Imnurile din timpul Postului Mare

Acea sănătoasă respectare antică şi misterioasă

De Inos Biffi

Anul liturgic este dintre cele mai originale şi cele mai fericite creaţii ale Bisericii: apare din percepţia că, din cauza asumării trupului din partea Cuvântului, s-a născut o istorie sacră, în care zilele curg bogate în har. Conform sfântului Ambrozie de la Paştele lui Cristos a început un timp plin de fericire - beata tempora.

Astfel s-au format două mari cicluri liturgice: cel pascal, având în centru pătimirea, moartea şi învierea Domnului şi care se încheie cu solemnitatea Rusaliilor; şi cel care iradiază apariţia Domnului - ciclul Crăciunului - încheiat de comemorarea Botezului Domnului. Celălalt este un timp în care se succed şi ies în evidenţă duminicile: a inventa şi a organiza, după ciclul pascal şi cel al Crăciunului, un timp centrat pe misterul Rusaliilor ar revela o incompetenţă singulară şi o insipiditate vrednică de observat.

Postul Mare face parte din "ghirlanda" pascală. Este o porţiune de timp îndreptat în întregime spre Pa?ti; şi, aşa cum se întâmplă pentru celelalte perioade ale cursului său liturgic, Biserica la constelat cu imnuri, care cântă temele şi semnificaţiile acestei aşteptări pascale. Iată un prim imn: Ex more docti mystico, în dimetri iambici, atribuit lui Grigore cel Mare, dar fără certitudine.

Începe cu definiţia Postului Mare: un timp de abstinenţă făcută timp de patruzeci de zile, imitând o respectare antică şi misterioasă (ex more docti mystico) - tainicul număr cvadragenar parcurge în mod misterios Scriptura.

Deja Moise şi Profeţii (Lex et Prophetae), cei dintâi, au vestit şi au respectat această abstinenţă şi după ei însuşi Cristos a sfinţit-o, "Creatorul şi Stăpânul istoriei (rex atque factor temporum)".

Este un timp cu program auster, destinat să învăluie şi să atingă întreaga conduită. Îl deosebesc sobrietatea cuvântului; temperanţa în mâncare; moderaţia în somn; controlul în distracţie; păzirea simţurilor (Utamur ergo parcius / verbis, cibis et potibus, / somno, iocis et arctius / perstemus in custodia).

Este, de asemenea, un timp marcat de victoria asupra înclinaţiilor rele, care tulbură şi disipează minţile (Vitemus autem pessima / quae subruunt mentes vagas), şi de înfrângerea inflexibilă a tiranului viclean, diavolul (Nullumque demus callido / hosti locum tyrannidis).

La acest stil de viaţă discipolul Domnului este angajat să se ţină în fiecare zi a anului; dar el va trebui să transpară cu adevăr mai strălucitor şi forţă mai mare în timpul Postului Mare. De fapt, anul liturgic se desfăşoară şi îşi atinge scopul său cu această intensitate variată de accente, marcând astfel experienţa creştină cu evenimentele minunate ale Domnului.

"Fiecare acţiune a lui Cristos este instruire a noastră (omnis Christi actio nostra est instructio)", repetă sfântul Toma. Şi totuşi pe lângă faptul că este o faptă, orice acţiune a lui Cristos este un "mister" sau un "sacrament", care cere să fie nu numai imitată, ci continuată şi retrăită.

*

Ex more docti mystico

Ex more docti mystico
servemus abstinentiam,
deno dierum circulo
ducto quater notissimo.
Lex et prophetae primitus
hanc praetulerunt, postmodum
Christus sacravit, omnium
rex atque factor temporum.
Utamur ergo parcius
verbis, cibis et potibus,
somno, iocis et arctius
perstemus in custodia.
Vitemus autem pessima
quae subruunt mentes vagas,
nullumque demus callido
hosti locum tyrannidis.

(După L'Osservatore Romano, 17 februarie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.