Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vatican: Suveranul Pontif preocupat pentru soarta catedralei "Sf. Iosif"

Aflați la Roma, împreună cu ceilalți episcopi catolici din România, cu ocazia vizitei "ad limina apostolorum" (8-13 februarie 2010), episcopii de București, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit, și PS Cornel Damian, episcop auxiliar, au fost primiți în audiență, la 8 februarie 2010, de către Suveranul Pontif papa Benedict al XVI-lea.

Ca de obicei, în astfel de ocazii, Suveranul Pontif s-a interesat de situația catolicilor din arhidieceză, a clerului și a persoanelor consacrate (călugări și călugărițe), de relațiile cu Biserica majoritară și cu celelalte culte din România. Totodată, papa Benedict al XVI-lea le-a declarat episcopilor de București că este informat despre situația actuală a catedralei "Sf. Iosif". Suveranul Pontif și-a exprimat regretul că acest lăcaș de cult este încă în pericol, deși reprezentanții Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București cer încă din anul 2001 autorităților române să ia măsuri pentru ocrotirea catedralei "Sf. Iosif".

la 8 februarie, ÎPS Ioan Robu și PS Cornel Damian, împreună cu ceilalți episcopi catolici din România, de rit latin și bizantin, și cu secretarul general al Conferinței Episcopilor Catolici din România au celebrat sfânta Liturghie la mormântul sfântului apostol Petru, în cripta din bazilica "Sf. Petru" din Roma. Grupul episcopilor catolici români a avut întâlniri cu reprezentanți ai Secretariatului de Stat din Vatican, ai Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și ai Congregației pentru Bisericile Orientale. Astfel de întâlniri vor continua și în zilele următoare, cu reprezentanți ai altor congregații și consilii din Vatican. Vineri, 12 februarie, va avea loc audiența comună a episcopilor catolici români la Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea.

Aceasta este cea de a patra vizită "ad limina apostolorum" a episcopilor catolici din România, după anul 1990, și prima la actualul Suveran Pontif, papa Benedict al XVI-lea.

Vizita "ad limina apostolorum" (în traducere: la mormântul apostolilor) este vizita periodică pe care episcopii catolici din lumea întreagă o fac la mormintele sfinților apostoli Petru și Paul, "stâlpii" Bisericii. Totodată, episcopii îl întâlnesc pe papa, urmașul lui Petru, pentru a fi întăriți de el în credință și pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif.

Adaptare de Ovidiu Bișog
după un comunicat al Biroului de Presă al Arhiepiscopiei de București


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat