Ce este Postul Mare?

Trăim timpuri în care şi credincioşii care frecventează Biserica duminica nu mai ştiu cum să răspundă la miile de probleme pe care le prezintă realitatea cotidiană. Mai ales, sunt foarte mulţi cei care nu cunosc soluţiile pe care le propune Biserica Catolică.

Astfel, pentru a cunoaşte mai bine frumuseţea şi importanţa răspunsului credinţei creştine, Zenit a decis anul trecut să publice săptămânal schemele catehetice compuse, scrise şi publicate de Mons. Raffaello Martinelli, prelat al bazilicii "Sfinţii Ambrozie şi Carol" din Roma.

Schemele catehetice se găsesc şi pe situl www.sancarlo.pcn.net.

* * *

Ce este Postul Mare?

Este o perioadă specială din anul liturgic, în care poporul creştin se pregăteşte să celebreze misterul Paştelui.

Postul Mare este timp favorabil pentru a rămâne cu preasfânta Fecioară Maria şi cu sfântul Ioan, discipolul preaiubit, alături de Cristos care pe cruce săvârşeşte sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire (cf. In 19,25).

"Îşi vor îndrepta privirea spre cel pe care l-au străpuns": este timp propice pentru a privi cu încredere la coasta lui Isus, din care ţâşnesc "sânge şi apă" (In 19,34)!

"Postul Mare să fie pentru orice creştin o reînnoită experienţă a iubirii lui Dumnezeu dăruită nouă în Cristos, iubire pe care în fiecare zi, la rândul nostru, trebuie s-o redăruim aproapelui, mai ales celui care suferă mai mult şi este în necesitate. Numai aşa vom putea participa în mod deplin la bucuria Paştelui" (Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Postul Mare 2007).

De ce 40 de zile?

Teologia şi spiritualitatea Postului Mare sunt constituite cu referinţă la evenimente din Vechiul şi Noul Testament.

Este acelaşi număr 40, care aminteşte:

- zilele potopului universal;

- anii petrecuţi de Israel în deşert;

- zilele petrecute de Moise pe muntele Sinai;

- zilele petrecute de profetul Ilie în deşert înainte de a ajunge la întâlnirea cu Dumnezeu pe muntele Horeb;

- zilele de pocăinţă a locuitorilor din Ninive;

- zilele postului lui Isus în deşert, unde la sfârşit este ispitit de diavol.

Toate acestea au o valoare didactică. Postul Mare este timpul:

- distrugerii răului, ca pentru oamenii de la potop;

- încercării şi al harului, ca pentru Israel;

- rugăciunii care dispune la întâlnirea cu Dumnezeu, ca pentru Moise şi Ilie;

- pocăinţei şi ispăşirii în vederea judecăţii divine, imitând cele 40 de zile de post şi de pocăinţă cu care locuitorii din Ninive au potolit mânia divină;

- postului, care are ca scop a mânca adevărata hrană, care înseamnă a face voinţa Tatălui: "nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (aşa i-a răspuns Isus satanei, la sfârşitul celor 40 de zile petrecute în deşert).

Care sunt marile teme din Postul Mare?

Sunt îndeosebi trei teme, care ne sunt propuse de liturgia din Postul Mare:

1. Tema pascală. Deoarece Postul Mare este pregătire pentru celebrările pascale, tema moarte-viaţă asumă o importanţă primară. Începe încă din a doua duminică (Schimbarea la faţă) şi devine mai explicită în ultimele două săptămâni.

2. Tema baptismală. Postul Mare în structura sa fundamentală s-a format în jurul sacramentului Botezului administrat adulţilor în timpul privegherii pascale. Creştinii conştientizează mai mult botezul lor.

3. Tema penitenţială. Este dezvoltată mai ales la începutul Postului Mare (miercurea cenuşii şi evanghelia ispitirilor lui Isus din prima duminică). În Postul Mare Biserica, mireasa lui Cristos, care suferă şi moare, trăieşte mai intens aspectul penitenţial.

Care sunt practicile din Postul Mare?

Postul Mare comportă o angajare ascetică, individuală şi colectivă, ale cărei forme tradiţionale sunt:

- rugăciunea (mai ales Liturghia zilnică şi Calea crucii);

- postul (ansamblul de practici de mortificaţie: hrană - cuvinte - distracţii): mortificaţia permite mai multă disponibilitatea pentru aproapele, mai mult timp pentru voluntariat şi mai mulţi bani pentru caritate;

- pomana (ajutor faţă de aproapele nostru mai nevoiaş decât noi).

În Postul Mare Biserica aminteşte că sunt prescrise:

- postul şi abstinenţa de la carne: Miercurea Cenuşii şi Vinerea Sfântă;

- abstinenţa de la carne: în fiecare vineri din Postul Mare.

Biserica recomandă, în Postul Mare, îndeosebi practicarea faptelor de milostenie trupească şi sufletească:

Cele şapte fapte de milostenie trupească

1. A da de mâncare celor înfometaţi.

2. A da de băut celor însetaţi.

3. A îmbrăca pe cei goi.

4. A găzdui pe pelerini.

5. A vizita pe cei bolnavi.

6. A vizita pe cei închişi.

7. A îngropa pe cei morţi.

Cele şapte fapte de milostenie sufletească

1. A sfătui pe cei în îndoială.

2. A învăţa pe cei neştiutori.

3. A avertiza pe păcătoşi.

4. A mângâia pe cei mâhniţi.

5. A ierta ofensele.

6. A suporta cu răbdare nedreptatea.

7. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Aceste practici, "exprimă convertirea în raport cu noi înşine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi" (Catehismul Bisericii Catolice, 1434).

Care este importanţa postului?

(din: Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Postul Mare 2009)

În ziua de astăzi, constată Benedict al XVI-lea, postul "pare că a pierdut un pic din valenţa sa spirituală", pentru că adesea se reduce la o "măsură terapeutică pentru îngrijirea propriului trup".

În schimb, postul pentru credincios are o importanţă relevantă, este bogat în numeroase semnificaţii şi finalităţi:

- Dimensiunea personală:

De fapt, cu postul, "credinciosul vrea să se supună cu umilinţă lui Dumnezeu, încrezându-se în bunătatea şi milostivirea sa".

Practica postului contribuie să "confere unitate persoanei, trup şi suflet, ajutând-o să evite păcatul şi să crească în intimitatea cu Domnul".

"A ne priva de hrana materială care hrăneşte trupul facilitează o dispoziţie interioară de a-l asculta pe Cristos şi de a ne hrăni cu cuvântul său de mântuire".

Cu postul şi rugăciunea, "îi permitem lui să vină ca să sature foamea cea mai profundă pe care o experimentăm în interiorul nostru: foamea şi setea de Dumnezeu".

Această practică este "o armă spirituală pentru a lupta împotriva oricărei eventuale alipiri dezordonate de noi înşine".

În acelaşi mod, "îl ajută pe discipolul lui Cristos să controleze apetiturile naturii slăbite de păcatul originar, ale cărui efecte negative cuprind întreaga personalitate umană".

- Dimensiunea socială:

Sfântul Părinte subliniază şi semnificaţia socială a postului, afirmând că "ne ajută să conştientizăm situaţia în care trăiesc atâţia fraţi ai noştri".

Ceea ce economisim postind, putem să destinăm pentru opere binefăcătoare, caritative.

Pentru aceasta, îndeamnă parohiile "să intensifice în Postul Mare practica postului personal şi comunitar, cultivând de asemenea ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea şi pomana".

În definitiv, graţie postului, Postul Mare este timpul ideal "pentru a îndepărta tot ceea ce distrage spiritul şi pentru a intensifica tot ceea ce hrăneşte sufletul deschizându-l spre iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele".

Cu privire la pomană:

Cum să facem pomană?

Iată câteva indicaţii:

- trebuie să fie ascunsă. "Să nu ştie stânga ta ceea ce face dreapta ta", spune Isus, "pentru ca pomana ta să rămână ascunsă" (Mt 6,3-4);

- a o efectua:

fără a-l ofensa pe celălalt;

fără a ne pune în faţă pe noi înşine (gloria deşartă);

cu bucurie: mai mare bucurie este a da decât a primi (cf. Fap 20,35);

în tăcere, departe de reflectoarele societăţii mediatice;

- să nu ne limităm să dăm ceva material (bani, pâine...), ci să ne dăruim pe noi înşine: stima noastră, respectul nostru, timpul nostru, talentele noastre (voluntariat);

- să oferim darul material ca semn al darului cel mai mare pe care-l putem oferi altora: vestirea şi mărturisirea lui Cristos;

- ceea ce dă valoare pomenii este iubirea: a se vedea obolul văduvei din evanghelie (cf. Mc 12,42-44).

Care sunt finalităţile pomenii?

- a-l ajuta pe cel care este mai nevoiaş;

- a împărţi cu alţii ceea ce avem prin bunătatea divină;

- a practica virtutea dreptăţii: mai înainte şi mai mult decât un act de caritate;

- a-l recunoaşte pe Cristos însuşi în cei săraci;

- a-l imita pe Cristos, care s-a făcut sărac pentru a ne face bogaţi;

- a realiza un exerciţiu ascetic pentru noi:

- pentru a ne elibera de alipirea de bunurile pământeşti;

- pentru a ne purifica interior;

- a afirma principiul că noi nu suntem proprietari, ci administratori ai bunurilor pe care le avem, dăruite nouă de Dumnezeu;

- a acţiona pentru gloria lui Dumnezeu;

- a o practica nu din filantropie ci din caritate, iubire: un gest de comuniune eclezială;

- a ne apropia de Dumnezeu, apropiindu-ne de alţii: instrument de convertire autentică şi reconciliere cu el şi cu fraţii;

- a obţine iertarea păcatelor. Sfântul Petru citează printre roadele spirituale ale pomenii iertarea păcatelor. "Iubirea - scrie el - acoperă o mulţime de păcate" (1Pt 4,8).

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 187.