In memoriam pr. Anton Farcaş: Un preot al zâmbetului

Textul citit de pr. Eduard Patraşcu, vicar la Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, la finalul Liturghiei funerare din 20 februarie 2010, de la Faraoani, la înmormântarea părintelui Anton Farcaş.

Despre pr. Tony se pot spune multe. Nu aş vrea să adaug vreun detaliu de ordin senzaţional, însă cred că astăzi, când ne uităm la el în această poziţie, e firesc să amintim că a fost un om extraordinar, un preot cu convingeri intense şi profunde, un păstor de suflete care - şi acest lucru se ştie foarte bine - a i-a avut la inimă în primul rând la inimă pe oameni.

Da, părintelui Tony îi plăcea foarte mult să stea cu alţii, să facă companie; părintelui Tony îi plăcea să-i facă pe alţii să se simtă bine; părintelui Tony îi plăcea să îi facă pe ceilalţi să se bucure, să le smulgă şi numai un mic zâmbet; părintele se bucura foarte mult când, seara, putea să îşi spună, şi uneori, cu discreţie, şi nouă, că a reuşit să ajute pe cineva.

Pentru mulţi dintre noi, preoţii, rămâne pr. Tony acel preot la care mergeai cu plăcere; care te primea mereu cu un "Bun venit" spus din toată inima, cu vocea lui puternică şi uneori acută... acel preot cu care nu aveai dificultăţi să stai de vorbă ore întregi... care ştia să te asculte şi să îţi dea un sfat.

Suntem mulţi preoţi aici care am beneficiat de sfaturile lui şi de încurajările sale. Dovadă sunt vicarii părintelui care toţi pot recunoaşte ceea ce zic eu. Citez doar un mail pe care mi l-a scris cu nu mult timp în urmă, când încă nu eram numit la Parohia "Sfânta Tereza" şi, copleşit fiind de unele lucruri, mă cam amăram pe mine însumi: "Dragă Edi, te rog să nu te mai autodefineşti aşa. Noi suntem preoţi şi spunem oamenilor să se ajute unii pe alţii, iar noi de multe ori uităm uşor că trebuie să ne purtăm crucea unii altora. Să ştii că îţi sunt alături şi te aştept oricând să mai vorbim". Cu siguranţă acest lucru îl poate spune părintele Felix, sora Veronica, Maricica, fraţii şi surorile, nepoţii părintelui. Aşa făcea părintele cu toţi. Da, părintele era un om al comuniunii. E de ajuns să o spună fraţii părintelui... dacă sunt aşa de uniţi, meritul este al părintelui Antonel.

Apoi părintele nu poate fi amintit decât acel preot mititel, dar cu un zâmbet aşa de mare pe faţă, în ochi şi în inimă! Părintelui îi plăcea să zâmbească, să râdă şi să facă pe alţii să zâmbească. Astăzi putem constata că acest zâmbet, a încetat, deşi încă mai e schiţat pe chipul lui. Da, zâmbetul lui a fost frânt de alte zâmbete. Zâmbetul lui Dumnezeu se arată intens în faţa acestui om adevărat, preot convins şi păstor de suflete atât de entuziast de misiunea sa.

Chiar dacă vorbim de părintele la trecut şi sentimentul care ar putea să ne învăluie este cel de părere de rău. Dar nu e aşa. Împreună cu părintele Felix-Marius Roca, celălalt vicar, cu sr. Veronica, cu Maricica, cu rudele părintelui, cu toţi cei care l-au cunoscut, îi spunem azi "Părinte, vă mulţumim pentru ceea ce aţi fost şi sunteţi pentru noi. Vă mulţumim că, mai ales în aceste ultime două luni, ne-aţi învăţat cum trebuie un creştin şi un preot să-şi ducă crucea suferinţei!". Da, părintele ştia de când ne-a întors a doua oară de la Cluj că situaţia era gravă. Nu s-a plâns niciodată cu disperare; găsea mereu cuvinte de speranţă şi de încredere. Cei care i-am stat aproape în această perioadă de suferinţă vom trăi mereu nu doar cu amintirea, ci cu convingerea că se poate trăi suferinţa cu demnitate şi seninătate.

În faţa unui astfel de om cum poţi sta în picioare fără să-ţi pleci privirea în pământ? Cum poţi să nu încerci din toate puterile să faci tot ce ţine de tine să îl ajuţi când are nevoie? Din păcate, boala a fost rapidă şi necruţătoare. Ultima dorinţă a părintelui, repetată numai mie şi pr. Felix de cel puţin 15 ori în ultimele două zile, a fost aceea de a merge la Târgu Mureş. Nu ştiu, nu ştim de unde i-a venit această idee, dar cert e că a insistat foarte mult. Ajunşi acolo, seara, după ce am venit am terminat procedurile de internare, am venit la el... stătea şezut. Când am ajuns lângă el, l-am luat de spate, el s-a uitat la mine, mi-a dăruit un zâmbet şi mi-a zis: "Ştiam eu că te descurci". Apoi, când se apropia momentul trecerii la Domnul - moment pe care el l-a simţit atât de intens în ultimele zile - a trimis să fiu chemat; când am intrat pe uşă, am văzut că era cu ochii înspre uşă aşteptând preotul. Şi iar a schiţat un zâmbet. Şi era cu 15 minute înainte de moarte. L-am întrebat ceva, mi-a răspuns cu ochii. După ce i-am dat ultima dezlegare, părintele s-a uitat un pic la mine, apoi şi-a ridicat ochii la către cer... şi a rămas cu ochii acolo şi a plecat într-acolo. Mi-au trebuit destule minute să reuşesc să-i închid ochii. A plecat fără nici un scâncet de durere, fără să ne dăm seama care a fost ultima respiraţie, foarte calm, senin şi uşor. Aşa cum mor sfinţii.

Doamne, ne îndurerează un pic plecarea lui, dar îţi mulţumim că ni l-ai dăruit, că ne-ai dat ocazia să fim iubiţi de el, să fim încurajaţi de el, să fim corectaţi cu atâta delicateţe, că am putut experimenta atât de multă încredere acordată de părintele. Primeşte-l lângă tine şi răsplăteşte-l tu aşa cum ştii ... pentru că merită.

Împreună cu părintele Felix, cu sora Veronica, Maricica, fraţii şi rudele părintelui voim azi să le mulţumim tuturor acelora care ne-au fost alături în această perioadă cruntă pentru părintele şi pentru noi. Episcopilor noştri, preoţilor care şi-au făcut auzit glasul sau care au trecut pragul casei noastre. Apoi medicilor şi asistentelor de la Cluj, Iaşi, Târgu Mureş ca şi celor din străinătate fără de care nu ştim cum am fi putut alina suferinţele părintelui. Domnul să vă răsplătească răbdarea pusă la atâta încercare de miile de telefoane date şi de cererile uneori aproape insuportabil de insistente făcute. Mulţumim de asemenea tuturor acelora care s-au rugat cu noi pentru părintele: surorilor, prietenilor părintelui sau ai noştri, din ţară sau străinătate. De asemenea, dumneavoastră care aţi venit azi în număr aşa de mare să-l însoţim pe părintele Antonel în ultima sa zi când e prezent fizic cu noi. Împreună cu fraţii părintelui, vă rugăm să binevoiţi a participa şi la praznicul care a fost pregătit, aşa cum părintele paroh va anunţa îndată. Părintele a fost un om foarte generos, aşa că vă rugăm frumos să participaţi toţi la acest ultim gest de pomană pe care el îl face.

Dumnezeu să-l fericească!

Pr. Edi Patraşcu

* * *

Album foto: 20 februarie: Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaş

Album foto: 17 februarie: Iaşi: Inaugurarea Căii Crucii şi requiem pentru pr. Anton Farcaş

In memoriam pr. Anton Farcaş: Totul este dar

Faraoani: Funeraliile pr. Anton Farcaş-Gherghina

In memoriam pr. Anton Farcaş: Gânduri la înmormântarea unui preot

Reflecţie: In memoriam pr. Anton Farcaş

A trecut la Domnul pr. Anton Farcaş-Gherghina

* * *

lecturi: 36.