Reflecţie pentru Anul Sfintei Preoţii

"Dăruieşte, Tată atotputernic, acestor fii ai tăi demnitatea prezbiteratului. Reînnoieşte în ei revărsarea Duhului tău de sfinţenie; să îndeplinească în mod fidel, Doamne, slujirea din a doua treaptă preoţească primită de la tine şi cu exemplul lor să-i conducă pe toţi la o integră conduită de viaţă" (Pontificale Romanum. De Ordinatione Episcopi, presbyterorum et diaconorum, editio typica altera, Typis Polyglottis Vaticanis, 1990)

Din Vatican, 15 ianuarie 2010

Preaiubiţi confraţi întru Preoţie,

Partea esenţială a rugăciunii de hirotonire ne aminteşte că Preoţia este în mod esenţial un dar, şi, tocmai în optica "darului supranatural", ea comportă o demnitate pe care toţi, credincioşi laici şi cler, sunt chemaţi mereu s-o recunoască. E vorba de o demnitate care nu vine de la oameni, ci care este dar pur al harului, la care suntem chemaţi şi pe care nimeni nu-l poate să-l revendice ca drept. Demnitatea prezbiteratului, dăruită de "Tatăl Atotputernic", trebuie să transpară în viaţa preoţilor: în sfinţenia lor, în omenitatea primitoare şi plină de umilinţă şi caritate pastorală, în luminozitatea fidelităţii faţă de evanghelie şi faţă de învăţătura Bisericii, în sobrietatea şi solemnitatea celebrării tainelor divine, în haina ecleziastică! Totul, în preot, trebuie să amintească, lui însuşi şi lumii, că a fost făcut obiect al unui dar nemeritat şi de nemeritat, care-l face prezenţă eficace a absolutului în lume, pentru mântuirea oamenilor.

Duhul de sfinţenie, a cărui revărsare reînnoită se imploră, este garanţie pentru a putea trăi "în sfinţenie" vocaţia primită şi, în acelaşi timp, condiţie a posibilităţii însăşi de "a îndeplini cu fidelitate slujirea". Fidelitatea este întâlnirea splendidă dintre libertatea fidelă a lui Dumnezeu şi libertatea creată şi rănită a omului, care totuşi, prin puterea Duhului, devine capabil în mod sacramental "să-i conducă pe toţi la o integră conduită de viaţă". Departe de a reduce slujirea prezbiterală la categorii moraliste, acest îndemn indică "plinătatea" vieţii: o viaţă care să fie realmente viaţă şi care să fie integral creştină.

Preotul, investit de Duhul Tatălui atotputernic, este chemat să "conducă" prin învăţătură şi celebrarea sacramentelor şi, mai ales, prin propria viaţă drumul de sfinţire a poporului încredinţat lui, având certitudinea că acesta este unicul scop pentru care existe însuşi prezbiteratul: paradisul!

Darul Tatălui face din "fiii-Preoţi" nişte preaiubiţi; o portio electa populi Dei, care este chemată "să fie aleasă" şi să strălucească şi prin sfinţenia vieţii şi mărturia credinţei.

Amintirea darului primit şi mereu reînnoit al Duhului şi ocrotirea Sfintei Fecioare Maria, Slujitoarea Domnului şi Tabernacol al Duhului Sfânt, să permită fiecărui preot "să îndeplinească în mod fidel" propria misiune în lume, aşteptând răsplata veşnică rezervată fiilor aleşi, care sunt şi moştenitori!

Mauro Piacenza
arhiepiscop titular de Vittoriana
secretar al Congregaţiei pentru Cler

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.