Din Viena, pe urmele papei Ioan Paul al II-lea, la Cracovia

Este destul de înălţător sufleteşte ca atunci când ni se oferă o ocazie în viaţă să luăm parte la un pelerinaj. Îmi amintesc cu bucurie, din copilărie, de pelerinajele deosebite pe care le făceam împreună cu părinţii mei la Cacica. Erau momente care mă marcau pentru tot restul anului. Îmi doream nespus de mult ca şi anul care urmează să pot ajunge din nou să-i mulţumesc Maicii Preasfinte pentru tot ceea ce mi-a oferit. Îmi aduc aminte cum, în anul 1993, am avut ocazia să ajung la Roma pentru prima dată şi să vizitez mormintele sfinţilor apostoli Petru si Paul. Acel moment a fost şi a rămas o bucurie pe care nu am cum s-o uit vreodată.

Tot datorită Providenţei divine, împreună cu un confrate preot, am ajuns şi la Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea. Bucuria de atunci nu s-a stins nici acum, la aproape 18 de ani de preoţie. Nu m-am gândit vreodată că voi avea acest mare favor pe care Dumnezeu mi l-a pregătit, mie şi confratelui meu cu care eram împreună la Roma. Eu l-am luat pur şi simplu ca un dar venit din partea lui Dumnezeu, pe care eu l-am interpretat că trebuie să mă implic şi mai mult în viaţa de slujire a Bisericii. Pentru acest mare privilegiu, pe care l-am trăit în viaţa mea de preot, nu pot decât să-i mulţumesc neîncetat lui Dumnezeu. Îmi aduc bine aminte cum, de fiecare dată, atunci când mă întorceam acasă, îi mulţumeam printr-o scrisoare personală secretarului papei. Mulţumirea suna în aşa fel ca şi cum acea vizită putea să fie ultima din viaţa mea. Însă surpriza noastră creştea de fiecare dată când îl vizitam în fiecare vară, la Roma, pe secretarul papei, care ne făcea o nouă propunere de a-l saluta personal pe Sfântul Părinte.

La înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea am putut vedea mai multe bannere pe care scria: "Santo subito". Eu i-am mulţumit lui Dumnezeu că am ajuns să întâlnesc un om sfânt. Chiar dacă oficial nu este declarat fericit, pentru mine este şi rămâne un om cu adevărat al lui Dumnezeu.

Anul acesta se vor împlini, la 2 aprilie 2010, cinci ani de când acest succesor al sfântului Petru a trecut la cele veşnice. Fiind în Anul Sfintei Preoţii mi-am propus de mai multe ori să fac un pelerinaj la Cracovia. La iniţiativa Eminenţei sale cardinal Stanisław Dziwisz, secretarul personal al papei Ioan Paul al II-lea, care mi-a adresat de mai multe ori invitaţia de a-l vizita, în luna ianuarie a acestui an am avut ocazia să răspund acestei propuneri. Am putut aşadar să ne amintim bucuriile de nedescris pe care le-am trăit de fiecare dată când am fost aproape de Sfântul Părinte şi să schimbăm câteva impresii din activitatea noastră actuală.

Aproape de Ordinariatul din Cracovia se află şi universitatea dedicată Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. Sunt câteva mii de studenţi care o frecventează. Am întâlnit chiar şi un preot din Dieceza de Iaşi, care lucrează şi studiază în acest centru universitar.

Împreună cu cardinalul Dziwisz am concelebrat sfânta Liturghie în capela privată, unde odinioară celebra şi cardinalul Wojtila. La această Liturghie au fost prezenţi actori, scriitori şi artişti din Cracovia, care s-au adunat pentru o Liturghie de mulţumire. Am rămas deosebit de încântat de tot ceea ce am simţit în cadrul acelei sfinte Liturghii. În această capelă este un loc deosebit unde se spune că regretatul papă Ioan Paul al II-lea se retrăgea de fiecare dată pentru a-şi pregăti predicile în faţa preasfântului sacrament.

M-am întors acasă mai bogat în haruri, acest scurt pelerinaj fiind plin de semnificaţie pentru misiunea mea ca preot. Să sperăm că Dumnezeu va face ca papa Ioan Paul al II-lea să fie cât mai rapid ridicat la cinstea altarelor, mai ales că poporul polonez are o reverenţă deosebită faţă de ceea ce a reprezentat acest papă pentru întreaga Biserică.

În Dieceza de Iaşi este deja în construcţie o biserică dedicată "Divinei Milostiviri", la Poiana Micului, judeţul Suceava. Să sperăm ca, odată cu beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, să putem avea şi această biserica terminată, iar cu acea ocazie Eminenţa sa cardinalul Stanisław Dziwisz, la invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, să poată vizita România. Aceasta ar fi şi o mulţumire din partea Bisericii noastre locale pentru contribuţia pe care cardinalul a avut-o la pregătirea vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România.

De fiecare dată pelerinajul ajută să ne înălţăm şi să creştem mai mult sufleteşte. Totodată ne ajută să fim şi să rămânem la înălţimea chemării primită de la Dumnezeu. Şi de data aceasta am simţit ceva deosebit: am fost pe urmele unui om sfânt.

Pr. dr. Iosif Antoci (Viena)

lecturi: 35.