Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

In memoriam pr. Anton Farcaș: Trăirea preoției

Anul 2010 a fost dedicat preoților de către Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, dându-l drept model după Isus, Marele Preot, pe sfântul Ioan Maria Vianney. Nu pentru că a fost un mare teolog, un mare filozof, un mare gânditor... ci pentru că a fost un sfânt. Și nu a ajuns sfânt deoarece a făcut multe minuni, sau pentru că a fost în misiuni, sau pentru ca a predicat în toată lumea. Dar a ajuns sfânt deoarece a trăit ca cel ce este sfânt prin excelență. A trăit în mod simplu acolo unde superiorii l-au trimis. A fost un om al rugăciuni, al încrederii totale în Dumnezeu, al iubirii față de Dumnezeu și al iubirii față de aproapele. Dar pentru a ne întări, a ne încuraja în drumul nostru de credință nu e necesar să ne uităm doar la sfinții de "ieri", ei sunt și azi și trăiesc printre noi, chiar lângă noi.

Unul dintre aceștia este părintele Anton Farcaș. Și nu spunem a fost deoarece suntem sigure că a rămas cu noi, prin tot ceea ce a lucrat și lăsat în biserica noastră, dar și prin rugăciunile pe care va continua să le facă pentru noi din casa Tatălui. Precum sfântul Ioan Maria Vianney, și-a iubit preoția, pe Dumnezeu Tatăl și misiunea încredințată.

De unde știm?

E suficient să ne derulăm puțin firul memoriei noastre și să-l vedem. Prima imagine care ne vine in minte este bucuria care o avea în sufletul său și pe care o emana prin zâmbetul său. O altă imagine care ne vine in minte este cea de om, de preot al rugăciunii. Da, putem spune că părintele Anton a fost un om și un preot al rugăciunii. Nu pentru că ne celebra sfânta Liturghie în fiecare zi sau pentru că de multe ori conducea rugăciunea sfântului Rozariu sau orele de adorație, dar el credea în puterea și necesitatea rugăciuni. De altfel, în orice inițiativă care o lua, bineînțeles după ce își consulta colaboratorii săi apropiați, dar și comunitatea, înainte de a cere sprijinul financiar, cerea rugăciuni. Deoarece era convins și chiar spunea: "Dacă ne rugăm și cerem ajutorul lui Dumnezeu, restul vine de la sine" și așa se întâmpla.

O altă imagine care ne vine în minte despre omul, preotul Anton este cea a discreției. Nu întreba mai mult decât era suficient ca el să știe, să te înțeleagă, nu-i plăcea vorbăria lungă. Era scurt și cuprinzător. Câteodată îți dădea impresia că ar fi avut un detector care îi spunea până unde să meargă, să vorbească. Era un om al încrederii, un om, un preot care și-a iubit oițele în mod gratuit fără ca el să primească, să aștepte sau să ceară să fie înțeles, iubit. Părintele a fost un om, un preot care a înțeles și a trăit misiunea sa de preot, ca un tată; comunitatea lui era familia lui. Toate trebuia să meargă bine, respectându-și fiecare locul său, aici am putea spune că era un perfecționist, și mai ales toți trebuia să se simtă bine, să se simtă acasă, să fie bucuroși, deoarece acolo unde e Dumnezeu acolo e iubire, e bucurie.

Despre părintele Anton am putea spune, scrie multe, dar lăsăm restul lucrurilor să le spunem, scriem cu viața noastră, tot ceea ce el ne-a învățat și va continua să ne învețe de acolo de sus, dar și de aici de pe pământ, prin preoții săi, colaboratori pe care i-a avut, i-a iubit, i-a respectat i-a învățat să-și iubească și să-și trăiască preoția la maxim, cu bucurie și dăruire. Și nu doar prin cuvinte, teorie, ci prin viața sa. Îți mulțumim, Doamne, că ni l-ai dăruit pe părintele și îți mulțumim și ție, părinte Anton, pentru că ne-ai spus încă odată că slujirea, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele e posibilă și azi; în mod simplu, gratuit și fidel. Mulțumim.

Surorile "Maria Bambina" din Parohia "Sfânta Tereza" din Iași

* * *

Album foto: 20 februarie: Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaș

Album foto: 17 februarie: Iași: Inaugurarea Căii Crucii și requiem pentru pr. Anton Farcaș

In memoriam pr. Anton Farcaș: Un preot al zâmbetului

In memoriam pr. Anton Farcaș: Totul este dar

Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaș-Gherghina

In memoriam pr. Anton Farcaș: Gânduri la înmormântarea unui preot

Reflecție: In memoriam pr. Anton Farcaș

A trecut la Domnul pr. Anton Farcaș-Gherghina

* * *


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat