Dumnezeul lui Obama: cum influenţează credinţa politica de la Casa Albă

Interviu luat lui Alessandro Gisotti, autor al unei cărţi despre această temă

de Mirko Testa

"America este o naţiune cu sufletul unei Biserici", a spus odată scriitorul şi ziaristul englez Gilbert K. Chesterton. Şi de fapt Dumnezeu apare în motoul prezentat pe dolari şi în formula jurământului la drapel pe care-l fac copiii la şcoală, şi lui îi este dedicată sărbătoarea cea mai americană dintre sărbători, Thanksgiving Day. În afară de asta, orice nou chiriaş de la Casa Albă este chemat să jure invocând ajutorul lui Dumnezeu şi mulţi dintre ei în istoria ţării au făcut referinţă continuă la religie pentru a justifica deciziile mai importante. Dar ce fizionomie are Dumnezeul primului preşedinte afroamerican al Statelor Unite? Şi mai ales, cât de mult au repercusiune convingerile lui religioase în acţiunea lui politică?

Pentru a răspunde la aceste şi alte întrebări se ocupă acum o lucrare cu titlul "Dumnezeu şi Obama. Credinţă şi politică la Casa Albă" (Effatŕ Editrice), scrisă de Alessandro Gisotti, 35 de ani, redactor al radiojurnalului de la Radio Vatican, care predă jurnalism la Institutul Massimiliano Massimo din Roma şi s-a ocupat de politica americană pentru revista "Ideazione" şi pentru cotidianul "L'Indipendente".

Cartea reparcurge parabola personală complexă a lui Barack Obama: de la adolescenţa în melting pot hawaiiană şi de la scepticismul religios respirat în familie, la căutarea dificilă a unei identităţi, el care era fiul unui emigrat african şi al unei femei albe din provincie, până la aderarea la creştinismul afrocentric al lui Trinity United Church of Christ din Chicago.

O viaţă, cea a lui Obama, care a mers pe urmele marilor idealuri ale noii frontiere şi ale visului american, pe urma lui Kennedy şi a lui Martin Luther King; şi o credinţă hrănită cu scrierile sfântului Augustin, ale teologilor eliberării şi ale teologului protestant Reinold Niebuhr.

În volum, Gisotti, cu amănunţime jurnalistică, cercetează capacitatea lui Obama de a intercepta sensibilitatea electoratului religios, dar şi poziţia lui nu întotdeauna liniară cu privire la chestiuni cum ar fi avortul, care-l văd pe de o parte susţinător al unei liberalizări substanţiale a lui şi pe de altă parte favorabil unei limitări a lui.

Dumnezeul lui Obama care rezultă, scrie Gianfranco Fabi în prefaţă, "este pur şi simplu un Dumnezeu contemporan, un Dumnezeu care vorbeşte omului de astăzi şi care propune nu atât nişte certitudini, ci un drum, oricum un drum de credinţă".

Pentru a aprofunda câteva din temele evidenţiate în carte, agenţia Zenit l-a intervievat pe autor.

Care sunt diferenţele care-l separă pe ex-preşedintele Bush de Obama în modul lor de a se apropia de diferitele religii şi care este importanţa inovatoare a câtorva gesturi de deschidere făcute de Obama faţă de islam?

Gisotti: Cu o formulă extrem de sintetică, s-ar putea spune că George W. Bush are o viziune mai identitară a fenomenului religios, în timp ce Barack Obama punctează mai mult pe aspectul dialogului şi a includerii. Să ne gândim, de exemplu, la discursul istoric adresat lumii musulmane, la Universitatea Al Azhar din Cairo. Desigur, asupra acestor abordări diferite influenţează mult istoria personală şi nu numai politică a celor două personaje. Totuşi, în cartea mea, reluându-l pe Alexis de Tocqueville, vreau să subliniez că în America religia este considerată ca "prima dintre instituţiile politice". O realitate care, în pofida schimbărilor profunde care au avut loc în timp, este încă împărtăşită şi se poate recunoaşte în America din secolul al XXI-lea. Şi astăzi, sondajele ne spun că 92% dintre americani cred în existenţa lui Dumnezeu. Aşadar, ca s-o spunem într-o frază: fie că e vorba de un preşedinte democratic fie de unul republican, Dumnezeu este mereu prezent la Casa Albă.

Unele organe de informare au vorbit în trecut despre divergenţe de evaluare între Sfântul Scaun şi episcopii din SUA cu privire la preşedinţia lui Obama. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Gisotti: Cred că ar fi probabil mai corect să se vorbească de divergenţe de evaluare, de sensibilitate ale fiecărui exponent din lumea catolică. Ştim de exemplu despre confruntarea la distanţă între cardinalul Georges Cottier şi arhiepiscopul de Denver, Charles J. Chaput. Precum şi de criticile pe care, cu mult timp în urmă, voci ale conservatorismului catolic american, cum ar fi Novak şi Weigel, le-au exprimat faţă de unele articole din L'Osservatore romano. Spuse fiind acestea, audienţa lui Benedict al XVI-lea acordată lui Obama, la 10 iulie 2009, a fost într-adevăr foarte semnificativă. Pontiful a pus accentul pe apărarea vieţii şi a obiecţiei de conştiinţă pentru lucrătorii sanitari. Aceste teme care sunt deosebit de îndrăgite de papa şi care sunt apărate cu forţă şi pasiune de episcopatul din SUA. În acelaşi timp, şi-a îndreptat atenţia spre politicile faţă de imigraţi, spre pacea în Orientul Mijlociu şi spre dialogul interreligios. Perspective asupra cărora se înregistrează convergenţe importante între Vatican şi Casa Albă. Deci, o întâlnire sub semnul francheţei. Câteva luni după audienţa aceea, în discursul adresat noului ambasador american pe lângă Sfântul Scaun, Miguel Diaz, papa a reafirmat că există o legătură indisolubilă între etica vieţii şi orice alt aspect al eticii sociale. Întrebarea mă determină să fac şi o consideraţie cu caracter general. Aşa cum se ştie, Obama a exprimat mereu poziţii favorabile avortului, cercetării asupra celulelor staminale şi, deşi cu nişte distinguo, unirilor homosexuale. Însă, în acelaşi timp, Obama apare, mai ales în afara Statelor Unite, ca un om capabil să dialogheze cu diferite instanţe culturale, politice şi religioase. Un preşedinte american angajat sincer să promoveze cauza păcii. Consider că, tocmai în lumina acestei ambivalenţe a mesajului politic al lui Obama, se pot citi diferitele evaluări şi, prin urmare, divergenţele de opinie faţă de el, prezente nu numai în ambientul catolic.

Obama este reprezentat mereu ca un politician cu trăsături marcat liberal şi totuşi s-a arătat recent foarte sensibil faţă de problemele familiilor, aprobând măsuri de sprijin în favoarea lui middle class cu o creştere a bonusurilor fiscale pentru îngrijirea copiilor şi facilitări de prevederi sociale pentru bătrâni. Printre altele, într-un discurs rostit în anul 2008, cu ocazia lui Father's Day, a subliniat că, dintre toate stâncile pe care construim viaţa noastră, familia este cea mai importantă, adăugând în mod improvizat că aceste temelii trebuie să se sprijine pe Cristos...

Gisotti: Ca senator de Illinois şi în scurta experienţă de senator la Washington, Barack Obama a fost cu siguranţă un liberal, un politician progresist. În campania prezidenţială, a imprimat însă un viraj hotărât spre centru, "curtând" acea "middle class" care este fundamentală pentru a învinge alegerile în Statele Unite. De altfel, deja în discursul istoric rostit la Convention democratică din Boston în iulie 2004, Obama s-a propus ca un politician "uniter", în măsură să urmărească binele comun cu spirit bipartisan, şi în virtutea birasialităţii lui. Aşadar, un liberal atent la exigenţele conservatorilor. La puţin mai mult de un an de la începutul mandatului prezidenţial, vedem însă că această căutare a unui "teren comun" se dovedeşte dificilă. Să luăm, de exemplu, cazul reformei sanitare, unde împreună cu preşedintele şi Congresul are o mare responsabilitate decizională. De multe decenii, episcopii americani doresc ca să fie garantate îngrijiri corespunzătoare pentru păturile slabe, săraci şi imigraţi, care astăzi sunt excluşi. Totuşi, au subliniat mereu că nu vor accepta niciodată o reformă sanitară care să prevadă finanţarea publică a practicilor abortive. Avortul, merită să fie amintit, este un "rău intrinsec" pentru doctrina Bisericii. De aici, dezamăgirea şi supărarea comprehensibilă faţă de textul aprobat de senat care prevede, tocmai, o acoperire a avorturilor cu fonduri federale. Pe de altă parte, pentru Obama nu lipsesc problemele şi cu electoratul progresist, ca şi el l-a sprijinit cu entuziasm în timpul campaniei electorale. Pentru a rămâne la tema cărţii mele, aripa stângă a Partidului Democrat nu a acceptat deloc decizia lui Obama de a menţine Oficiul pentru activităţile caritabile religioase, instituit de Bush. Pentru ultraliberali, Oficiul este un instrument care încalcă principiul de separare între stat şi Biserică. Obama, în schimb, vede acest organism ca un instrument pentru a pune împreună cele mai bune energii ale societăţii, religioase şi laice, în slujba binelui comun.

Care este raportul lui Obama cu rugăciunea?

Gisotti: La 4 februarie, participând la National Prayer Breakfast, un eveniment născut în anul 1952 la iniţiativa preşedintelui Eisenhower, Barack Obama le-a destăinuit liderilor religioşi şi politici prezenţi că se roagă mult. Şi a adăugat că pentru el este important să se roage în momentele dificile ca şi în cele fericite. Obama, se înţelege bine în cele două cărţi autobiografice, Dreams from my Father şi The Audacity of Hope, este fascinat de forţa pe care o eliberează credinţa pentru a transforma societatea. Are ca punct de referinţă pe Părinţii Independenţei şi încă şi mai mult pe Abraham Lincoln şi Martin Luther King. Aceste două personaje, a afirmat odată în campania electorală, nu erau numai motivate de credinţă, ci se foloseau în mod repetat de limbajul religios pentru a susţine propria cauză. Iată pentru ce aşa de frecvent Obama recurge la texte luate din Biblie. Totuşi, şi în acest caz, Obama, chiar cu trăsăturile sale incontestabile de noutate, se inserează într-o lungă şi consolidată tradiţie care-i uneşte pe chiriaşii de la Casa Albă, de la George Washington încoace. E suficient să ne gândim că din 44 de preşedinţi, numai trei n-au spus niciodată în mod deschis la ce religie aparţin, dar nici unul nu s-a hazardat vreodată să spună că este ateu. În fond, şi nu este un detaliu lipsit de importanţă, formula de jurământ prezidenţial se încheie cu o urare So help me God, "Aşa să mă ajute Dumnezeu".

["Dumnezeu şi Obama. Credinţă şi politică la Casa Albă" va fi prezentată miercuri 3 martie 2010, la ora 17.30, la Librăria AVE (via della Conciliazione 12, Roma). Împreună cu autorul vor interveni: Lawrence E. Gray, profesor de Ştiinţe politice la John Cabot University; Paolo Mastrolilli, redactor şef al "La Stampa"; Michele Zanzucchi, director al revistei "Cittŕ Nuova". Va modera Fabio Colagrande, jurnalist de la Radio Vatican]

(După Zenit, 22 februarie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.