrarea trupului Domnului pentru împărtășirea credincioșilor la acțiunea liturgică din Vinerea Sfântă și ca Viatic pentru bolnavi. Este o invitație la adorația, în tăcere și de lungă durată, a preasfântului Sacrament instituit în această zi" (Directoriul despre pietatea populară și Liturgie, nr. 141).

Vinerea Sfântă. Nu este considerată de liturgie ca o zi de doliu, de bocet, ci o zi în care toți creștinii sunt chemați să contemple cu iubire jertfa sângeroasă a lui Isus, izvorul mântuirii noastre. Biserica nu face o înmormântare, ci celebrează moartea victorioasă a Domnului. De aceea se vorbește despre "fericita" și "glorioasa" pătimire. Biserica, după o tradiție străveche, nu celebrează sfânta Liturghie; elementul fundamental al liturgiei acestei zile este proclamarea cuvântului lui Dumnezeu. Celebrarea cuprinde 3 părți:

a) Liturgia cuvântului cu trei lecturi (Is 52,13-15; 53,1-12; Evr 4,14-16; 5,7-9; In 18,19); această parte se încheie cu solemna rugăciune a credincioșilor;

b) Adorarea sfintei cruci;

c) Sfânta Împărtășanie. Neavând loc celebrarea sfintei Liturghii, altarul este dezgolit: fără cruce, fără sfeșnice și fără fața de altar.

Ca un semn exterior de participare interioară la jertfa lui Cristos, "pentru ca și viața lui Isus să fie manifestată în trupul nostru muritor" (2Cor 4,11) și ca semn că au venit "zilele în care mirele a fost luat de la noi" (cf. Lc 5,33-35), în această zi trebuie observat postul și abstinența.

Sâmbăta sfântă. În această zi Biserica "rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune și post, meditând pătimirea și moartea lui, precum și coborârea lui la cei din iad, și așteptând învierea lui" (Liturghierul Roman, p. 349). Este o zi plină de o tăcere meditativă, fără prea multă "mișcare", o zi parcă suspendată, imobilă. Este o zi "aliturgică", în care nu se celebrează sfânta Liturghie. Credincioșii sunt chemați la celebrarea Liturgiei Orelor, la rugăciune și meditație, în fața mormântului lui Isus. Misterul lui Cristos înmormântat este o invitație pentru noi de "a iubi viața ascunsă cu el în Dumnezeu" (Col 3,3). Așa cum în ziua precedentă Biserica s-a adunat în jurul lui Isus pentru a-i asculta geamătul și ultimele cuvinte de pe cruce, tot astfel, astăzi Biserica se reunește pentru a asculta tăcerea care învăluie mormântul lui Isus și pentru a aștepta cu speranță învierea sa.

Adoramus te, Christe et benedicimus tibi,
quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum!

Pr. Eduard Soare
www.itrc.ro


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat